Mai multe autorități au intervenit miercuri, 4 noiembrie, într-un apartament din Câmpulung, unde au descoperit peste 30 de pisici, multe dintre ele murdare sau bolnave. Intervenția a avut loc după patru ani în care vecinii au reclamat mirosul insuportabil din locuință. Cazul a fost făcut public pe Facebook de primărița municipiului Câmpulung, Elena Lasconi.
„De mai bine de patru ani locatarii blocului P5 din cartierul Grui sunt terorizați de o doamnă, proprietara unui apartament din bloc, care a umplut casa cu peste 30 de pisici. În casă locuiește și fiica dumneaei, care este în evidența DAS ca persoană cu dizabilități. Am făcut sute de solicitări către instituțiile abilitate pentru a ne sprijini să putem intra în casă pentru a ne asigura că atât doamna cât și fiica sunt sănătoase și în siguranță. Vecinii au anunțat în repetate rânduri că mirosul de urină și fecale de animale este insuportabil și că în apartament se aud frecvent certuri. Noi ne-am deplasat de zeci de ori la fața locului, însă proprietara a refuzat să deschidă ușa. Astăzi am reușit să facem acest lucru împreună cu poliția animalelor, poliția municipală, pompierii, SMURD, Ambulanță, poliția locală și cu ADP.”, a povestit primărița Elena Lasconi pe pagina sa de Facebook.
Celor două femei li s-a acordat asistență medicală, polițiștii au ridicat pisicile subnutrite, iar ADP a scos din apartament patru remorci cu cârpe, haine și covoare putrede din cauza dejecțiilor.
Citește și Curtea de Apel Piteşti a anulat definitiv interdicția de hrănire a animalelor fără stăpân
Foto: captură video Elena Lasconi Facebook



























0 Comentarii