Corvinul a învins-o, cu scorul de 2-0, de FC Argeș, în runda a 14-a din SuperLiga României, iar Florin Maxim, tehnicianul hunedorenilor, a vorbit la final despre victoria elevilor săi.
Florin Maxim speră să o ducă pe Corvinul în play-off!
Tehnicianul hunedorenilor a recunoscut că partida cu FC Argeş nu a oferit foarte mult spectacol, dar a apreciat atitudinea elevilor săi și capacitatea acestora de a rezista în duelurile fizice.
”Fotbal nu prea a fost. S-a jucat prea puțin. Execuțiile de la goluri au fost frumoase. Am știu să suferim. A fost un meci intens, cu dueluri.
Am arăta bine și am stat bine în dueluri. Asta a contat cel mai mult, pe un teren ca acesta. Le-am spus jucătorilor să aducem mingea din lateral. Sunt meciuri și meciuri. Adversarii au stat în permanență cu 5 jucători pe linia de fund, chiar dacă noi am început cu un singur atacant. Au vrut să speculeze o greșeală a noastră. Am în staff oameni interesați, care caută în permanență să dezvoltăm cât mai bine fazele fixe. Avem și executanți foarte buni.
Știam că am un lot muncitor. Dacă vom intra în primele 6, e bine, dacă nu, nu. Rămâne să ne luptăm pentru fiecare punct. Starea terenului știam că va fi așa. Are undeva la 95% pământ. E de băgat nisip în el. Știam că va fi o suprafață dificilă. Oamenii de aici fac eforturi. Până la primăvară nu avem ce să facem”, a declarat Florin Maxim, la flash-interviu, potrivit digisport.ro.
Corvinul a urcat pe locul 8 în SuperLigă. De partea cealaltă, FC Argeș continuă perioada dificilă și ocupă locul 13, cu 12 puncte.




























0 Comentarii