Web Analytics
scris miercuri, 11.07.2018

Răspuns în batjocură: Inspectoratul lui Tudosoiu aruncă pisica în curtea Asociaţiei de Părinţi

10 tudosoiu 1252# Asta în contextul în care semnatara sesizării, Mihaela Petrescu (foto dreapta), demonstrează cu acte că a semnat contractul cu grădinița, nu cu Asociația de părinți # Scandalul cu bani de la Grădiniţa „Căsuţa Poveştilor”

Răspuns în batjocură: Inspectoratul lui Tudosoiu aruncă pisica  în curtea Asociaţiei de Părinţi

A trecut o lună de când mămica unei fetițe de la Grădinița „Căsuța Poveștilor” din Pitești a făcut sesizare la Inspectoratul Școlar, atrăgând atenția șefilor care diriguiesc învățământul din Argeș că la respectiva unitate părinții plătesc în plic banii pentru programul ”step by step”, precum și opționalele la care aleg să își înscrie micuții. Semnatara, Mihaela Petrescu, a venit și la redacția noastră și ne-a prezentat dovezi despre cum banii, respectiv 66 de lei adunați lunar, sunt depuși într-o cutie poștală amplasată chiar în sala de curs. Lucru considerat anormal și ilegal chiar de „generalul” Tudosoiu în înregistrarea pe care respectiva mămică a făcut-o atunci când a fost în audiență la șeful ISJ. Mihaela Petrescu mai susține că nu a primit niciodată chitanță pentru respectivele plăți. Ei bine, printr-o adresă semnată de inspectorul școlar general Dumitru Tudosoiu și de inspectorul general pentru Educație timpurie, Georgeta Toma, Mihaela Petrescu primește un răspuns din care se vede cum ISJ Argeș se spală pe mâini și dă vina pe… Asociația de părinți. Mai exact, ocolește problema banilor colectați fără chitanță, în contextul în care cutia poștală e amplasată în grădiniță, nu în sediul, dacă o exista așa ceva, al respectivei asociații de părinți.

„Activitățile financiare descrise în petiție nu se desfășoară prin contabilitatea unității de învățământ”

„Urmare a adresei dumneavoastră, înregistrată la Inspectoratul Școlar Județean Argeș cu nr. 6727, din 08.06.2018, vă aducem la cunoștință că aspectele semnalate au fost verificate și analizate. În acest sens, vă înștiințăm că activitățile financiare descrise în petiție nu se desfășoară prin contabilitatea unității de învățământ, ci prin contabilitatea Asociației Părinților „Asociația Support of Education” și vă recomandăm să solicitați lămuriri de la reprezentanții legali ai acestei organizații”, se arată în respectiva  hârtie.

„Contractul prin care mă oblig să plătesc e semnat cu grădinița, nu cu părinții!”

10 facsimil 1252Vizavi de această „soluționare”, Mihaela Petrescu ne-a declarat: „Cum pot spune ei că grădinița, ISJ, sistemul, nu au nicio legătură? Eu am semnat contract cu Grădinița Căsuța Poveștilor prin care mă oblig să plătesc programul «step by step» și opționalele, nu am semnat cu Asociația de Părinți!”
Într-adevăr, printr-un contract din mai 2018 și valabil de la 1.09.2018 și până la 31.07 2019, mămica se angajează că va plăti „către Asociația Support of Education, pentru beneficiarul direct” care e grădinița, suma de 50 de lei pe lună. Această sumă reprezintă  plata ajutorului de educatoare necesar pentru respectivul program, plus contravaloarea cursurilor opționale și extracurriculare. Contractul este semnat chiar de directoarea Grădiniței „Căsuța Poveștilor”, Daniela Petre. Și atunci cum n-are responsabilitate grădinița, domnule Tudosoiu? Din câte observăm, asociația de părinți e doar curierul care transportă banii către… beneficiar. Contactat telefonic, inspectorul școlar general Dumitru Tudosiu ne-a spus că ancheta la Grădinița „Căsuța Poveștilor” este finalizată și că va fi întocmit un raport la mijlocul acestei săptămâni. Să sperăm că nu e vorba de o nouă mușamalizare.

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Revine Leo Messi în Europa?

Italienii „aruncă bomba” pe final de an și anunță că Leo Messi poate reveni în Europa, unde se...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită