Web Analytics
scris joi, 04.04.2019

ADI Servsal şi CJ Argeş au organizat un amplu eveniment privind soluţiile de tratare a deşeurilor

ADI SERVSAL Argeș şi Consiliul Județean Argeș au organizat miercuri, 27 martie, un amplu eveniment intitulat ,,Soluții de tratare a deșeurilor pentru evitarea de la depozitare și atingerea țintelor asumate”.

ADI Servsal şi CJ Argeş au organizat un amplu eveniment privind  soluţiile de tratare a deşeurilor

Evenimentul a cuprins, pe lângă expuneri teoretice asupra problemei în cauză, susținute de Gabriel Moiceanu – director executiv ADI SERVSAL Argeș, Ion Mînzînă – vicepreşedinte CJ Argeş și Edmund Piess – director general Geocycle, și o vizită în teren, la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Depozitul Ecologic Pitești-Albota. Participanţii au putut vizita instalaţiile de sortare pentru fracţia uscată (reciclabile), dar şi ansamblul utilajelor de tratare mecanică pentru deşeurile reziduale.
Printre invitaţi s-au mai numărat şi Nicolae Tudose – secretar de stat în MDRAP, Cosmin Teodoru – directorul Direcţiei Deşeuri din Ministerul Mediului şi Mihai Rohan – preşedinte CIROM.
România și-a asumat, prin transpunerea în legislația națională (L. 31/2019), să aplice și să implementeze legislația europeană privind pachetul de economie circulară pentru gestionarea deșeurilor. De asemenea, România și-a asumat atingerea țintelor privind reutilizarea, reciclarea și valorificarea energetică, în vederea reducerii cantităţilor eliminate prin depozitare.
Principala preocupare a CJ Argeş şi a UAT-urilor membre în ADI SERVSAL este să dezvolte infrastructura de tratare mecanică şi biologică, să evite penalităţile aplicate de AFM prin reducerea cantităţilor depozitate. În acest sens, s-au aprobat investiţii de peste 3,5 milioane euro pentru completarea şi dezvoltarea infrastructurii actuale. O parte din aceste investiţii a fost realizată de operatorii care gestionează infrastructura de sortare şi tratare la Câmpulung şi Curtea de Argeş, dar au fost atraşi şi parteneri din industria valorificării energetice, pentru investiţiile de la Centrul de Management Integrat al Deşeurilor de la Piteşti-Albota.
Aplicarea cu succes a acestor strategii la nivelul județului Argeș presupune asumarea și respectarea unor obligații de către toți actorii implicați în sistem: unități administrativ-teritoriale (primării), beneficiari ai serviciului de salubritate (cetățeni, instituții publice și agenți economici) și operatorii desemnați să efectueze serviciul (colectare și transport).
M.S.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...