Web Analytics
scris joi, 13.09.2012

Un şut în fund, un pas înainte… Mircea Andrei l-a „reactivat” pe Dorin Voicu la şefia PDL-Piteşti

După o lungă perioadă de secetă, în care nu s-au mai semnalat nici precipitații la chermezele de partid, nici căderi spectaculoase din funcție, președintele PDL, Mircea Andrei, a reapărut joia trecută la sediu, semn că s-a decis să înceapă activitatea de pregătire a alegerilor parlamentare chiar odată cu sezonul de pus murături de către gospodinele mai harnice. Deși atmosfera din PDL s-a rarefiat mult în ultima vreme ca prezență de lideri, Andrei a avut totuși destui mușterii cărora să le prezinte ultimele tendințe în moda de partid, în perspectiva alegerilor. Și, cum era de așteptat, subiectul cel mai arzător este conturarea candidaților portocalii pe colegiile de deputați și senatori, măcar în parte, întrucât nu este încă limpede în ce combinație electorală va aborda PDL alegerile din decembrie. Ceva noutăți ar fi totuși în urma ședinței, chiar dacă n-am reușit să le aflăm pe toate, din cauza gălăgiei din mediul ambiental. În primul rând, Mircea Andrei pare decis asupra colegiului pe care va candida, acesta fiind cel de Senat din Pitești. Pe care ar putea obține cel mai mare număr de voturi, care să-i permită să spere într-o reușită, chiar de pe locul 2. S-a stabilit totodată și „reactivarea” fostului președinte Dorin Voicu la șefia PDL-Pitești, asta după ce Ștefan Ciocănel a abandonat funcția, ba chiar și partidul. Foame mare de cadre așadar, dacă a fost nevoie de readucerea lui Voicu în față, după ce anterior i se dăduse un șut în dos. S-a mai vorbit și despre o eventuală și surprinzătoare repartizare a prim-vicepreședintelui Gabriel Bratu pe colegiul Ștefănești, deși până acum părea bătută în cuie candidatura acestuia pe colegiul Pitești-Albota-Moșoaia. În fine, nici deputatul de Costești, Sorin Pandele, n-are viață liniștită, câtă vreme colegiul său, care cuprinde cei mai mulți primari PDL, este tot mai râvnit și de alții. Se spune că totul depinde, în ce-l privește, de soluția pe care o va primi în dosarul pe care îl are în judecare la ÎCCJ. Dacă va fi albă, deputatul își va păstra cu siguranță colegiul, dar dacă va fi neagră, nu se știe de unde îi va sări altcineva în cârcă, să-i ia locul. (ELECTRO-CUTARE)

Un şut în fund, un pas înainte… Mircea Andrei l-a „reactivat” pe  Dorin Voicu la şefia PDL-Piteşti

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...