Web Analytics
scris joi, 10.01.2019

Femei atacate de un recidivist, la Muşăteşti. Eroina din Ajun de Anul Nou. O campioană la şah i-a sărit în spate tâlharului, punându-l pe fugă

# Deși e recidivist și a fost condamnat în trecut la închisoare cu suspendare pentru fapte comise tot cu violență, Cristian Mihai Ionescu a fost sancționat la postul de poliție cu amendă de 200 lei
Clipe de coșmar, în ajun de Anul Nou, pentru o argeșeancă aflată la casa de vacanță de la Mușătești împreună cu cei doi copii, mama și două dintre prietenele ei, printre care multipla campioană la șah Daniela Rusu. De altfel, aceasta din urmă a și fost salvarea Claudiei Popa, agresată, sechestrată și tâlhărită de un localnic, chiar în curtea casei ei.
Probabil știind că în casă se află doar femei, Cristian Mihai Ionescu, recidivist și lăsat în libertate după alte infracțiuni cu violență din care s-a ales cu dosar penal și condamnat în trecut de Judecătoria Curtea de Argeș la închisoare cu suspendare, a lovit din nou. Potrivit antecedentelor, toporul și ranga sunt armele sale preferate împotriva femeilor de individul care, în evidentă stare de ebrietate, a pătruns, pe 30 decembrie, în curtea vilei din Mușătești. După ce a încercat să facă față atacului folosindu-se de un spray paralizant, victima s-a refugiat în casă împreună cu copiii și invitatele sale, dar agresorul s-a năpustit asupra ușii cu un obiect metalic, cel mai probabil un topor sau o rangă, după cum susțin martorele. Apoi s-a îndreptat către mașina proprietarei, de unde a sustras o pungă cu obiecte vestimentare, însă la poartă a dat nas în nas cu polițiștii de la Postul de Poliție Mălureni, care fuseseră chemați prin 112 de șahista Daniela Rusu. Aceasta a și încercat să o ajute pe prietena sa, la care era în vizită, în momentul atacului repezindu-se asupra bărbatului care, luat prin surprindere, i-a dat drumul femeii. Pentru că era recalcitrant, oamenii legii l-au încătușat pe bărbat, însă acesta nu s-a putut abține nici în sediul poliției să nu adreseze amenințări și injurii victimei sale, chemate pentru declarații la postul de poliție. Și mai surprinzător e faptul că, deși e recidivist, cel acuzat de tâlhărie de către victimele sale a fost lăsat să plece acasă, scăpând doar cu o amendă de 200 lei.

Femei atacate de un recidivist, la Muşăteşti. Eroina din Ajun de Anul Nou. O campioană la şah i-a sărit în spate tâlharului, punându-l pe fugă

„Am sunat la 112. Am văzut că avea ceva în mână, un obiect metalic, nu știu dacă topor sau rangă”, declară șahista

„A venit beat în curte. Eu făceam sarmale. Am ieșit și a început să tragă de mine, cerându-mi bani. I-am dat cu spray-ul în ochi, dar m-a bruscat și a reușit să îmi smulgă cheia de la mașină din mână. Voiam să asigur mașina”, povestește femeia atacată.
„Eu reparam aragazul electric și m-am dus în spate să iau sculele, când am auzit zgomotul unei altercații. Am venit repede în fața casei, dar era zăpadă pe trepte și am alunecat, nu am putut să îi sar în spate. Am reușit totuși să îl iau prin surprindere și să îl fac să îi dea drumul prietenei mele, dar mi-a șters și mie una peste față. Am sunat la 112. Am văzut că avea ceva în mână, un obiect metalic, nu știu dacă topor sau rangă. A fost tâlhărie!”, adaugă și campioana la șah Daniela Rusu, martoră la agresiune.

„Mi-era că ne măcelărește pe toate!”

„Ne-am închis în casă, dar s-a întors și a început să dea cu un topor sau ceva în ușă. Am încercat să îl calmăm, spunându-i să aibă răbdare, că tocmai căutăm bani prin casă. Mi-era că ne măcelărește pe toate. S-a dus la mașină cu cheia pe care a reușit să mi-o smulgă din mână, a deschis portbagajul și a luat o pungă cu haine noi, blugi, un trening Adidas… A venit poliția când el pleca având asupra lui hainele luate din mașină. A fost tâlhărie, iar tâlharul este liber! Am luat copiii și am plecat din casă, pentru că mi-era frică. Am fost la poliție să dau declarație și chiar și acolo m-a amenințat. A fost amendat cu 200 de lei, din câte am înțeles”, a continuat Claudia Popa. Aceasta mai spune că în trecut individul i-a mai furat o geantă și i-a înțepat pneurile mașinii unei vizitatoare. Dar cel mai mult se teme pentru viața ei și a copiilor, pentru că acesta o amenință constant.

S-a constituit dosar penal în lucru la Parchetul Curtea de Argeş

„Sunt niște date confidențiale, care fac obiectul unor cercetări într-o cauză penală. Ceea ce vă putem noi asigura este că s-a constituit un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș. Deci, este o cauză în lucru, se efectuează cercetări”, ne-a declarat șeful Postului de poliție Mușătești, Bogdan Simion.

Distribuie!

1 Comentariu

  1. este foarte buna re-orientarea ziarului catre actualitate si viitor, oportunitati si riscuri/probleme pentru argeseni. cred ca va atrage mai multi cititori…

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită