Web Analytics

articol scris sâmbătă, 14 noiembrie 2026

Cristian Gațu, în stare critică! Ce se întâmplă cu fostul mare handbalist

Cristian Gațu (81 de ani), unul dintre cei mai mari handbaliști din istoria României, trece printr-o perioadă extrem de dificilă.

Fostul campion mondial este internat într-un spital din Oradea, după ce a dezvoltat o infecție puternică la rinichi. După câteva zile în care s-a aflat în stare critică, apar însă primele semne de ameliorare.

Situația lui Cristian Gațu rămâne una delicată. Conform informațiilor FANATIK, după câteva zile critice, starea fostului mare handbalist a început să se amelioreze ușor. Acesta întâmpină însă în continuare dificultăți de comunicare și reușește să vorbească doar foarte puțin. Chiar și așa, evoluția din ultimele zile le oferă apropiaților motive de optimism și speranță în privința recuperării sale.

Cristian Gațu este unul dintre cei mai mari handbaliști din istoria României, făcând parte din generația de aur a acestui sport. A debutat pe prima scenă a handbalului românesc la doar 17 ani, la Rapid București, apoi a trecut pe la Știința București și a ajuns la Steaua, club alături de care avea să obțină cele mai importante performanțe ale carierei.

Gațu era supranumit „Magicianul semicercului”.  Era un conducător de joc excepțional, care se făcea foarte ușor remarcat prin inteligența, tehnica și viziunea sa. A cucerit două titluri de campion mondial cu naționala României, în 1970 și 1974, și a obținut alte două medalii la Campionatele Mondiale: bronz în 1967 și argint în 1976.

La Jocurile Olimpice, a câștigat medalia de bronz la München, în 1972, și argintul la Montreal, în 1976. La nivel de club, a cucerit 10 titluri de campion al României cu Steaua București și Cupa Campionilor Europeni în 1977. A adunat 212 selecții și 255 de goluri pentru echipa națională. După retragere, a condus Federația Română de Handbal timp de 17 ani, între 1997 și 2014.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Victor Pițurcă, sfat pentru Gică Hagi: „Orice s-ar întâmpla, ar trebui să rămână”

Fostul selecționer al „tricolorilor”, Victor Pițurcă (70 de ani), și-a spus părerea despre demisia lui Gică Hagi de la naționala […] Citește!

Cristian Gațu, în stare critică! Ce se întâmplă cu fostul mare handbalist

Cristian Gațu (81 de ani), unul dintre cei mai mari handbaliști din istoria României, trece printr-o perioadă extrem de dificilă. […] Citește!

FC Argeş a pierdut amicalul cu Rapid

Profitând de pauza competițională, Rapid și FC Argeș au jucat un meci amical astăzi. Giuleștenii s-au impus cu 1-0, prin […] Citește!

Rwanda critică decizia Congo de a-l susține pe Dacian Cioloș pentru șefia Francofoniei

Ministrul de externe al Rwandei, Olivier J.P. Nduhungirehe, a reacționat la decizia Republicii Democrate Congo de a-și retrage candidatul din […] Citește!

caldura termoficare

Argeș. Situația avariilor la rețeaua de termoficare din Războieni

Sămbătă, 14 noiembrie 2026, Primăria Municipiului Pitești a postat pe pagina sa de facebook că Termo Calor Confort S.A. a […] Citește!

Fratele șefei Secției de contencios de la ÎCCJ, condamnat pentru exploatarea ilegală de balast

Marius Traian Tămagă, fratele judecătoarei Elena Diana Tămagă, președinta Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație […] Citește!

Ucraina ataca Rusia

Ucraina lovește adânc în Rusia. Incendii la un centru petrolier strategic și atac asupra unei baze aeriene militare

Ucraina a lansat noi atacuri la mare distanță asupra unor obiective strategice de pe teritoriul Rusiei, vizând infrastructura petrolieră și […] Citește!

Leordeni. Fiul și-a agresat mama. Arestat preventiv

Polițiștii din Leordeni au fost sesizați, la 13 noiembrie, cu privire la o stare conflictuală între o femeie, de 68 […] Citește!

Ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Câtă energie livrează centrala în sistem

Centrala nucleară de la Cernavodă funcționează din nou cu ambele reactoare conectate la Sistemul Energetic Național, după luni de întreruperi […] Citește!

Captură de milioane la Calafat: Peste 17.000 de parfumuri suspectate că sunt contrafăcute, descoperite într-un camion din Bulgaria

O cantitate impresionantă de parfumuri suspectate că ar fi contrafăcute a fost descoperită de polițiștii de frontieră în apropierea podului […] Citește!

Alte două accidente în Argeș, la Călinești

La scurt timp după accidentul cu trei victime de pe Drumul Expres 12 Pitești-Craiova, pompierii argeșeni au fost solicitați să […] Citește!

Aproape 13.000 de firme și-au suspendat activitatea în România în primele nouă luni ale anului. Ce arată datele oficiale

Aproape 13.000 de firme din România au decis să își suspende activitatea în primele nouă luni ale anului 2026, potrivit […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete