În octombrie s-a împlinit un an de când EDUXANIMA a lansat Programul de Sterilizare Gratuită a Animalelor de Companie. În primul an au fost sterilizate 2931 animale, iar pentru un număr de 281 animale au fost efectuate şi alte intervenții chirugicale și tratamente medicale. Astfel, un mare număr de animale a primit deparazitări, vaccinări, hrană, zgarde, hamuri, lese, paie şi altele, astfel că, în primul an, peste 8000 de animale au beneficiat de sprijin în cadrul acestui program. În mediul rural, programul a fost implementat în comunele: Suseni, Stâlpeni, Valea Iaşului, Vlădeşti, Domnești, Priboieni, Aninoasa, Băiculeşti, Mărăcineni, Micești. Carmen Arsene, preşedinte Eduxanima, ne-a declarat: „Programul de sterilizare este un program complex, care include şi program de informare asupra beneficiilor sterilizării, asupra prevederilor legislative referitoare la obligativitatea sterilizării, de conștientizare a responsabilității pe care proprietarii trebuie să o aibă față de animalele proprii, iar comunitatea față de animalele fără stăpân, de dezvoltare a compasiunii, empatiei, de relaționare corectă și etică cu animalele”.

Pacienții pot reclama, direct pe site-ul Ministerului Sănătății, nemulțumirile legate de mâncarea din spital
Începând de luni, pacienții pot reclama, direct la Ministerul Sănătății, nemulțumirile legate de...
0 Comentarii