Web Analytics

articol scris miercuri, 04 iulie 2012

Patriarhul şi mai marii BOR au ocolit sfinţirea catedralei din Mioveni

# O palmă usturătoare pentru Calinic. Când păstorul e nevrednic, turma o ia înainte, ba poate să se și rătăcească. Cam așa s-ar putea rezuma cele petrecute duminica trecută la ceremoniile de sfințire a noii și maiestuoasei Catedrale „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Mioveni. O ceremonie care ar fi trebuit să țină cap de afiș ca un eveniment religios de mari proporții, unic prin semnificația sa nu numai în plan local, ci și național, a captat atenția pe canalele naționale de știri doar pentru îmbulzeala generată de credincioșii chinuiți de căldura nimicitoare, a cordoanelor de jandarmi care păzeau catedrala ca de năvala hoardelor barbare și a leșinurilor care au dat de lucru celor de la Ambulanță. Dar, din păcate, după cum vom vedea în continuare, n-a fost singura mare mâhnire care avea să întunece un eveniment care se dorea a fi luminos și la propriu și la figurat.
Amărăciunea cea mai mare a fost dată de prezența foarte firavă a fețelor bisericești de rang înalt, care ar fi trebuit să dea greutatea dorită de toată lumea unei ceremonii pentru care s-a așteptat și s-a trudit vreme de două decenii. Dar, așa cum Jurnalul aflase și informase cu mai multe zile înainte, Preafericitul Patriarh Daniel n-a venit la Mioveni, deși prezența sa a fost dată ca sigură până în ultima zi. Patriarhul a preferat să participe la o altă sfințire de catedrală, tocmai în Maramureș, la Negrești-Oaș, fapt cu atât mai surprinzător cu cât PF Daniel este și mitropolit al Munteniei și Dobrogei, deci are în grijă personală și rânduielile din cadrul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, păstorite de cuplul Calinic-Caliopie. De fapt, tocmai aici trebuie căutată explicația pentru care Patriarhul se ferește cu multă băgare de seamă să vină pe tărâmul celor doi. Insistențele lui Calinic de a-și ridica protejatul, pe Caliopie, la rang de arhiereu vicar, cuplate cu isprăvile deocheate ale nărăvașului călugăr, nu numai că l-au mâhnit pe conducătorul cel mare al Bisericii Ortodoxe Române, dar l-au făcut de la o vreme să ocolească Argeșul în traseul deplasărilor sale, chiar și la un eveniment de grad zero ca importanță bisericească, așa cum a fost sfințirea frumoasei Catedrale din Mioveni, pentru care s-a căznit atâta lume. Ca să se acopere această atitudine și să se salveze totuși cât de cât aparențele, de la Patriarhie a sosit ca reprezentant vicarul patriarhal Varlaam Ploieșteanul, care s-a dovedit a fi și singurul înalt ierarh venit la Mioveni. Faptul n-a scăpat neobservat și a fost urmat de comentarii și întrebări stânjenitoare. Pentru că aici n-a fost vorba numai de absența Patriarhului, ci și de reprezentarea extrem de plăpândă a înalților prelați ai BOR la o ceremonie care, repetăm, ar fi trebuit să se transforme într-un eveniment bisericesc de cea mai mare importanță. Sunt mai bine de 50 de înalți prelați ai Sfântului Sinod, colegi cu ÎPS Calinic în conducerea Bisericii, dintre care n-a venit decât unul. Cum ai da-o, nu e în ordine. Dacă n-au fost invitați, greșeala e de neiertat. Iar dacă au fost invitați, dar au lipsit într-o majoritate deprimantă, asta spune totul despre felul în care este privit Calinic chiar printre tovarășii săi din Sfântul Sinod. Seceta de înalți ierarhi sosiți la Mioveni a fost atât de cruntă, încât nici măcar epsicopii și arhiepiscopii din zonele vecine Argeșului, cum ar fi Vâlcea, Olt sau Sibiu, n-au fost de față, deși unii dintre ei erau prezențe obișnuite la evenimentele Arhiepiscopiei noastre. Fapt cu atât mai surprinzător, cu cât sfințirea Catedralei din Mioveni a fost programată duminică, deci în zi de slujbă, pe care toate înaltele fețe bisericești ar fi avut posibilitatea s-o cinstească prin prezență. Acum, nu suntem absurzi să pretindem că ar fi trebuit să vină tot Sfântul Sinod, în frunte cu Patriarhul Daniel. Dar și ca dintre zeci de mari cuvioși, colegi în conducerea BOR cu Calinic, să vină doar episcopul vicar patriarhal, asta te cam lasă fără cuvinte. Așadar, degeaba umblă Calinic în straie strălucitoare, ca vodă prin loboda pe care o cârmuiește, înconjurat de plecăciuni adânci și lingușit de toată lumea, dacă n-a fost în stare să adune pe nimeni venit, nu de Sus, dar măcar de sus în Biserică, la un eveniment pentru care au trudit atâția oameni, a căror bucurie de final s-a transformat pe nedrept în amărăciune.

