# O nouă potlogărie „marca” Valentin Nedelea. Coțcăriile făcute de consilierul local PDL Valentin Nedelea au depășit granițele comunei Bascov. După ce a ajuns să fie cunoscut ca un cal breaz în localitatea în care trăiește, pedelistul acționează acum și în Mioveni, acolo unde pozează într-un serios om de afaceri. Iar Nedelea își joacă rolul atât de bine, încât a reușit să fraierească mai mulți proprietari de apartamente care i-au încredințat, pe bani deloc puțini, lucrările de reabilitare termică a locuințelor.

Dosar penal pentru muncă la negru
„Firma de construcții Vatrador execută lucrări de anvelopare termică”, acesta este începutul unei potlogării puse la cale de consilierul local PDL Valentin Nedelea. Anunțul a fost făcut în această toamnă, dar nu în Bascov, ci la Mioveni. Motivul pentru care a apelat la această strategie este simplu: acasă nu prea mai are tupeul să scoată capul în lume după ce și-a tot pus poalele-n cap, în vreme ce la Mioveni nu-l cunoaște nimeni. Zis și făcut, Nedelea și-a înființat o firmă, pe care a denumit-o Vatrador, și a trecut la acțiune, împreună cu câțiva băieți angajați, cum altfel decât așa, la negru. Lucru pe care îl poate confirma și șeful ITM, Ciprian Berevoianu, care l-a „cadorisit” cu un dosar penal după ce l-a prins cu nu mai puțin de șase angajați lucrând fără forme legale. Dosarul penal se află acum la Parchet, fiind înaintat de polițiștii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor. Aceasta este însă o altă poveste, dar care spune multe despre profilul său moral, și nu numai. Mai departe, pentru a fi credibil, Valentin Nedelea i-a aburit pe beneficiari și pe patronii de la mai multe depozite de materiale de construcții de unde se aproviziona, că în firma pe care o conduce deține acțiuni și primarul Gheorghe Stancu. Încurajați de acest lucru, oamenii au mers, cum se spune, pe mâna consilierului portocaliu, căruia i-au dat bani în avans, „că e om serios”. Atât de serios, încât s-au trezit și cu banii dați, și cu anveloparea nefăcută. Cine nu crede n-are decât să-i întrebe pe Daniel Bușcu, Gheorghe Anghel sau Constantin Comănescu (n.r. – toți locatari ai blocului P6 A), trei dintre cei care au mușcat din nada aruncată cu generozitate de Valentin Nedelea. Cum a fost deconspirat șeful PDL Bascov, nu este greu de ghicit. Oamenii au plătit sume cuprinse între 30 și 70 de milioane de lei, însă au fost surprinși să constate că lucrările de izolare nici măcar n-au fost începute, cu toate că de la încheierea contractelor și de la achitarea banilor trecuse mai bine de o lună. Ca să nu mai vorbim de faptul că explicațiile patronului Nedelea erau de fiecare dată mai mult decât evazive și aveau un pronunțat iz de păcăleală. În aceste condiții, păgubiții s-au oprit în biroul lui Ion Georgescu, primarul din Mioveni, căruia i-au explicat cum stau lucrurile. Edilul i-a ascultat, după care l-a chemat la o discuție lămuritoare pe consilierul Valentin Nedelea. Culmea, acesta a încercat să-l păcălească și pe primar, aruncând pastila că Gheorghe Stancu este asociatul său. Ion Georgescu s-a prins că e ceva necurat la mijloc, astfel că l-a sunat pe omologul din Bascov și i-a povestit tărășenia cu „pachetul de acțiuni” de la firma Vatrador. După ce s-a dumirit ce hram poartă Nedelea, primarul Georgescu i-a pus în vedere lui Valentin Nedelea să rezolve problema, cu atât mai mult cu cât păgubiții au amenințat că vor face plângeri la poliție pentru înșelăciune, pe motiv că „omul de afaceri” fie le-a luat banii și n-a prestat deloc, fie că a început lucrările și le-a lăsat neterminate. O altă reclamație a venit și din partea patronului unei firme de materiale de construcții care, auzind că în firma Vatrador este acționar și primarul Stancu, l-a sunat pe acesta pentru a-i cere o „datorie” de câteva zeci de milioane. „Am fost sunat de directorul unei firme care mi-a cerut să-i plătesc nu știu ce materiale. Când i-am cerut mai multe amănunte mi-a spus că Valentin Nedelea mi-a folosit numele, afirmând că am fi asociați. Ideea asta a acreditat-o inclusiv în fața primarului din Mioveni. Ion Georgescu m-a sunat într-o zi și mi-a spus cam ce îndrugă domnul Nedelea. Este incredibil până unde a putut să meargă acest individ și ce tupeu poate să aibă”, s-a plâns edilul din Bascov.
