Web Analytics

articol scris joi, 07 iunie 2012

Machit, primarul Frătică i-a tocat neuronii lui CRBL la Zilele Bradului

Zilele comunei Bradu, desfășurate în perioada 1-3 iunie, au avut și momente mai puțin plăcute pentru primarul Florin Frătică. Și e normal să fie așa, din moment ce edilul a fost nevoit să facă față nu numai numărului mare de grade, pardon, de participanți, ci și armatei de artiști care a fost invitată la eveniment. Ei bine, dacă în primele două zile s-a descurcat onorabil, duminică seara, Frătică a fost răpus de oboseală, fiind aproape să dea cu bulbucii-n în fasole chiar în timpul concertului susținut de CRBL. Ce s-a întâmplat? Aflat într-o avansată stare euforică, pricinuită, desigur, de simpatia pe care mulțimea i-a arătat-o, primarul din Bradu s-a repezit să-l echipeze pe artist cu o șapcă inscripționată cu însemnele Alianței pentru Argeș și Muscel. Gestul lui Frătică, dublat de halena politică de pe scenă l-au scos însă din sărite pe CRBL care a aruncat șapca cât colo și l-a amenințat pe primar că dacă nu se potolește îl lasă cu spectacolul neterminat. (ELECTRO-CUTARE)

Distribuie!

0 Comentarii

CASS ar putea fi eliminat pentru mame și veterani de la 1 ianuarie 2027. Anunțul lui Florin Manole

Românii care beneficiază de indemnizație pentru creșterea copilului ar putea scăpa de contribuția de asigurări sociale de sănătate începând cu […] Citește!

Spania cere blocarea TikTok! Peste 48 de milioane de vizualizări ale unor postări legate de abuzuri asupra copiilor

TikTok ar putea fi suspendat temporar în Spania, după ce o investigație jurnalistică a scos la iveală amploarea distribuirii unor […] Citește!

Scandal de spionaj în armata americană: Un militar SUA, arestat în Marea Britanie. Este suspectat că ar fi colaborat cu Rusia

Un caz de presupus spionaj zguduie cooperarea militară dintre Statele Unite și Marea Britanie. Un militar american în vârstă de […] Citește!

Argeș. 10.270 de șomeri înregistrați la final de octombrie 2026. De unde provin

La sfârșitul lunii octombrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 10.270 șomeri (din care […] Citește!

Programul etapei a 16-a din SuperLiga. Când se joacă FC Argeş – FCSB

LPF a anunțat programul etapei a 16-a din SuperLiga, care se va juca în penultimul weekend al lunii noiembrie. În […] Citește!

Mircea Sandu contestă strategia lui Răzvan Burleanu

Fostul președinte al Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu (74 de ani), a taxat dur activitatea actualei conduceri a FRF, […] Citește!

Becali, colaboratori noi pentru transferurile de jucători de la FCSB

Gigi Becali (68 de ani) este pus pe fapte mari după o primă parte de sezon modestă făcută de FCSB. […] Citește!

Schimbări fiscale majore pentru industria auto din România: Premierul Luca Niculescu anunță noi facilități pentru companii

Industria auto, unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei românești, ar urma să beneficieze de măsuri fiscale și programe […] Citește!

Lovitură pentru angajații Salinei Praid: 60 de oameni vor rămâne fără loc de muncă în noiembrie

Aproape jumătate dintre angajații Salinei Praid urmează să își piardă locurile de muncă în această lună, la mai bine de […] Citește!

România își consolidează patrimoniul recunoscut de UNESCO! Geoparcul Țara Hațegului primește o nouă confirmare internațională

Țara Hațegului își păstrează locul pe harta celor mai valoroase teritorii naturale și culturale recunoscute la nivel internațional. Geoparcul administrat […] Citește!

Alertă de vreme extremă în Portugalia. Ciclonul Charles aduce vânt violent și ploi torențiale

Românii care se află în Portugalia sau intenționează să călătorească în această țară în zilele următoare sunt avertizați să își […] Citește!

Mihai Pintilii revine la FCSB! Va face parte din staff-ul lui Laurențiu Reghecampf

Mihai Pintilii, în vârstă de 42 de ani, revine la FCSB, la aproximativ opt luni după despărțirea de formația roș-albastră. […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete