- Dan Andronic. 11 noiembrie 2026
Din cuprinsul articolului
Nicușor Dan a avut, pe 10 noiembrie, o conferință de presă bună. A arătat echilibru, răbdare și capacitatea de a explica decizii politice complicate. Mai ales, a lăsat impresia unui președinte care a învățat mult din exercitarea funcției.
Dacă este să-l comparăm cu Klaus Iohannis, diferența este vizibilă. Cu Traian Băsescu nu are rost, în primul an al primului mandat avusese parte de o grămadă de crize. Sau cum scria EVZ în bilanțul primului an: “A exploatat la nivel de imagine crizele prin care a trecut România: răpirea jurnaliștilor, inundațiile, greva din învățământ, criza benzinei ori cele politice. A fost, așa cum a promis, un președinte-jucător. Cel mai important eșec al primului an de mandat este faptul că nu a reușit să dinamizeze lupta anticorupție”.
Aș spune că este mai aproape de profilul președintelui Emil Constantinescu, dar cred că va impune un stil propriu. Cu plusuri și minusuri.
Nicușor Dan și stofa de președinte
Având beneficiul formației de istoric știu să mă uit în spate și să fac comparații. De aceea merită spus că Nicușor Dan are stofă de președinte, mai ales către cei care au suficiente motive să îl critice. De ce? Pentru că este important să avem un președinte care nu forțează Constituția, nu se implică în Justiție și nu folosește serviciile de informații în scopul propășirii materiale a camarilei sale.
În politica românească, părerile oamenilor despre politicieni tind să devină sentințe definitive. Dacă ai râs de un politician, trebuie să râzi de el până la pensie. Dacă l-ai susținut, trebuie să găsești justificări pentru orice. O asemenea disciplină a simpatiilor face imposibilă analiza. Ajungem să judecăm fiecare apariție după verdictul pregătit de acasă.
Conferința aceasta merită privită cu mai multă atenție. Nicușor Dan a stat peste două ore în fața jurnaliștilor și a răspuns la întrebări despre guvernare, economie, justiție și politica externă. Durata, singură, nu este un certificat de competență, dar politica este un test de anduranță și mai puțin de spontaneitate. Contează disponibilitatea de a explica și de a rămâne în discuție atunci când întrebările devin incomode.
Replica pentru PNL-USR
Cea mai limpede explicație a privit așteptările suporterilor PNL și USR. Președintele Dan a redus o întreagă construcție de reproșuri la observația banală că „30% e mai mic de 50%”. Formula poate irita, dar problema pe care o descrie este reală: o guvernare are nevoie de sprijin parlamentar. Președintele poate negocia, poate convinge, poate propune o soluție. Voturile lipsă trebuie însă obținute de undeva. Entuziasmul susținătorilor nu le poate înlocui.
Aici mi se pare că se vede maturizarea lui Nicușor Dan. A început să explice mai apăsat limitele puterii sale, inclusiv oamenilor care l-au votat. Este un exercițiu politic dificil.Susținătorii vor, de regulă, confirmarea propriilor așteptări. Un președinte trebuie să poată spune și că anumite așteptări depășesc posibilitățile momentului.
Recunoștința față de alegători este firească. Tot firească este și obligația de a le spune adevărul despre raportul de forțe. Altfel, mandatul se consumă într-o succesiune de promisiuni pentru care nu există voturi, bani sau instrumente.
Deficitul și încrederea investitorilor
Pe economie, Nicușor Dan și-a construit argumentația în jurul deficitului, al credibilității financiare și al costurilor împrumuturilor. A prezentat excluderea AUR de la guvernare și respingerea anticipatelor ca decizii de limitare a riscurilor. Acestea sunt evaluările sale politice, care pot fi discutate și contestate, deși dacă citești presa occidentală în frunte cu Wall Street Journal și Euronews o să găsești formulări dure despre AUR. Dar ceea ce a spus e corect: este legitim ca un președinte să cântărească efectele unei crize prelungite asupra finanțării țării.
România are de plătit facturi și în zilele în care partidele își negociază orgoliile sau fotoliile. O soluție spectaculoasă într-o dezbatere televizată trebuie să reziste și întâlnirii cu realitatea bugetară. În această privință, abordarea analitică a președintelui mi s-a părut utilă: a încercat să explice costurile opțiunilor disponibile. Întrebarea este dacă suntem dispuși să ascultăm.
La fel de importantă a fost distincția dintre AUR și alegătorii săi. Nicușor Dan a exprimat înțelegere pentru nemulțumirea acestora, păstrându-și opoziția față de participarea partidului la guvernare. Este o diferență care contează. Un președinte normal este obligat să înțeleagă și cetățenii care nu îl susțin. Revolta lor nu dispare dacă este tratată cu “ignore” sau superioritate.
Despre Justiție și SPP
A recunoscut și scăderea nivelului de trai, și timpul pierdut în criza politică. Această recunoaștere îi dă mai multă credibilitate decât ar fi făcut-o o prezentare triumfalistă. Oamenii își cunosc propriile dificultăți. Așteaptă de la conducători explicații care să țină cont de ele.
În discuția despre justiție, solicitarea unor cazuri documentate și disponibilitatea declarată de a relua dialogul cu magistrații sunt puncte de plecare rezonabile. Cererea de documente trebuie urmată de examinarea lor și de un răspuns instituțional, pentru că la acest nivel rigoarea își dovedește valoarea prin ceea ce produce.
Și în cazul șefului SPP lui Lucian Pahonțu era loc pentru explicații mai clare. Participarea la o masă nu este, prin ea însăși, o faptă ilegală, iar atacurile stimulate de Florian Coldea prin intermediul rețelei de jurnaliști deloc acoperiți, au ecou.
Incidentul cu Ovidiu Vanghele rămâne să fie judecat de fiecare. Eu cred că bunul simț ar trebui să domine relațiile între jurnaliști și politicieni, că injuriile sunt incompatibile cu analiza sau echidistanța. Alții le acceptă, dar atunci să nu se mai mire când sunt tratați cu aceeași măsură a nesimțirii.
Cum se vede finalul
Impresia mea rămâne favorabilă. Nicușor Dan a arătat că poate susține o explicație amplă, că înțelege mai bine constrângerile funcției și că își poate păstra, în mare parte, calmul sub presiune. A fost convingător prin felul în care și-a ordonat argumentele. Pentru cei care vor să asculte.
Această evoluție merită recunoscută, întrucât capacitatea unui președinte de a învăța este, în sine, o veste bună. Pe 10 noiembrie, Nicușor Dan mi-a oferit motive serioase să cred că am apreciat corect când am spus că este un om care învață repede.
Citește și:
0 Comentarii