Festivitățile de împlinire a 50 de ani de activitate a Universității de Stat din Pitești, programate pentru finalul acestei săptămâni, au coincis cu „festivitățile” de inaugurare a unei noi comisii universitare, care are ca scop deslușirea unor fapte mai puțin academice ale fostului șef al UPIT, Gheorghe Barbu, pe vremea când acesta era rector. Deocamdată, până la finalizarea raportului de analiză, noii conducători ai instituției păstrează o tăcere grijulie în legătură cu temele care vor fi trecute pe bilețelul de examen al fostului rector. Dar anumite surse vorbesc de probe dintre cele mai grele, având subiecte incitante, cum ar fi istoriile recente ale filialei UPIT din Râmnicu Vâlcea, ori ale complexelor Academica și Casa Universitarilor, unde de-a lungul timpului s-au semnalat numeroase bătălii sângeroase desfășurate prin bugetul Universității piteștene. Soldate cu multe victime financiare care, dacă tot au fost îngropate, merită măcar un monument care să le detalieze soarta nemiloasă. Cercetările au fost declanșate la propunerea Comisiei de etică și deontologie universitară a UPIT, care a și sesizat și selectat temele de analiză, iar de verificările propriu-zise pe subiectul Gheorghe Barbu se vor ocupa cinci profesori universitari, reuniți într-o comisie specială, după cum urmează: Sebastian Pârlac (președinte), Liliana Mihăilescu, Corneliu Udrea, Dinel Popa și Marinică Stan (membri). Iar după finalizarea raportului, urmează să se decidă dacă fostul rector va primi notă de trecere, ori dimpotrivă, va intra în reexaminare și la alte instituții. (ELECTRO-CUTARE)
articol scris miercuri, 31 octombrie 2012
Universitatea Piteşti lucrează la istoria bătăliilor financiare date de fostul rector Gheorghe Barbu

Distribuie!
O stradă din Pitești, luată la reparat
Primăria Pitești anunță că de joi, 12 noiembrie, se execută lucrări de reparații la carosabilul străzii Gheorghe Șincai, pe tronsonul […] Citește!
Comedie și emoție la „Davila”. Piteștiul este invitat la teatru
Sâmbătă, 21 și duminică, 22 noiembrie 2026, Piteștiul este invitat la două producții artistice pe scena Teatrului „Alexandru Davila”. În […] Citește!
Poliția Locală Pitești: Amenzi de 80.000 lei pentru ignorarea obligațiilor legale
Poliția Locală Pitești informează că, în urma verificărilor făcute în ultima perioadă, au fost aplicate 43 de sancțiuni contravenționale, însumând […] Citește!
SRI angajează. Ce criterii trebuie să îndeplinească viitorii angajatori
Serviciul Român de Informații (SRI) angajează personal pentru mai multe domenii de activitate; candidații trebuie să îndeplinească numeroase criterii, atât […] Citește!
Campania de presă „Transfăgărăşan-deschis 6 luni pe an!”. Sebastian Nedelcu: „Transfăgărăşanul trebuie privit ca o oportunitate de dezvoltare economică pentru următorii 20-30 de ani”
Turismul este o afacere. Dezvoltarea turismului în județul Argeș este, fără doar și poate, strâns legată de Transfăgărășan, cel mai […] Citește!
Argeș. Călare pe motociclu, și băut, și fără permis
Miercuri, 11 noiembrie, polițiștii din Albeștii de Argeș au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 26 de ani, […] Citește!
Poliţistul de la Câmpulung care a primit bani pentru facilitarea transferului unui agent a fost condamnat cu suspendare
Domiciliat în Argeș, dar activ o perioadă la Poliția Dâmbovița, acolo unde chiar în acest an fusese ales președinte de […] Citește!
Fratele șefului Camerei de Comerț, audiat într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de zeci de milioane de lei
Procurorii DIICOT și polițiștii au efectuat joi dimineață, 12 noiembrie, 46 de percheziții în București și în județele Constanța, Bacău, […] Citește!
Radar argeșean! Beleţi-Negreşti. Pregătirea unităţilor de învăţământ pentru iarnă
Vremea rece care deja se menține în apropierea iernii nu va constitui un impediment pentru desfășurarea activităților specifice în cadrul […] Citește!
Incendiu într-o gospodărie din Valea Mare Pravăț din cauza unei țigări
În noaptea de miercuri, 11, spre joi, 12 noiembrie 2026, un incendiu a izbucnit într-o gospodărie din comuna Valea Mare […] Citește!
Deputat Tudor Ionescu: „Cine a aplaudat anularea alegerilor nu poate da lecţii de democraţie românilor!”
Vineri, 6 noiembrie, la reuniunea Curților Constituționale francofone, domnul Nicușor Dan a declarat că „nu mai suntem în situația în […] Citește!
Argeș. Tânăr prins cu 11 km/oră pe DN 73, în Dragoslavele. Plus alte nereguli
Miercuri, 11 noiembrie, polițiștii Biroului Rutieri Câmpulung au depistat în trafic un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna […] Citește!
Omul săptămânii
Opinie
Din ediția tipărită
Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei
Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!
La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii
Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!
Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii
Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!
Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare
Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!
Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook
Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!
Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului
Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!
După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş
Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!



























0 Comentarii