Web Analytics

articol scris joi, 03 octombrie 2019

Scandal monstru la “Davila”. O balerină i-a făcut plângere managerului Poghirc pentru discriminare. “Mă puneau să mă târăsc pe jos…”

# Dezvăluie Andreea Dragnea ce i s-a întâmplat după ce a câștigat un proces cu teatrul și cu managerul, iar instanța a dispus reîncadrarea ei # Iar procesul de umilire a continuat, balerina fiind obligată să facă elemente de dans acrobatic cu un amator, într-o sală-şantier

Andreea Dragnea, balerina dată afară abuziv și reîncadrată după ce a câştigat în instanţă procesul cu Teatrul “Alexandru Davila”, a fost concediată din nou, săptămâna trecută, de managerul instituţiei. Nu înainte ca șeful, Nicolae Poghirc, s-o umilească pentru cutezanţa de a-l înfrunta.Pe lângă faptul că nu i-a achitat niciun leu din suma stabilită de instanţă printr-o hotărâre executorie, Poghirc i-a refuzat concediul de odihnă în vacanța anterioară stagiunii. Mai mult, a pus-o pe multipla campioană naţională şi europeană la dans să facă elemente acrobatice cu un tânăr care nu avea pregătirea necesară unor astfel de mişcări. În plus, a fost trimisă pentru antrenamente într-o sală trasformată în şantier. Pentru că a refuzat să-şi rişte viaţa cu un amator şi a cutezat să pretindă efectuarea antrenamentelor într-o sală adecvată, balerina s-a trezit băgată în comisia de disciplină, acolo unde managerul a mai trimis-o de alte patru ori în cele aproape trei luni de la reîncadrarea ei până la a doua concediere.

Cu puţin timp înaintea celei de-a doua concedieri, Andreea Dragnea a formulat către Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș o plângere penală pentru tragerea la răspundere a managerului instituției pe motiv că refuză să-i plătească drepturile băneşti stabilite de instanţă şi a declanșat procedura de executare silită a instituției. De asemenea, i-a făcut managerului Poghirc plângere şi la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.În prima dintre plângerile formulate, Andreea Dragnea invocă refuzul constant de executare a obligației instituite prin sentința civilă pronunțată în aprilie 2019 de Tribunalul Argeș, constând în “plata unei despăgubiri egale cu salariul indexat, majorat și actualizat și celelalte drepturi”, de care ar fi beneficiat de la data concedierii până la reintegrarea efectivă. Iar hotărârea este una executorie și trebuie pusă în aplicare, chiar dacă ea nu este definitivă.

„A refuzat să-mi plătească salariul, spunându-mi că voi primi banii într-o perioadă de cinci ani”

Balerina Andreea Dragnea arată că, pe 1 iulie 2019, a formulat o cerere prin care a solicitat, printre altele, plata drepturilor stabilite prin sentinţă, urmată de o discuție cu managerul Poghirc. „Am revenit verbal și am solicitat să mi se achite drepturile salariale; dl. Poghirc Nicolae, director al instituției, a refuzat expres să execute hotărârea, spunându-mi că voi primi banii într-o perioadă de cinci ani”, precizează Andreea Dragnea.

Ce spune Nicolae Poghirc: „Plata se va face în cinci ani”

Contactat de Jurnalul de Argeş, managerul Nicolae Poghirc explică: „Legea spune că banii respectivi se eșalonează în cinci ani. Plata se face în cinci ani. Îi vom plăti așa cum spune legea”. Managerul recunoaște că, deşi balerina e reîncadrată din luna iulie a acestui an, până la această dată instituția nu i-a achitat niciun leu din suma decisă de instanţă: „Urmează să plătim (n.r. – prima tranşă) până la sfârşitul anului, 31 decembrie, conform legii”.

Băgată în cinci comisii de disciplină în nici trei luni

În cealaltă plângere, înaintată Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, balerina a relatat cum i s-a refuzat cererea de concediu pentru vara acestui an, în timp ce toți ceilalți balerini angajați ai teatrului beneficiau de acest drept în perioada estivală, şi cum i s-a stabilit un regim total diferit, deşi avea de efectuat două concedii, unul aferent anului 2018 și unul pentru 2019, niciunul nefiindu-i acordat în vacanța de vară.
„Mie mi-a comunicat domnul manager că am stat un an acasă și cum să am dreptul să cer concediu de odihnă? A trebuit să vin să recuperez toată vara ceea ce au făcut ei. Domnul manager a dorit ca eu să lucrez 48 de ore pe săptămână, în condițiile în care legea spune că trebuie să am două zile consecutive libere și 40 de ore de muncă pe săptămână. Mi s-a făcut referat pentru că am lipsit într-una din sâmbete, pentru că nu mai puteam și mi s-a părut normal să am și eu două zile libere. De altfel, în perioada de aproape trei luni cât am fost reîncadrată, am avut, în total, cinci comisii de disciplină”, a povestit, pentru Jurnalul de Argeș, Andreea Dragnea.

Explicația halucinantă a managerului Poghirc: „Nu poți să vii din concediu și să pleci în concediu”

„Dumneaei a formulat o cerere de reangajare la 1 iulie și tot la 1 iulie, la reangajare, a solicitat concediu de odihnă. Concediile de odihnă se programează la sfârșitul anului în curs pentru anul viitor, drept care, așa cum am procedat cu toți angajații, am trecut prin Consiliul de Administrație solicitarea doamnei Dragnea și i-am acordat concediu de odihnă la sfârșitul anului, în decembrie. Pentru că nu poți să vii din concediu și să pleci în concediu, să vii din nimic și să pleci în concediu”.
Jurnalul de Argeș i-a reamintit managerului Poghirc că Andreea Dragnea nu venea din concediu, ci după o concediere pe care instanța, care a și dispus reangajarea, a considerat-o ca fiind făcută cu încălcarea legislației în vigoare, așa că Nicolae Poghirc, care susține că toate deciziile luate cu privire la Andreea Dragnea sunt legale, a reformulat: „Dumneaei venea de unde venea, da? Noi, conform Ordonanței 21, în perioada dintre stagiuni putem programa spectacole, repetiții, concedii și stagiuni estivale, drept care, conform Ordonanței 21, domniei sale, care tocmai venea dintr-o perioadă de ședere și începea activitatea…”.

Mărturia balerinei. Cum a decurs procesul de umilire

Este doar o mică parte din „pedepsele” primite de balerină. Ea povestește, pentru Jurnalul de Argeș, cum, în loc să i se pună la dispoziție un partener balerin cu experiență, i s-a atribuit un corepetitor colaborator total neexperimentat, solicitându-i-se să efectueze cu acesta inclusiv figuri acrobatice. „Au adus copilul unei colege, care nu era nici balerin, nici angajat al teatrului, pe post de partener al meu și mi s-a spus că trebuie să dansez cu el. Eu am refuzat, preferând să-mi fac singură antrenamentele, mai ales că mi s-a cerut să fac tot felul de elemente acrobatice cu el. Mi s-a făcut comisie de discipliă că refuz să duc la îndeplinire sarcinile de serviciu și că am batjocorit colegul de muncă, nedorind să lucrez cu el (…) Până la urmă, băiatul n-a mai venit, că și-a dat și el seama ce se întâmplă acolo, dar mie mi s-a luat din salariu, 10% parcă, pe trei luni că n-am vrut să dansez cu el. De altfel, în aceste trei luni cât am fost reangajată, mi s-a tăiat de trei ori din salariu”, spune Andreea Dragnea.

„Când ploua, ploua direct pe noi…”

Cât despre sala în care a fost pusă să se antreneze, balerina a povestit: “Mi-au dat un spațiu mizer. Adică nu la sala de balet (nu ştiu să vă spun de ce), ci Sala Studio, pe care o pregăteau să intre în lucrări de refacere, astfel că nu se mai ocupa nimeni nici să șteargă praful de pe jos. Arăta ca un şantier, iar când ploua, ploua direct pe noi… Erau un aparat de șlefuit acolo și praf cât cuprinde. Mă puneau să mă târăsc pe jos și, bineînțeles, am refuzat. Eu am astm bronșic, pentru mine contactul direct cu praful era un pericol. Mi se făceau referate pentru că – vezi, Doamne! – eu nu știu să fac încălzire, nu știu să fac sport, eu, care sunt sportiv de performanţă, şi că nu sunt în stare să-mi fac exerciţiile la sol”.

Abia după reunirea lotului naţional i s-a răspuns că cererea a fost refuzată

Balerina povestește și cum i s-a refuzat concediul fără plată pe care l-a solicitat pentru participarea la antrenamentele lotului național de dans sportiv și la unul dintre concursurile internaționale, desfășurat în august, în Germania.
„În momentul în care domnul Poghirc m-a reîncadrat, la începutul lunii iulie, am făcut o cerere de concediu fără plată, pentru că sunt sportiv profesionist și fac parte din lotul național de dans sportiv al României. La jumătatea lunii iulie trebuia să mă prezint la lot, pentru antrenamente, mai ales că urmează să reprezint (săptămâna aceasta, pe 3 octombrie) România la Campionatul Mondial, în Cehia. Abia la sfârșitul lui august, deci după reunirea lotului național, la care am și participat, domnul manager mi-a răspuns că cererea mi-a fost refuzată. Mi-a imputat zilele libere ca fiind absențe nemotivate”, mai spune Andreea Dragnea.

