Oțelul Galați a fost amendată de FRF și riscă să fie depunctată din cauza datoriilor.
Oțelul Galați este una dintre echipele din Superliga cu mari probleme financiare, însă oficialii echipei și fanii au primit astăzi o veste proastă la care nu se așteptau. Astfel, echipa a fost amendată de FRF și riscă să fie depunctată din cauza datoriilor. Formația din Galați a primit două amenzi din partea Comisiei de Disciplină și Etică a FRF, după litigii cu fostul antrenor Laszlo Balint și preparatorul fizic Radu Alexandru.
Cu toate că amenzile nu sunt uriașe pentru acest nivel, fiind vorba despre 6.000 de lei, clubul riscă acum depunctarea dacă nu va respecta obligațiile stabilitate de comisiile federale.
Conform iamsport.ro, Oțelul Galați are cinci zile să plătească datoriile și trebuie să prezinte dovezile de plată până pe 2 decembrie 2026, la ora 15:00.
În cel mai rău caz, Oțelul Galați poate primi interdicție la transferuri și va fi depunctată. Cristi Munteanu, președintele Oțelului, mărturisește că nu se aștepta ca acest caz să ajungă în atenția comisiilor și vorbește despre amenzi de 2.000 de euro, mai mult decât cele 6.000 de lei dictate de Comisia de Disciplină a FRF.
„Nu ne-am așteptat să fim dați la comisii și să plătim penalități la penalități, care se însumează la 2.000 de euro. Vom plăti penalitățile dacă așa au decis comisiile”, a declarat președintele Oțelului, conform trumedia. Cu mari probleme financiare, Oțelul Galați ocupă momentan locul 13 în Superliga, cu 12 puncte, după 14 etape.




























0 Comentarii