Web Analytics
scris vineri, 22.11.2019

Noul ministru al Mediului, vizită fulger aseară, în Argeș

Noul ministru al Apelor, Pădurilor și Mediului, Costel Alexe, însoțit de inspectorul șef al Gărzii Forestiere Ploiești, care răspunde și de Argeș , Viorel Mihălcioiu, s-a aflat într-o vizită – fulger – la Dobroneagu, pe Valea Vâlsanului. Scopul vizitei a fost vizionarea unuei suprafețe de căteva sute de hectare de pădure tăiate ilegal ( prejudiciu în dosarul Cheresteaua) și neîmpădurite în termenul prevăzut de lege. Ministrul a vrut să vadă la fața locului ce se întâmplă în pădurile Argeșului în privința tăierilor ilegale, urmând să ajungă și în alte zone fierbinți ale țării.

Noul ministru al Mediului, vizită fulger aseară, în Argeș

” În România și în zona Argeșului pădurea a fost exploatată haotic!”

„Am vrut să vin pentru a vedea ceea ce știam dinainte, că în România și în zona Argeșului, pădurea a fost exploatată haotic! Dincolo de tăierile legale și ilegale, cele mai mari probleme privind regenerările și împăduririle sunt în pădurile private, ar fi trebuit ca în doi ani, aceste regenerări să fie făcute. Din nefericire în această zonă în care ne aflăm avem cazuri aflate pe rolul instanțelor judecătorești, pe masa procurorilor, de tăieri ilegale făcute în 2005-2006. De atunci și până astăzi, proprietarii nu au mai făcut aceste împăduriri. Din păcate la nivel național sunt zeci de mii, sute de mii de hectare, care  după ce au fost exploatate haotic nu au intrat în acest proces. Vorbim de un bun național și este de importanță vitală pentru România să avem aceste regenerări. Am găsit și situații bune în cadrul Romsilva dar și dezastruoase.  În acest caz, vorbim de tăieri ilegale din 2005-2006. Noul proprietar în 2019 și-a luat rolul de administrator în serios și a făcut această plantare de 103 hectare. Ne aflăm pe fondul Conservation Carphatia, cărora, personal, ca ministru al mediului, le mulțumesc . Din păcate, dacă avem astăzi sute de hectare cu probleme, pădurile au fost exploatate legal sau  ilegal și cu sprijinul celor care în mod normal trebuia să le păzească”,  a spus ministrul Alexe.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...