Pe Trinitas TV, slujba în direct de la Negrești-Oaș, iar despre Mioveni nicio referire

Durerea a sporit și mai tare când s-a văzut că, în vreme ce toate televiziunile de știri se întreceau să prezinte evenimentul din Mioveni ca pe un soi de tragi-comedie, prin prisma îmbulzelii, îmbrâncelilor, leșinurilor și stavilelor rigide puse de jandarmi miilor de credincioși care au îndurat cu orele o căldură nimicitoare, la aceeași oră postul oficial al Patriarhiei, Trinitas TV, a transmis în direct și în întregime slujba de sfințire a catedralei din Negrești-Oaș, unde a preferat să meargă și PF Daniel. Cu participare câtă frunză și iarbă a înaltelor fețe bisericești, lipsit de îmbrânceli și într-o armonie deplină, evenimentul de acolo, prezentat cu atâta evlavie, a intrat într-o și mai dureroasă contradicție cu indiferența rezervată ceremoniei din Mioveni. Greu de crezut, dar postul Trinitas TV n-a făcut nici cea mai firavă referire la acesta, ba mai mult, a avut o atitudine cu efect de palmă zdravănă dată celor din fruntea Arhiepiscopiei Argeșului. Adică, imediat după prezentarea completă a slujbei de la Negrești-Oaș, în loc să se facă o referire cât de mică și la cele petrecute la Catedrala din Mioveni, s-a difuzat un documentar despre Mănăstirea Argeșului, cu trimiteri doar la frumusețea și minunata sa istorie, fără nimic în comun cu prezentul. Pentru cine a avut ochi de văzut și urechi de auzit, nimic n-a putut fi mai limpede. Păcat, mare păcat de strădaniile imense ale celor implicați în ridicarea grandioasei construcții, dacă în final răsplata spiritualicească a fost mai mult decât jenantă. Calinic și aghiotanții săi nu s-au învrednicit nici măcar să asigure celor care au trudit pentru minunatul edificiu o răsplată purtând simbolul bisericesc. Fostul primar Ion Stanciu, pe vremea căruia a început construcția, fostul primar Vasile Costescu, cel care s-a zbătut până a murit pentru a o duce mai departe cu eforturi deosebite și nici măcar actualul primar Ion Georgescu, cel care a desăvâșit-o, alături de președintele CJ, Constantin Nicolescu și toți ceilalți implicați în efortul de a da Mioveniului o astfel de bijuterie, n-au primit în schimb de la Arhiepiscopie nici măcar o icoană pentru dânșii și familiile lor, ca răsplată de suflet pentru strădaniile făcute. Ca să nu mai vorbim că, la astfel de evenimente de grad zero, există obișnuința ca aceia aflați în linia întâi să fie răsplătiți cu Crucea patriarhală pentru laici, ca omagiu adus de Biserică pentru cele realizate în folosul credincioșilor. Nimic din toate astea nu s-a întâmplat, întregind și mai mult tabloul cenușiu care a umbrit o ceremonie care se dorea strălucitoare și de neuitat.

Culmea tupeului: Caliopie i-a cerut primarului Georgescu să transfere  Catedrala la Arhiepiscopie

