Web Analytics

articol scris joi, 05 decembrie 2019

Paraschivescu a fost sprijinit de „factori locali” să şantajeze

# Exclusiv. Motivarea judecătorilor în dosarul patronului de la ”Atac de Argeş” # ”Acest comportament nu mai poate fi protejat de libertatea de expresie clamată de inculpat, ci îl situează în conflict cu legea penală”, mai spun în motivare judecătorii Curții de Apel Pitești # După cum spun procurorii, publicaţia „Atac de Argeş” a fost înfiinţată şi cu sprijinul lui Florin Tecău, pe atunci preşedinte al CJ Argeş

A apărut motivarea în celebrul dosar de șantaj în care Florin Paraschivescu, fostul patron al săptămânalului ”Atac de Argeș”, a fost condamnat definitiv pe 22 octombrie de magistrații Curții de Apel Pitești la 6 ani și 8 luni de închisoare cu executare, sentința fiind definitivă. Două detalii importante atrag atenția. Primul ar fi acela că magistrații scriu, negru pe alb, că Florin Paraschivescu a fost sprijinit de ”factori locali”, fără a fi însă nominalizați. Iar aici e vorba, fără îndoială, de oameni din administrație. Al doilea detaliu: judecătorii au demontat afirmația lui Paraschivescu potrivit căruia articolele denigratoare ar fi fost scrise în spiritul libertății de expresie. Or, spun magistrații, aici nu e în niciun caz vorba de libertate de expresie.

După cum spun judecătorii, în februarie 2015, Florin Paraschivescu, care mai deținuse un săptămânal în perioada 2010-2011, ”a revenit în județul Argeș, unde cu sprijinul unor factori locali a lansat o nouă publicație, sub numele «Atac de Argeș», unde și-a reluat modus operandi, în sensul că încă din primele numere sunt publicate articole cu caracter calomniator sau denigrator”. Ținta predilectă a atacurilor a fost primarul Ion Dumitru de la Albota, acesta fiind subiectul a cinci articole pline de calomnii și expresii triviale.
În rechizitoriul întocmit acum aproape patru ani, în februarie 2016, procurorii au dat și numele unuia dintre ”factorii locali”: ”În luna februarie 2013, inculpatul Paraschivescu Florian-Ionuț revine în județul Argeș, unde cu sprijinul unor factori locali (în principal cu ajutorul lui Florin Tecău, președintele Consiliului Județean Argeș), lansează o nouă publicație, sub numele «Atac de Argeș»”.

„Actele jurnalistice erau denaturate și deturnate de la scopul lor inițial”

În declarațiile și în apărările sale, Florin Paraschivescu a invocat faptul că activitățile sale erau protejate de dreptul presei de a aduce la cunoștința opiniei publice informații în mod nemijlocit și neîngrădit cu privire la oamenii politici sau de notorietate publică din județ, în prag de campanie electorală, iar jurnaliștii care au elaborat materialele incriminate au avut libertate deplină. Numai că judecătorii de la Curtea de Apel Pitești i-au demontat afirmațiile lui Paraschivescu: ”Din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că în mare măsură campaniile de presă orchestrate de publicația condusă de inculpat constituiau mai degrabă activități prin care se încerca constrângerea persoanelor vătămate la un comportament urmărit de inculpat și anume cedarea în folosul acestuia a unor foloase materiale. Prin aceasta actele jurnalistice erau denaturate și deturnate de la scopul lor inițial – și anume corecta informare a opiniei publice – și transformate în activități de șantaj. Or, acest comportament nu mai poate fi protejat de libertatea de expresie clamată de inculpat, ci îl situează pe acesta în relații juridice de conflict cu legea penală. În această situație inculpatul nu mai este protejat nici de art. 10, paragraf 1, din CEDO și nici de art. 30, alin. 1, din Constituție, invocate în apărare. Aceste prevederi, parte din patrimoniul libertății de expresie, puteau fi invocate cu succes de inculpat în cazul în care acesta se limita la actul jurnalistic ca atare. Folosirea acestor materiale de presă în cadrul unor campanii prin care s-a urmărit obținerea unor foloase materiale de la persoanele vătămate, vulnerabilizate de dezvăluirile apărute, l-au adus însă pe inculpat în conflict cu legea penală, pentru că aceste informații s-au constituit în elemente de constrângere ce au determinat persoanele vătămate la cedarea fie a unor bunuri solicitate de inculpat, fie la încheierea unor contracte care în alte împrejurări nu ar fi fost încheiate în termenii stipulați”.

Ce primari apar din dosarul lui Paraschivescu

În dosarul lui Florin Paraschivescu apar numeroși oficiali șantajați. Este vorba de primarul de la Albota, Ion Dumitru (cel care l-a denunțat pe Paraschivescu după ce i-a fost atacată familia și n-a mai suportat presiunile acestuia), senatorul Iani Popa, deputatul Cătălin Rădulescu, primarii din Pitești, Mioveni, Topoloveni, Bascov, Rociu, Călinești, Priboieni, Aninoasa și Negrași, precum și Benone Lazăr, patronul International Lazăr Company, și Argentina Culcuș, în acea perioadă director la Centrul Cultural Mioveni.
Instanța l-a obligat pe Florin Paraschivescu şi la plata de daune morale. Acesta va plăti câte 50.000 lei primarilor de la Mioveni și de la Albota și 10.000 lei către Argentina Culcuş, fost director al Centrului Cultural Mioveni. Pedeapsa a ajuns la 6 ani și 8 luni de închisoare deoarece s-a cumulat și cu o condamnare de doi ani de închisoare cu suspendare primită în 2012 la Judecătoria Sectorului 1 București de Paraschivescu, după ce i-ar fi cerut peste 100.000 de euro rectorului Universităţii Bioterra, Cornel Trandafir, pentru a nu face publice informaţii compromiţătoare despre acesta.

