Polițiștii din Leordeni au identificat și reținut două persoane, în urma cercetărilor privind un furt dintr-o locuință din Căteasca. Totodată, cu ocazia unei percheziții domiciliare, a fost descoperită și o armă neletală, supusă autorizării, și 1.700 de țigarete nefiscalizate, care ar fi fost introduse în țară în mod fraudulos, prin sustragerea de la controlul vamal - potrivit IPJ Argeș.
Din cercetările a reieșit că, în noaptea de 10 spre 11 noiembrie 2026, un bărbat în vârstă de 26 de ani și concubina acestuia, de 20 de ani, ambii din Rătești, ar fi pătruns, prin escaladarea gardului și forțarea ușii de acces, într-un imobil locuit facultativ din Căteasca, de unde ar fi sustras 40.000 de lei, precum și mai multe bunuri din anexele gospodărești.
Pentru administrarea probatoriului, la 13 noiembrie, polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința celor două persoane.
Astfel au fost descoperite și ridicate unele dintre bunurile reclamate ca fiind sustrase. Totodată, cu ocazia percheziției, polițiștii au identificat la locuința bărbatului și un pistol neletal, supus autorizării, deținut fără drept, despre care au rezultat indicii că ar fi fost achiziționat și introdus în țară fără respectarea prevederilor legale, precum și cantitatea de 1.700 de țigarete netimbrate - mia arată sursa citată.
Astfel, în cauză se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.
Pe 13 noiembrie, după administrarea probatoriului, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. IOar sâmbătă, 14 noiembrie, persoanele în cauză urmează să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propuneri privind luarea unor măsuri preventive.
Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activități infracționale și a tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite.




























0 Comentarii