Jenante au mai fost însă și alte aspecte, venite într-un nefericit șir. Tare ne-am fi mirat ca protejatul lui Calinic, călugărul Caliopie, să nu-și dea în petec și cu acest prilej. Cunoscut ca mare podoabă până la vârful BOR, isprăvile sale săvârșite sub pulpana protectoare a arhiepiscopului au făcut atâta vâlvă, încât nu este deloc exclus ca tocmai Caliopie să fie la originea rezervei dusă până la indiferență manifestată de reprezentanții cei înalți ai bisericii, în frunte cu Patriarhul, față de sfințirea Catedralei din Mioveni. N-are rost să vă reamintim aici toate năsărâmbele consemnate de-a lungul timpului, cu Calinic și Caliopie în roluri principale, pentru că am avut deja un serial de aproape 30 de episoade pe această generoasă temă. Cert este că toate smintelile s-au adunat în timp, iar efectele se văd astăzi, când Arhiepiscopia noastră are parte, grație isprăvilor celor doi, de un statut de Cenușăreasă. Iar asta nu mai are nevoie de nicio demonstrație, pentru că se vede de la o poștă. În stambă s-a dat însă Caliopie și cu prilejul sfințirii Catedralei din Mioveni. Cu un tupeu nemaivăzut, el a cutezat să dea năvală peste primarul Ion Georgescu, cu câteva zile înainte de marea ceremonie, ca să-i ceară nici mai mult nici mai puțin decât să transfere Catedrala din Mioveni în patrimoniul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului. Asta după ce autoritățile locale și județene s-au luptat să adune fondurile uriașe pentru înălțarea acesteia, în vreme ce din punga doldora a instituției conduse de Calinic n-a ieșit un șfanț. Altfel spus, Caliopie, pus la cale probabil de jupânul său, s-a vrut pus la masa încărcată de alții, după care să bage tot în traistă, cu tot cu masă! Deși este un om plin de bun simț și ponderat de felul său, puțin a lipsit ca primarul Georgescu să nu-l obrăznicească și să-l dea pe ușă afară pe fantele din Arhiepiscopie. Cert este că, după asta, Caliopie dus a fost, iar asta este și explicația pentru care n-a mai îndrăznit să apară duminică, la ceremonia de sfințire a Catedralei.  Asta spre adânca ușurare nu numai a celorlalți invitați, ci și a fețelor bisericești, pentru că nimeni nu i-a dus lipsa. Poate doar Calinic…
Mihai BĂDESCU

Distribuie!

0 Comentarii

Pitești. Bărbatul care a aruncat deșeuri aiurea în Trivale a fost amendat

Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești, a anunțat vineri, 12 noiembrie, că a fost identificată persoana care, în noaptea de miercuri […] Citește!

Unirea României cu Republica Moldova: Prima reacție a UE la scenariul reunificării celor două țări

Uniunea Europeană reacționează pentru prima dată, prin vocea unui oficial de rang înalt, la posibilitatea unirii Republicii Moldova cu România. […] Citește!

„Europa trebuie să fie cu adevărat atentă” – Zelenski trage un semnal de alarmă

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel la europeni, joi, să fie deosebit de atenţi la discuţiile între Moscova şi […] Citește!

Câte paturi ATI pentru nou-născuți îi lipsesc României. Alexandru Rogobete explică situația

România ar trebui să crească în următorii 3-4 ani cu 25-30% numărul paturilor de terapie intensivă pentru nou-născuți, pentru a […] Citește!

Nicușor Dan: România susține în continuare Ucraina și integrarea europeană a Republicii Moldova

Președintele Nicușor Dan a discutat la Dublin despre securitatea europeană, sprijinul pentru Ucraina, combaterea amenințărilor hibride și integrarea europeană a […] Citește!

PNL: Guvernul PSD trebuie să iasă din complicitatea cu AUR și să prevină violențele de stradă

Partidul Național Liberal a cerut vineri guvernului și Ministerului Afacerilor Interne să ia toate măsurile necesare pentru respectarea legii și […] Citește!

OAMGMAMR Filiala Argeș și DSP Argeș: parteneriat pentru formarea continuă a asistenților medicali din centrele de permanență

În cazul unui stop cardiorespirator, fiecare minut de întârziere în inițierea resuscitării reduce dramatic șansele de supraviețuire, iar o intervenție […] Citește!

Curtea de Argeș. Locurile de parcare marcate ilegal, în vizorul Poliției Locale

Poliția Locală Curtea de Argeș a adunat zeci de pancarte mai mari sau mai mici - cu numere de înmatriculare […] Citește!

(Video) Nicolae Velcea: „Continuăm modernizarea infrastructurii în Ștefănești!”

În orașul Ștefănești se lucrează intens la amenajarea trotuarelor, a acceselor la proprietăți și nu doar la acestea. Iar primarul […] Citește!

Update-fraudă fiscală în Marea Britanie. Patru persoane, săltate după percheziții

IPJ Argeș a revenit cu informațiii privind un dosar greu de fraudă fiscală în Marea Britanie, în urma celor 21 […] Citește!

Argeș. Incendiu izbucnit într-o gospodărie din cauza unei afumătoare

Vineri, 13 noiembrie 2026, un incendiu a izbucnit într-o gospodărie, unde flăcările amenințaseră și o locuință din apropiere, în comuna […] Citește!

Fraudă de peste 1,6 milioane de lei la Universitatea din București. Ce se întâmplă cu taxele achitate de studenți

Trei angajate ale Universității din București sunt cercetate într-un dosar de fraudă în care ar fi fost însușită suma de […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete