Să împarți lumina ca voluntar e o experiență emoționantă și inedită pentru un laic. Vă împărtășim mai jos impresiile unui participant la această acțiune într-un cartier de blocuri din Pitești.
Pentru că gestul acesta s-a făcut anul acesta pentru prima oară, au existat și unele probleme de organizare, care vor trebui remediate, dacă situația se va repeta. În parohiile mari e destul de mult de umblat, cam în același timp, și e imposibil să anunți pe toată lumea dacă nu ai o portavoce, cum au procedat preoții din Constanța. Fără o oră fixă, un traseu exact sau persoane de contact, treci și pe lângă scări de bloc și case unde nimeni nu aștepta în acel moment și nu poți suna la toate soneriile, mai ales la acea oră.
La Pitești, Lumina de la Ierusalim a sosit sâmbătă seara la ora 21, dar nici măcar ora de plecare pe trasee nu s-a respectat cu punctualitate. Trebuia, deci, ca la fiecare casă sau scară cineva să stea o oră-două cu ochii mereu pe geam, dacă voia să nu scape momentul.
Operațiunea, în linii mari, a reușit, chiar dacă Lumina a ajuns la mai puțini oameni decât anii trecuți. Unii erau la balcoane încă dinainte și te reperau încă de când te îndreptai spre biserică, după echipament: „Sunteți cu Lumina?”. Alții au fost imediat gata la ușa scării, prompți și luându-și misiunea în serios: „Eu am fost desemnat reprezentantul blocului”. Mulți observau și de la geamuri că trece cineva, pe strada pustie, și întrebau: „Mă așteptați să cobor?”. Îți dai seama cu ocazia asta cum sunt distribuiți enoriașii practicanți într-o parohie. Reprezintă o minoritate, dar în același timp o pătură consistentă, care penetrează toate zonele și categoriile de oameni.
Unii se simțeau prost să vină cu mâna goală și ofereau câte o ciocolată sau dulciuri. Alții mai voiau pască, iar pachețelele s-au cerut masiv, dacă tot s-au menționat la televizor: „Dați-mi și pentru mama. Și mai am un vecin”. Fiecare voluntar ar fi avut nevoie de un rucsac de munte și alte sacoșe pline în mână, ca să ajungă mai mult de o stradă. „Cum, nu mai avești pască? Auzi că s-a terminat!”, se plângeau cei păgubiți. Unii, neașteptând să ajungi în dreptul lor, veneau de la blocurile vecine, apoi împărțeau ei Lumina celorlalți. Totuși, unii din vecini, văzând voluntarul că trece, luau și a doua oară Lumină: „Am mai luat, dar mai dă o dată, că asta e din aia originală”.
Uneori, la blocurile cu geamuri închise și lumini stinse, unde nu aveai pe cine să întrebi, cineva mai ieșea intenționat la fereastră, cu țigara în mână sau butonând telefonul. Așteptau să întrebi dacă vor Lumina, ca să răspundă: „Nno!”. Alții se strângeau la geam de curiozitate, să vadă cine trece. În timp ce unii țineau să li se spună clar dacă voluntarul e de la parohia lor. De altfel, cu împărțirea alambicată a parohiilor din oraș, unii voluntari de la parohii diferite se mai intersectau și se scuzau: „Am greșit și am luat-o pe aici”. Și cei de la aceeași parohie își respectau cu greu sectoarele, fiindcă lumea ieșea la cine vedea Lumină mai aproape, amestecându-se în punctele de graniță pe străzile mari.
Echipamentul, alături de vestă, ecuson și eșarfă, avea măști destul de strâmte și cu miros ciudat, iar candelele primite de la Patriarhie erau nepotrivite pentru deplasare, fiindcă ceara topită stingea ușor focul. Cei care nu au avut candele de rezervă sau felinare au făcut, deci, mai multe drumuri și unii oameni se speriau când se stingea candela: „A, vai, tocmai la mine!”. Alții se scuzau că n-au o candelă sau lumânare suficient de arătoasă: „Eu nu am decât din asta”… Ar fi fost nevoie și de multe lumânări subțiri, pentru aprins prin găurile candelei fără a mai scoate capacul încins cu mănușile din plastic.
Era o dilemă cum trebuia salutat la ora 10. Unii preoți ziceau deja: „Hristos a Înviat!”, dacă tot au dat Lumină, în timp ce alții recomandau „Paște luminat!”, câtă vreme nu s-a ținut slujba.

Polițiștii au răspuns: „Adevărat a Înviat!”

La final, unii au rămas, totuși, nemulțumiți sau așa se justificau jandarmilor când veneau până la biserică, încercând să ia Lumină de acolo: „Păi, la noi nu a fost nimeni și lumea așteaptă”, lucru pe care jandarmii îl reclamau apoi voluntarilor.
La biserică, polițiștii și jandarmii au venit să încuie porțile și să verifice scrupulos dacă nu vine niciun enoriaș. Apoi, pe șest, unii dintre ei au scos câte un pomelnic din partea lor sau din partea unei rude, făcându-i pe preoți să zâmbească. Locatarii din blocurile învecinate s-au putut uita din balcon la slujba ținută afară. Preotul dădea cu cădelnița spre mașina de Poliție, apoi spre mașina Jandarmeriei, apoi spre jurnaliștii care filmau. Puține glasuri au răspuns deci „Adevărat a Înviat!”. După intrarea preoților în biserică, polițiștii de la patrulare și cei de la poartă au plecat spre case cu mașinile, pe străzile goale, luându-și câte o candelă aprinsă.
Marian Staicu