Vremea rece care deja se menține în apropierea iernii nu va constitui un impediment pentru desfășurarea activităților specifice în cadrul unităților de învățământ din comuna Beleți-Negrești, administrația locală condusă de primarul Constantin Cătănea (foto) asigurându-se că acestea vor beneficia de condiții optime pentru actul educațional. Obișnuitele pregătiri de iarnă sunt în acest an în completarea unor investiții importante. La Școala cu clasele I-IV Lențea au fost reabilitate sălile de clasă, iar încălzirea se va face cu centrală termică, iar la Grădinița Beleți a fost reabilitată sala de clasă și a fost amenajată sala pentru Laboratorul Psihopedagogic necesar consilierii elevilor. În plus, pe lângă echipamente IT, toate unitățile de învățământ beneficiază de mobilier nou.
Coșești. Recepție la canalizare
Sistemul de canalizare înființat la nivelul comunei Coșești dispune de o rețea în lungime de aproape patru kilometri, pe de-a lungul drumului județean care traversează comuna, și de o stație de epurare la care s-au făcut deja ultimele verificări funcționale. Recepția acestei investiții importante în localitatea administrată de primarul Nicolae Pană va permite începerea procedurilor de branșare la rețea a gospodăriilor adiacente traseului conductei.
Căteasca. Investiții în alimentarea cu apă
Încheiate fiind lucrările la extinderea rețelei de alimentare cu apă în satul Siliștea, administrația locală din comuna Căteasca și-a îndreptat atenția către o altă investiție necesară îmbunătățirii infrastructurii de utilități în localitatea în care treburile publice sunt conduse de către primarul Florian Liviu Năstase. De data aceasta va fi vorba despre reabilitarea și modernizarea stației de tratare a apei din satul Gruiu, în această perioadă întocmindu-se proiectul necesar efectuării lucrărilor.
Șuici. Final de an cu final de investiții
Anunțata deblocare a fondurilor necesare finanțării lucrărilor prin Programul ”Anghel Saligny” este o veste bună pentru administrația comunală condusă de primarul Constantin Iatagan. Este aproape de finalizare lucrarea amplă de modernizare a unor drumuri din satele Șuici și Rudeni, pe o lungime de 11 kilometri, de asfaltat rămânând doar patru drumuri, în rest fiind necesară realizarea unor amenajări specifice pe căile rutiere pe care deja s-a turnat asfalt. În cauză mai este și modernizarea Drumului Județean 703G, Șuici-Ianculești-limita județului Vâlcea, un proiect al Consiliului Județean de care beneficiază cu deosebire locuitorii comunei Șuici.
Cătălin I. Butoiu




























0 Comentarii