# Vicele Apostoliceanu: „Dacă o să câștigăm, o să ne recuperăm banii, dacă nu, rămâne făcut cu bani de la primărie”
# Până la proces, Primăria Pitești organizează o nouă licitație pentru repararea podului stricat după ce a fost ”reabilitat” cu fonduri UE de 3,7 milioane lei
Sunt în curs de desfăşurare procedurile pentru licitaţia de atribuire a lucrărilor de reparare a podului de peste Râul Doamnei, lucrări absolut necesare după ce o expertiză tehnică realizată la solicitarea primăriei a arătat, încă din 2017, că podul, modernizat cu bani europeni printr-un proiect în valoare de circa 3,7 milioane, încheiat în 2014, are mari probleme, inclusiv fisuri la grinzile prefabricate și infiltrații multiple, probleme pentru care Primăria Piteşti a chemat în instanţă constructorul. Suma la care vor fi atribuite aceste lucrări, prin licitaţie, va fi recuperată de Primăria Piteşti de la constructor, însă doar dacă va câştiga procesul. Dacă însă va pierde, primăria va suporta cheltuiala cu reparaţiile.
La cinci ani de la finalizarea lucrărilor de modernizare cu fonduri europene, iată că în cazul podului de peste Râul Doamnei din Pitești se organizează din nou licitaţie. De data aceasta pentru reparare, date fiind numeroasele probleme semnalate încă din 2017 la pod. Procedura pentru licitaţia de atribuire e în curs şi, cel mai probabil, va fi finalizată înainte de încheierea procesului pe care Primăria Piteşti l-a deschis în urmă cu două săptămâni constructorului care a făcut modernizarea din 2014 (asocierea de firme Zeus şi Star Trading), după ce toate negocierile între părţi pe marginea asumării vinei au eşuat.
„Au fost, într-adevăr, niște discuții. Domnul primar i-a chemat, le-am explicat faptul că e o expertiză care arată că podul a fost făcut defectuos şi că trebuie să ne acționăm în instanță. Noi prima oară am cerut să repare ei, dacă vor. Ei au spus că nu e adevărat, că nu e expertiza bună și atunci le-am spus: «Noi o să vă chemăm în judecată». Au spus că în instanță or să vină și ei cu argumentele lor. Colegii de la juridic au înaintat acțiunea în instanță. Justiția va decide dacă noi avem dreptate sau dânșii”, a explicat, contactat de Jurnalul de Argeș, viceprimarul Sorin Apostoliceanu.
Primăria mizează pe expertiza tehnică efectuată de expertul tehnic autorizat Ion Dumitru Diaconu, cerută de municipalitate încă de când podul a dat semne că „scârțâie”, expertiză urmată de un raport elaborat în octombrie 2017. Expertul tehnic Ion Dumitru Diaconu a constatat, printre altele, fisuri la grinzile prefabricate, infiltrații multiple, degradarea protecției anticoroziune, segregarea betonului și porțiuni cu beton degradat, precum și lipsa documentației cu privire la rețetele și rapoartele de încercări (teste de laborator) pentru asfaltul ce a fost turnat pe pod.
„Expertul tehnic a constat că sunt deficiențe la modul de realizare a podului. Ei au spus că nu are expertul dreptate. Noi am făcut adresă mai demult către biroul juridic, să-i dea în judecată, pentru că așa e normal, instanța trebuie să spună cine are dreptate, dacă este adevărată sau nu acea expertiză și bineînțeles că trebuie să ne recuperăm banii de la cei care au lucrat. Noi, acum, suntem în licitație cu podul, ca să-l reparăm. Bineînțeles că în momentul în care se va termina licitația, o să știm și suma finală pe care o vom solicita către constructor, către instanță, de fapt, ca să actualizăm suma pe care o avem trecută la instanță (cea din proiect, stabilită de proiectant, ca să se facă podul așa cum ar trebui)”, a mai declarat, pentru Jurnalul de Argeș, Sorin Apostoliceanu.
De precizat însă că respectivul raport este contestat de constructor, care a venit cu propria expertiză și a arătat, încă de la apariția divergențelor, că vina e a Primăriei, pentru că n-ar fi întreținut corespunzător podul. Asta înseamnă că nu este exclusă o decizie a instanței în favoarea constructorului, aspect luat în calcul și de oficialii Primăriei Pitești.
Este posibil ca lucrările să fie făcute la un preț mai mic
„Dacă o să câștigăm, o să ne recuperăm banii, dacă nu, rămâne făcut cu bani de la primărie, înseamnă că au fost alte cauze care au determinat stricarea podului. În jur de 1,2 milioane este suma care a fost prinsă în proiectul tehnic de către proiectantul care a făcut proiectul pentru reparațiile pe care le avem acum. La licitație pot să vină mai mulți constructori și suma se poate modifica. Atunci o să actualizăm suma la instanță, dacă o să câștigăm. Dacă nu, rămâne să suporte primăria. Licitația este în curs de desfășurare. Noi am depus actele pentru instanță. Ne-au mai cerut clarificări tehnice, au mai fost analize, am mai trimis niște clarificări tehnice. O să actualizăm proiectul, documentația și o să dăm drumul la licitație. Documentele sunt în analiză tehnică, dar încă nu s-a făcut validarea pentru intrarea în licitație efectivă”, mai spune Sorin Apostoliceanu.
Deși suma avansată orientativ drept cost al reparațiilor a fost estimată la peste 1,2 milioane lei, este posibil ca lucrările propriu-zise să fie efectuate la un preț mai mic.
„La licitație, noi o să punem suma maximă din proiect, iar cei care licitează pot să vină cu maximum această sumă, eventual o sumă mai mică. Cu siguranță o să fie mai mică, pentru că sunt constructori care vin cu prețuri mai mici ca să câștige licitația, ca la orice licitație”, încheie Sorin Apostoliceanu.
Bobi Marinescu: „Ce hotărăște justiția, aia o să facem”
Contactat de Jurnalul de Argeș, Bobi Marinescu, reprezentantul asocierii de firme care a realizat modernizarea podului, a declarat: „Ne judecăm și ce hotărăște justiția, aia o să facem. Dacă domnul Apostoliceanu v-a spus, mai mult ce să vă spun eu?! N-am niciun comentariu de făcut pe treaba asta. E ceva care mă depășește!”.
Deocamdată, din cauza vacanței judecătorești, primul termen al procesului mai are de așteptat.
0 Comentarii