Web Analytics
scris joi, 12.03.2020

Procesele de la FRF dintre Opriţa şi CS Mioveni se rejudecă

Daniel Oprița, fostul antrenor principal al CS Mioveni, este acum managerul celor de la CSA Steaua, dar nu a semnat un contract și nu primește niciun ban, fiind în continuare, în acte, antrenorul celor de la CS Mioveni. Oprița spune că are proces cu CS Mioveni la FRF de peste 9 luni de zile și așteaptă încă o soluție. Litigiul a ajuns la Comisia de recurs a FRF, acolo unde s-a amânat de șapte ori. Mai trebuie adăugat că, la un moment dat, Oprița a spus că vine să rezilieze contractul pe cale amiabilă, însă apoi s-a răzgândit și a spus că nu mai vine la echipă și că totul trebuie să se discute cu avocatul său. În acest fel s-a ajuns la comisiile de specialitate ale FRF, unde încă se mai judecă dosarul. Sunt două procese, o parte împotriva celeilalte și invers. Oprița cere să i se plătească toate salariile, inclusiv cele pentru lunile în care nu a mai antrenat la Mioveni. În schimb, clubul galben-verde a cerut ca Oprița să returneze 50% din banii pe care i-a încasat pe perioada contractului cu CS Mioveni. Interesantă este decizia Comisiei de recurs a FRF din data de 25 februarie 2020, și anume: ”Repune cauza pe rol. Acordă termen la data de 05.03.2020, ora 14:00”. Cu alte cuvinte, procesele se iau de la capăt, iar ultima hotărâre din 5 martie a aceleiași comisii a acordat termen la data de 12.03.2020, ora 14:00.

Procesele de la FRF dintre Opriţa şi CS Mioveni se rejudecă

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...