Lecţia de istorie. Momentul august 1968

Împlinirea, anul trecut, a cincizeci de ani de la invazia Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varșovia (mai puțin România și Germania democrată) a oferit prilejul unor luări de poziție care au evidențiat în cele mai multe rânduri anumite opinii și poziții pronunțat partizane. Foarte multe dintre acestea s-au situat în așa-zisul ”noul val” care și-a propus de mai bine de un sfert de secol să demoleze din temelii comunismul românesc cu arme foarte asemănătoare folosite la începutul anilor 50 de către cei care urmăreau aceleași scopuri împotriva României interbelice și nu numai.
Opiniile exprimate în acest caz s-au situat între aprecieri moderate și unele de virulență extremă, precum aceea a cunoscutului politolog Vladimir Tismăneanu, care în cartea ”Stalinismul pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc” caracterizează mitingul din 21 august 1968, drept ”o legendă națională a comunismului național” și care nu a fost altceva ”decât o mascaradă”. Prin metode precum ascunderea adevărului, scoaterea din context, minimalizarea evenimentelor, prezentarea evenimentelor în ”bășcălie” se continuă acțiunile de denigrare a o jumătate de secol de istorie. Se afirmă exact contrariul celor petrecute: că rușii nu intenționau să invadeze România, că tot ceea ce s-a întâmplat în acele zile nu a fost decât teatru de proastă calitate pus în scenă abil de Ceaușescu pentru a-i crește popularitatea, că s-a mers prea departe cu discursul din 21 august și că teama de o reacție sovietică i-a paralizat pe Ceaușescu și pe cei din conducerea partidului. Inepțiile au mers până acolo afirmându-se că, de fapt, toată mascarada făcută de Ceaușescu a fost la înțelegere cu rușii, care urmăreau să arate Ocidentului că nu impun o dictatură în blocul comunist. Mă opresc aici cu inepțiile noului Mihail Roller și ale ciracilor săi pentru că vă respect și nu vreau să vă enervez.
Spațiul nu-mi permite o tratare exhaustivă a problemei. Nici nu-mi voi pierde vremea să demontez idioțeniile lor. Se impun însă niște precizări.
În primul rând, a existat o intenție sigură de invazie a României despre care s-a știut încă din luna martie, în urma unei informații primite de serviciile noastre secrete de la un înalt ofițer polonez cu o funcție importantă în Comandamentul Tratatului de la Varșovia. Acesta a afirmat că răspunde astfel la sprijinul acordat de România Poloniei în cel de-Al Doilea Război Mondial. Informația s-a confirmat rapid din mai multe surse, îndeosebi ale serviciilor secrete franceze și americane. În acest context vizita lui Charles de Gaulle în aprilie nu este întâmplătoare.
România era înconjurată de peste 40 de divizii (mai mult de o jumătate de milion de militari) comasate la granițele cu Bulgaria, Ungaria și Moldova.
Cu câteva zile înainte de invazie Ceaușescu merge la Praga și semnează un Tratat de asistență mutuală. La avertismentul său, președintele Dubcek îi spune: ”O să-i primim cu flori…”. Fără comentarii. Pe 24 august se întâlnește cu Tito și stabilește un plan de acțiune, în condițiile în care se știa că va fi invadată și Iugoslavia.
În țară se declarase tacit stare excepțională. Totul trece pe picior de război. La parada militară de la 23 august participă pentru prima dată gărzile patriotice. În scurt timp au fost înarmați peste o jumătate de milion de oameni. S-au scos și puștile Z.B. din depozite. Fuseseră folosite în cel de-Al Doilea Război Mondial.
Se știa de intențiile rușilor. Alfel președintele american Lyndon Johnson nu ar fi rostit avertismentul devenit ulterior celebru ”…Să nu dezlege câinii războiului”, iar secretarul de stat Dean Rusk n-ar fi declarat oarecum patetic: ”În numele întregii umanități, vă rugăm să nu faceți asta, urmările vor fi imprevizibile”.
Tot în acele zile, la recepția organizată de Ambasada României în capitala Chinei cu prilejul zilei de 23 August a participat în mod excepțional premierul Zhon Eulai însărcinat de către Mao Tze-dun să transmită lui Ceaușescu să nu cedeze și să-și apere cu arma în mână independența și suveranitatea și, ce era mai important, să conteze pe sprijinul implicit al Chinei.
Un profesor de la Academia Militară atașat militar în acele zile la Washington ne povestea că în seara zilei de 20 august a primit un telefon de la un amic american, general, în care îl avertiza că în acea noapte România va fi invadată de ruși. I-a răspuns că știe. A doua zi, același general l-a sunat din nou: „Vasile, sunteți dați naibii!”.
Prof. dr. Cornel Carp