Web Analytics

articol scris joi, 19 ianuarie 2012

Ştefan Lăzăroiu a suferit un accident (zu)grav de muncă

# Fane Bidinea, te ascunde Stăpânul după perdea? Un accident moral de circulaţie petrecut pe funcţiile publice de conducere ale PDL a avut loc săptămâna trecută şi s-a soldat cu o victimă care, culmea, deşi a fost rănită grav, a apucat să fugă de la locul faptei. Este vorba de vestitul Ştefan Lăzăroiu, zis şi Fane Bidinea, înlăturat pe şest de la şefia organizaţiei portocalii din Curtea de Argeş, în cadrul unei operaţiuni foarte puţin mediatizată. Semn clar că ea ascunde multe mistere, pe care PDL se străduie să le ţină clasificate la categoria top-secret. Locul lui Lăzăroiu a fost luat de Victor Suhan, director al Hidroserv Curtea de Argeş, un tip renumit pentru potenţa sa financiară, pentru influenţele avute în sistemul hidro, care este foarte posibil să fie aruncat şi în lupta pentru primăria Oraşului Basarabilor. Revenind însă la Fănică Lăzăroiu şi la retragerea sa precipitată de la şefie, putem califica toată afacerea ca un accident (zu)grav de muncă, ştiută fiind priceperea personajului în utilizarea ustensilelor de spoit. Nici nu s-a uscat bine primul strat de vopsea dat pe înlocuirea sa, că în oraş au şi început să se întretaie comentariile.
Ştefan Lăzăroiu este cunoscut ca un cal breaz în primul rând datorită averii sale, adunată după principiul “mielul blând suge la două oi”. Mai precis, Fănică a supt lăptic mai întâi de la PSD, iar apoi, când a-nţărcat bălaia, s-a mutat la ugerul PDL. Luat sub aripa ocrotitoare a Stăpânului Mircea Andrei, a fost uns şef politic pe zonă, ba desemnat şi candidat la deputăţie pe colegiul Curtea de Argeş. Am făcut toate aceste precizări, cunoscute de mulţi, tocmai pentru a accentua faptul că schimbarea sa intempestivă, deloc explicată la partid, ascunde de fapt altceva. O vulnerabilitate subită, venită într-un moment când Fănică părea mai bine înfipt ca niciodată în angrenajul politico-economic al PDL. Stăpânul Andrei îl ţinea strâns de braţ şi de buzunar, pomenile electorale curgeau şuvoi la Curtea de Argeş, banii se adunau gârlă din afaceri şi, brusc, schimbarea! Ceva nu rimează. Veşti că Lăzăroiu nu se simte tocmai bine în afaceri şi la partid apăruseră, ce e drept, de mai multă vreme. Se vorbea de business-uri riscante, de împrumuturi mari, de tot felul de belele aflate în totală contradicţie cu opulenţa afişată şi cu seria nesfârşită de atenţii electorale împrăştiate cu sacul şi cu duba, de-a lungul şi de-a latul colegiului. Cândva trebuia deci să plesnească toată treaba. Şi iată că a plesnit.

Fănică a violat cu perversiuni bugetul unei biete şcoli

Brusc, au început să apară şi posibilele explicaţii ale declinului. În special sub forma unor dosare fierbinţi, care l-ar avea ca subiect sau prin preajma subiectului, tocmai pe Fănică Lăzăroiu. Primul astfel de episod despre care am aflat s-a petrecut la finele lunii noiembrie a anului trecut şi a îmbrăcat forma unui raport al Camerei de Conturi Argeş. Ocazie cu care s-a constatat că Trustul de Construcţii Civile şi Industriale Argeş, pe care îl patronează Lăzăroiu, a violat şi supus la numeroase perversiuni financiare bugetul pricăjit al unei şcoli situate în satul Mustăceşti, din comuna Valea Iaşului. Mai precis, TCC Ind a încasat aprope 800 milioane lei vechi, pe nişte materiale fictive folosite, chipurile, la o investiţie de introducere a utilităţilor la şcoala cu pricina. În final avea să se constate că nu exista proiect pentru lucrări şi nu exista nici măcar autorizaţie de construcţie. De fapt, lucrările erau sublime, dar lipseau cu desăvârşire. Cu alte cuvinte, Fănică a luat de la şcoală o grămadă de bani pentru o investiţie fantomă. Lucru pe care l-a şi recunoscut, de altfel, în timpul verificărilor, angajându-se să returneze banii încasaţi necuvenit, plus despăgubirile aferente. Pentru conformitate, dăm şi numărul deciziei de constatare emisă pe această temă de şeful Camerei de Conturi Argeş, Gheorghe Vlăsceanu: nr 63/21.11.2011. Iată deci un prim cartof fierbinte aflat în palma magnatului portocaliu, care se visa, şi se mai visează poate încă, deputat. Dar mai sunt şi alţii.

Un dosar periculos a început să sfârâie şi la DIICOT

O chestiune mult mai fierbinte despre care se vorbeşte insistent în această perioadă la Curtea de Argeş vizează foarte periculoasa apropiere a lui Ştefan Lăzăroiu de câteva persoane intrate în caruselul unui la fel de periculos dosar aflat în plină cercetare la DIICOT. Dosarul cu pricina încă n-a prins coajă prea groasă, deci informaţiile sunt destul de firave. Ce se ştie cu siguranţă este că în vâltoarea cercetărilor au intrat nişte persoane foarte apropiate anturajului lui Ştefan Lăzăroiu, chiar cu statut de oameni de bază ai acestuia în munca politică şi nu numai, la Curtea de Argeş. Se vorbeşte de trei nume, pe tema dosarului de la DIICOT: Octavian Ganea, de profesie avocat, Ciprian Cinel, patronul unui parc auto cu maşini second hand aflat chiar la intrarea în oraş şi un anume Adrian Ionuţ, zis Box, tot afacerist. Se spune că DIICOT a făcut zilele trecute şi o descindere la unul dintre cei trei, unde printre alte acareturi, s-ar fi găsit şi o fetiţă dezbrăcată, de pe care nu s-au putut preleva deci prea multe probe. Una peste alta, este mare tevatură cu acest dosar de la DIICOT, mai ales că surse apropiate anchetei vorbesc de o tematică foarte ghiduşă de cercetare: proxenetism, cămătărie, toate asezonate şi cu ceva prafuri. De scărpinat, desigur, să nu vă gândiţi la alte prostii! Luând în calcul, deci, toate cele enumerate mai sus, s-ar putea descâlci aşadar, măcar un pic, misterul înlocuirii subite a lui Ştefan Lăzăroiu de la şefia PDL-Curtea de Argeş. E tot mai limpede că l-au cam încăierat problemele, pentru că, la ce relaţie strânsă are cu şeful PDL-Argeş, Mircea Andrei ( vezi şi declaraţia de avere a senatorului Andrei, unde Lăzăroiu apare împrumutat de către acesta cu 380.000 euro) era practic exclus ca acesta să-l schimbe pe Fănică din senin. Dimpotrivă, mai mult ca sigur că l-a schimbat din furtună, venită de sus! Mihai BĂDESCU

Distribuie!

0 Comentarii

Deputatul Dorin Popa, prezent la recepția organizată cu prilejul Zilei Naționale a Algeriei

Deputatul Dorin Popa a participat marți la recepția organizată cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Algeriene Democratice și Populare, un […] Citește!

Se caută animalele care au scăpat cu viață din accidentul de pe A1

Un accident produs miercuri, 11 noiembrie, pe autostrada A1, în apropiere de Orăștie, a scos la iveală posibile nereguli în […] Citește!

Expoziţie despre avioane la Câmpulung

Până la finalul acestui an este timp pentru a afla povestea primei fabrici de aeroplane din România, iar asta se […] Citește!

Pitești. Bărbatul care a aruncat deșeuri aiurea în Trivale a fost amendat

Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești, a anunțat vineri, 12 noiembrie, că a fost identificată persoana care, în noaptea de miercuri […] Citește!

Unirea României cu Republica Moldova: Prima reacție a UE la scenariul reunificării celor două țări

Uniunea Europeană reacționează pentru prima dată, prin vocea unui oficial de rang înalt, la posibilitatea unirii Republicii Moldova cu România. […] Citește!

„Europa trebuie să fie cu adevărat atentă” – Zelenski trage un semnal de alarmă

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel la europeni, joi, să fie deosebit de atenţi la discuţiile între Moscova şi […] Citește!

Câte paturi ATI pentru nou-născuți îi lipsesc României. Alexandru Rogobete explică situația

România ar trebui să crească în următorii 3-4 ani cu 25-30% numărul paturilor de terapie intensivă pentru nou-născuți, pentru a […] Citește!

Nicușor Dan: România susține în continuare Ucraina și integrarea europeană a Republicii Moldova

Președintele Nicușor Dan a discutat la Dublin despre securitatea europeană, sprijinul pentru Ucraina, combaterea amenințărilor hibride și integrarea europeană a […] Citește!

PNL: Guvernul PSD trebuie să iasă din complicitatea cu AUR și să prevină violențele de stradă

Partidul Național Liberal a cerut vineri guvernului și Ministerului Afacerilor Interne să ia toate măsurile necesare pentru respectarea legii și […] Citește!

OAMGMAMR Filiala Argeș și DSP Argeș: parteneriat pentru formarea continuă a asistenților medicali din centrele de permanență

În cazul unui stop cardiorespirator, fiecare minut de întârziere în inițierea resuscitării reduce dramatic șansele de supraviețuire, iar o intervenție […] Citește!

Curtea de Argeș. Locurile de parcare marcate ilegal, în vizorul Poliției Locale

Poliția Locală Curtea de Argeș a adunat zeci de pancarte mai mari sau mai mici - cu numere de înmatriculare […] Citește!

(Video) Nicolae Velcea: „Continuăm modernizarea infrastructurii în Ștefănești!”

În orașul Ștefănești se lucrează intens la amenajarea trotuarelor, a acceselor la proprietăți și nu doar la acestea. Iar primarul […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete