Web Analytics
scris miercuri, 02.10.2019

Reacția Arhiepiscopiei după ce un preot a lovit intenționat cu mașina un pieton

Incidentul în urma căruia un preot din Pitești a fost reținut după ce a lovit cu mașina, intenționat, un bărbatcare traversa strada pe trecerea de pietoni a făcut Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului să reacționeze.

Reacția Arhiepiscopiei după ce un preot a lovit intenționat cu mașina un pieton

„Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a aflat cu mâhnire de faptul că un cleric din cuprinsul Eparhiei este cercetat într-o anchetă de natură penală de către organele judiciare.

Precizăm că Eparhia Argeșului și Muscelului, se dezice de atitudinea clericului și condamnă ferm asemenea manifestări.

După efectuarea cercetărilor de către organele abilitate ale Statului Român în asemenea situații și după stabilirea circumstanțelor care au condus la evenimentul amintit anterior, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, va întreprinde măsurile statutare și canonice, care se impun”, a transmis, miercuri, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului într-un comunicat de presă.
Reamintim că marți, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Argeș au pus în aplicare o ordonanță de reținere emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, pe numele unui bărbat de 42 de ani, din Pitești, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.
Azi (miercuri), preotul va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
Foto (sus): realitateadearges.net/
Foto (jos): captura ProTV

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...