Ce oficiali locali au fost suspectaţi că l-au ajutat pe Paraschivescu

În declarațiile date la dosar de către Florin Paraschivescu și de către jurnaliștii de la ”Atac de Argeș” au fost făcute referiri punctuale la oficialii locali care l-ar fi susținut pe Paraschivescu, în frunte cu Florin Tecău, pe atunci președinte al CJ Argeș. Într-o declarație-denunț dată de Paraschivescu anchetatorilor, acesta a spus că ”eu am reînființat ziarul «Atac de Argeș» la solicitarea numitului Tecău Grigore Florin, președintele Consiliului Județean Argeș, care dorea să-i fie spălată imaginea, care făcuse obiectul unor articole denigratoare publicate într-un ziar. Practic, numitul Tecău Florin mi-a solicitat să public articole pozitive la adresa acestuia și articole negative la adresa unor anumite persoane, indicate de el, pe care le bănuia că au fost în spatele articolelor denigratoare publicate la adresa sa. În schimbul publicării acestor articole, eu primeam de la Tecău Florin suma de 5.000 de lei lunar, bani care îmi erau înmânați de către o doamnă pe nume Alina (probabil Alina Nicolau, directoarea Direcției de Drumuri din cadrul CJ, n.red.), care avea părul creț, care lucra la Direcția Drumuri”. Atât Tecău, cât și Alina Nicolae au negat că i-ar fi dat bani lui Paraschivescu. În schimb, Florin Tecău a recunoscut că a avut mai multe întâlniri cu Paraschivescu, una dintre ele fiind la Hotelul Muntenia.
În vizorul anchetatorilor a fost și Gheorghe Stancu, primarul de la Bascov. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești au dispus clasarea cauzei penale având ca obiect săvârșirea de către primarul de la Bascov a infracțiunii de complicitate la șantaj. Însă aceiași procurori au dispus în februarie 2016 disjungerea cauzei, formarea unui nou dosar și înaintarea acestuia organelor de poliție în vederea efectuării de cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de favorizarea făptuitorului de către edilul Gheorghe Stancu. Acesta l-a avertizat pe Florin Paraschivescu că primarul de la Albota a făcut plângere penală împotriva sa. Însă din februarie 2016 nu s-a mai auzit nimic de dosarul disjuns.

 

Distribuie!

0 Comentarii

Reacții după ce Nicușor Dan i-a interzis jurnalistului Ovidiu Vanghele accesul la conferințele de presă de la Cotroceni

Decizia președintelui Nicușor Dan de a-i interzice jurnalistului Ovidiu Vanghele accesul la conferințele de presă de la Palatul Cotroceni a […] Citește!

Accident mortal pe DN13, la ieșirea din Brașov. Un bebeluș de trei luni a murit, iar alte trei persoane au fost rănite

Un bebeluș de numai trei luni a murit într-un accident rutier produs marți seară, 10 noiembrie 2026, pe DN13, la […] Citește!

CASS ar putea fi eliminat pentru mame și veterani de la 1 ianuarie 2027. Anunțul lui Florin Manole

Românii care beneficiază de indemnizație pentru creșterea copilului ar putea scăpa de contribuția de asigurări sociale de sănătate începând cu […] Citește!

Spania cere blocarea TikTok! Peste 48 de milioane de vizualizări ale unor postări legate de abuzuri asupra copiilor

TikTok ar putea fi suspendat temporar în Spania, după ce o investigație jurnalistică a scos la iveală amploarea distribuirii unor […] Citește!

Scandal de spionaj în armata americană: Un militar SUA, arestat în Marea Britanie. Este suspectat că ar fi colaborat cu Rusia

Un caz de presupus spionaj zguduie cooperarea militară dintre Statele Unite și Marea Britanie. Un militar american în vârstă de […] Citește!

Argeș. 10.270 de șomeri înregistrați la final de octombrie 2026. De unde provin

La sfârșitul lunii octombrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 10.270 șomeri (din care […] Citește!

Programul etapei a 16-a din SuperLiga. Când se joacă FC Argeş – FCSB

LPF a anunțat programul etapei a 16-a din SuperLiga, care se va juca în penultimul weekend al lunii noiembrie. În […] Citește!

Mircea Sandu contestă strategia lui Răzvan Burleanu

Fostul președinte al Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu (74 de ani), a taxat dur activitatea actualei conduceri a FRF, […] Citește!

Becali, colaboratori noi pentru transferurile de jucători de la FCSB

Gigi Becali (68 de ani) este pus pe fapte mari după o primă parte de sezon modestă făcută de FCSB. […] Citește!

Schimbări fiscale majore pentru industria auto din România: Premierul Luca Niculescu anunță noi facilități pentru companii

Industria auto, unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei românești, ar urma să beneficieze de măsuri fiscale și programe […] Citește!

Lovitură pentru angajații Salinei Praid: 60 de oameni vor rămâne fără loc de muncă în noiembrie

Aproape jumătate dintre angajații Salinei Praid urmează să își piardă locurile de muncă în această lună, la mai bine de […] Citește!

România își consolidează patrimoniul recunoscut de UNESCO! Geoparcul Țara Hațegului primește o nouă confirmare internațională

Țara Hațegului își păstrează locul pe harta celor mai valoroase teritorii naturale și culturale recunoscute la nivel internațional. Geoparcul administrat […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete