Culisele tragediei din noaptea de luni spre marţi, când Loganul în care se aflau doi soţi din Piteşti, care plecau de la un priveghi, a fost izbită de BMW-ul condus de un tânăr fără permis, arată că mama băiatului a luat, iniţial, fapta asupra sa, deşi nici măcar nu se afla în maşină.
Desfăşurătorul accidentului în urma căruia femeia din Logan a murit pe loc, iar bărbatul a intrat în comă, arată că BMW-ul a lovit Loganul în timp ce şoferul acestuia din urmă efectua o manevră de întoarcere fără să se asigure. După ce a izbit maşina celor doi soţi, autoturismul scăpat de sub control a lovit o conductă de gaze, gardul capelei cimitirului şi o poartă. Componente ale maşinii au zburat în toate direcţiile. Roata din stânga spate, spre exemplu, a fost găsită la 20 de metri.
Tânărul a coborât din maşină şi a fugit. Panicat, şi-a sunat mama şi i-a cerut să-şi asume ea accidentul. Ajunsă în pijamale în faţa oamenilor legii, mama a declarat iniţial că ea a condus BMW, însă, ulterior, a recunoscut că fiul ei era la volan.
După două ore de la tragedie, tânărul şi-a făcut, în sfârşit, apariţia, la poliţie. A fost audiat câteva ore, apoi a fost reţinut, iar marţi a fost prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. Riscă acum să ajungă în puşcărie.
Apelul unui doctor. Spitalul Judeţean Argeş are nevoie urgent de medici neurologi!
„În condițiile în care numărul de AVC-uri a crescut alarmant în ultimii ani, există riscul să nu...
02.05.2024 12:55
0 Comentarii