Valentin Nedelea e mic și nu știe nimic
Întrebat despre țepele pe care firma Vatrador le-a dat mai multor locuitori din Mioveni, Valentin Nedelea a aruncat pisica în curtea propriilor angajați. „Am avut, într-adevăr, un angajat, Adrian Gaiță îl cheamă, care nu știu cum a intrat în posesia unui contract de prestări servicii care avea ștampila firmei mele. A făcut xerocopii după el și, cu toate că nu erau semnate de mine, umbla cu ele prin Mioveni și încheia contracte de anvelopare a apartamentelor cu diverși cetățeni. Eu n-am niciun amestec, am aflat abia după câteva săptămâni că a luat bani de la oameni și n-a executat lucrările. Acum l-am dat afară”, s-a scuzat Valentin Nedelea care, culmea tupeului, îi acuză de prostie pe păgubiți: „Cu doi dintre ei s-a rezolvat, mai e unul singur pe care l-am asigurat că-i voi restitui banii (n.r.-Constantin Comănescu – foto), mai ales că e vorba doar de 7 milioane. Să știți, însă, că e și vina oamenilor că dau bani așa, oricum, fără să ceară chitanță”. Liderul PDL Bascov a făcut pe niznaiul și când i-am amintit că se folosește de numele primarului Gheorghe Stancu pentru a părea credibil în fața clienților. „Cum să fac așa ceva? Eu sunt membru PDL, primarul este PSD, pot eu să mă asociez cu el?”, s-a întrebat Nedelea care și-a mai nuanțat declarația după ce a văzut că „strategia” de marketing i-a fost devoalată: „A fost doar o glumă!”. Situația nu este însă atât de simplă precum ar vrea Valentin Nedelea.
„Nedelea s-a spălat pe mâini”
„Gluma” făcută de reprezentantul PDL nu numai că a fost proastă, dar i-a adus grave prejudicii de imagine primarului din Bascov. Ca să nu mai vorbim de disconfortul financiar resimțit de cei care au ales să lucreze cu firma consilierului Nedelea. „Într-adevăr, eu sunt unul dintre păgubiți. Am plătit în jur de 67 de milioane de lei pentru niște materiale și, din câte se pare, am rămas fără ei. Am fost și la primarul Georgescu și la Poliția Mioveni unde am depus o plângere împotriva lui Adrian Gaiță, care spunea că este șef de echipă la firma lui Nedelea. Înainte de a merge la Poliție am discutat și cu Valentin Nedelea, căruia i-am cerut un deviz pentru lucrările de anvelopare a blocului în care locuiesc, i-am cerut și o factură, însă a refuzat să-mi dea. Plus că s-a spălat pe mâini, susținând că Gaiță i-a furat ștampila și a făcut contractele de capul lui. Problema este că în situația mea mai sunt și alți cetățeni din Mioveni care au căzut în plasa acestui individ. Eu, acum, nu știu dacă Valentin Nedelea a intrat în posesia banilor, însă, până la urmă, este firma lui. Până la urmă, pe mine mă interesează să-mi recuperez banii”, ne-a spus Constantin Comănescu, unul dintre păgubiți. N. DINU



0 Comentarii