Comasarea comunelor cu număr de locuitori aproape egal cu al salariaților din primărie (exagerez, dar românii numai așa pricep grotescul unei realități îndelung tolerate) e salutară. Nu știu dacă va fi realizată până la urmă fiindcă ține în primul rând de voința actorilor politici de a începe odată o reformă administrativă, pusă pe tapet de vreo două decenii, însă niciodată dusă până la capăt. Vorbeam zilele trecute cu un prieten pe tema asta și îmi dădea un exemplu de la el, dintr-o comună din nordul Argeșului. S-a dus în urmă cu mulți ani să ia o hârtie de la respectivul UAT, pe teritoriul căruia avea o proprietate, și acolo erau doar patru angajați: primarul, secretarul, omul care se ocupa cu fondul funciar și încă un funcționar. S-a întors anul acesta, tot pentru eliberarea unui document, și a găsit populată (termenul lui exact a fost „infestată”) aceeași primărie cu peste 30 de salariați. „Bună țară, rea croială, mama ei de rânduială...!”, cum sună refrenul unui cântec al regretatului Victor Socaciu.
Strict tehnic, comasarea în prima fază a comunelor cu mai puțin de 1.500 locuitori ar elimina nu doar un buruieniș birocratic sufocant, dar ar aduce și importante economii la buget. Gândiți-vă doar câte mii de posturi n-ar mai fi finanțate la nivelul întregii țări și ce investiții se pot face în respectivele comunități cu fondurile astfel eliberate. Nu mai vorbim de faptul că în foarte multe instituții publice, nu doar în primării, muncește cam o treime din numărul de angajați, ceilalți plimbă hârtii sau stau cu ochii pe ceas să vină sfârșitul programului și să rupă ușa instituției. Unii vor spune că gândesc simplist, dar destul de mulți s-ar putea să îmi dea dreptate. În multe comune cu populație puțină s-a ajuns ca primăria să fie cel mai mare angajator. Cu salariați care îți râd în nas dacă le ceri să-și facă treaba (ferească Domnul să-i mai și critici!) fiindcă au sentimentul că aparțin unei clase privilegiate, aristocrația bugetară, care ea taie și spânzură în comună.
Numai că de la intenție la faptă e cale lungă, mai lungă decât traseul Dunării, de la izvoare până la vărsare. Gândiți-vă câți primari, viceprimari, consilieri personali și locali, plus angajații respectivului UAT vor râmâne fără serviciu și privilegii. Iar toți aceștia vor începe cu presiuni asupra șefilor județeni de partide (PSD, PNL, UDMR și USR, fiindcă aceste formațiuni au cei mai mulți primari) să nu accepte „diktatul” venit de la Centru. Iar toți aceștia vor invoca pierderea de voturi pentru partid. Cei de la județ vor începe și ei presiunile pe șefii de la București și ne vom întoarce de unde am plecat. Adică la primăriile unde numărul de locuitori aproape că îl egalează pe cel al salariaților din respectivul UAT.
În concluzie, sunt sceptic că reforma administrativă se va face. De ce? Fiindcă 2027 e an preelectoral și marile partide nu vor risca să piardă niște voturi sigure, în contextul în care și așa sunt în scădere de audiență și de susținători. Iar fantoma suveranismului oricum le bântuie nopțile și le strică somnul. M-aș bucura totuși să n-am dreptate, deși minunile la români nu țin mai mult de trei zile.
0 Comentarii