Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a verificat, joi, 5 noiembrie, stadiul lucrărilor la podul peste râul Doamnei, de la intrarea în oraș, declarându-se mulțumit atât de ritmul intervențiilor, cât și de activitatea constructorului.
A fost turnat asfaltul, iar vineri a fost programată turnarea stratului de uzură. Potrivit edilului, sâmbătă, echipele de muncitori se vor ocupa de asfaltarea trotuarului și de montarea parapetelor pietonale. Lucrările la parapetele direcțional au început deja.
Constructorul estimează că mai are nevoie de aproximativ două săptămâni, după care circulația va putea fi reluată pe pod.
Cristian Gentea a precizat că, până la venirea iernii, vor fi realizate reparații punctuale și pe cealaltă parte a podului, unde au apărut deja gropi. Pe perioada sezonului rece, constructorul va continua intervențiile la picioarele podului, unde a fost deja montată schela necesară.
„Uite că am terminat în trei luni, deci se poate, da?!”, a transmis Cristian Gentea, apreciind mobilizarea constructorului.
Citește și Au început pregătirile pentrul Târgul de Crăciun din Pitești




























0 Comentarii