Săptămâna trecută, Andreea a fost concediată din nou

„Pentru că în august am făcut o altă cerere de concediu fără plată pentru a participa la un concurs la Stuttgart, care din nou nu mi s-a aprobat, pentru că în regulamentul teatrului scrie că eu trebuie să fac cerere de concediu fără plată cu o lună înainte ca instituţia să mi-l poată oferi (plecarea a fost pe 15 august, iar cererea era făcută pe 20 iulie). Şi în acest caz refuzul mi s-a comunicat ulterior deplasării mele la concurs. Mi-au înmânat o hârtie, pe la începutul lunii septembrie, în care îmi scriau că instituţia, prin domnul manager Poghirc, îmi refuză concediul fără plată cerut în luna iulie şi concediul fără plată cerut în luna august. Cu toate astea, m-au găsit vinovată pentru faptul că am fost plecată, nu am respectat programul instituţiei şi am absenţe nemotivate”, mai spune Andreea Dragnea.

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Nu cunosc nici unul dintre e personajele aflate in aceasta stare conflictuală, dar, mi se pare ca managerul cam exagereaza. In loc sa fie mandru ca are un angajat cu experienta, cu un palmares in spate, el e un comunist care vede precum calul,si se vede de la o posta ca e o fire razbunatoare. Dl manager cat credeti ca veti mai sta in functie? O sa incepeti sa zburati, voi astia rosii, si sa vedem unde aterizati. Nu uitati ca roata e rotunda si in viata totul se plateste. Totul.

Deputatul Tudor Ionescu participă la Geneva la Conferința Parlamentară Globală despre Drepturile Omului

Tudor Ionescu, deputat de Argeș sin partea Partidului S.O.S. România, participă la Geneva la o reuniune importantă a statelor suverane: […] Citește!

Subprefectul Dragoș Predescu a demisionat. „Somez public PSD Argeș să își desemneze prefectul”

Liberalul Dragoș Predescu și-a dat demiisia din funcția de subprefect al județului Argeș, la scurt timp de când rămăsese la […] Citește!

O stradă din Pitești, luată la reparat

Primăria Pitești anunță că de joi, 12 noiembrie, se execută lucrări de reparații la carosabilul străzii Gheorghe Șincai, pe tronsonul […] Citește!

Comedie și emoție la „Davila”. Piteștiul este invitat la teatru

Sâmbătă, 21 și duminică, 22 noiembrie 2026, Piteștiul este invitat la două producții artistice pe scena Teatrului „Alexandru Davila”. În […] Citește!

Poliția Locală Pitești: Amenzi de 80.000 lei pentru ignorarea obligațiilor legale

Poliția Locală Pitești informează că, în urma verificărilor făcute în ultima perioadă, au fost aplicate 43 de sancțiuni contravenționale, însumând […] Citește!

SRI angajează. Ce criterii trebuie să îndeplinească viitorii angajatori

Serviciul Român de Informații (SRI) angajează personal pentru mai multe domenii de activitate; candidații trebuie să îndeplinească numeroase criterii, atât […] Citește!

Campania de presă „Transfăgărăşan-deschis 6 luni pe an!”. Sebastian Nedelcu: „Transfăgărăşanul trebuie privit ca o oportunitate de dezvoltare economică pentru următorii 20-30 de ani”

Turismul este o afacere. Dezvoltarea turismului în județul Argeș este, fără doar și poate, strâns legată de Transfăgărășan, cel mai […] Citește!

Argeș. Călare pe motociclu, și băut, și fără permis

Miercuri, 11 noiembrie, polițiștii din Albeștii de Argeș au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 26 de ani, […] Citește!

Poliţistul de la Câmpulung care a primit bani pentru facilitarea transferului unui agent a fost condamnat cu suspendare

Domiciliat în Argeș, dar activ o perioadă la Poliția Dâmbovița, acolo unde chiar în acest an fusese ales președinte de […] Citește!

Fratele șefului Camerei de Comerț, audiat într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de zeci de milioane de lei

Procurorii DIICOT și polițiștii au efectuat joi dimineață, 12 noiembrie, 46 de percheziții în București și în județele Constanța, Bacău, […] Citește!

Radar argeșean! Beleţi-Negreşti. Pregătirea unităţilor de învăţământ pentru iarnă

Vremea rece care deja se menține în apropierea iernii nu va constitui un impediment pentru desfășurarea activităților specifice în cadrul […] Citește!

Pompieri cu furtunul de apa

Incendiu într-o gospodărie din Valea Mare Pravăț din cauza unei țigări

În noaptea de miercuri, 11, spre joi, 12 noiembrie 2026, un incendiu a izbucnit într-o gospodărie din comuna Valea Mare […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete