Etapa a 13-a din SuperLiga a consemnat un nou eşec pentru FC Argeş, care rămâne fără victorie în campionat din luna august. Spera să spargă gheaţa în confruntarea de sâmbătă, 24 octombrie, dar nici de această dată elevii lui Andone nu au reuşit să-şi treacă în cont toate punctele puse în joc. Au suferit încă un eşec ruşinos şi dureros, la limită, scor 1-0, un rezultat ce lasă în urmă dezamăgire şi multe semne de întrebare.
Aşteptările erau foarte mari, însă realitatea din teren a fost nemiloasă. Alb-violeţii au căutat în zadar soluţii pentru a schimba soarta jocului, după primirea golului, în minutul 17, dar atacurile nu au adus rezultatul dorit. În fotbal, diferenţa se face uneori într-o fracţiune de secundă, iar oaspeţii au ştiut să profite din plin de şansa lor. UTA a început mai bine partida și a controlat jocul în primul sfert de oră. În minutul 17, El Sawy i-a pasat lui Marius Coman în careu, iar atacantul a înscris cu un șut plasat, fără șanse pentru portarul Nikic. FC Argeș a reacționat spre finalul primei reprize. Rădescu a încercat poarta de la distanță, iar Micovschi și Yanis Pîrvu au avut oportunități de a restabili egalitatea, fără succes. După pauză, Bogdan Andone a efectuat trei schimbări, iar gazdele au încercat să pună mai multă presiune pe defensiva arădeană.
Luvambo și Yanis Pîrvu au contribuit la creșterea ritmului ofensiv al echipei din Pitești, însă ocaziile nu s-au concretizat.
UTA a rămas periculoasă pe contraatac. În minutul 59, portarul Nikic a respins șutul lui El Sawy, iar opt minute mai târziu a intervenit din nou la lovitura liberă executată de Alin Roman. Victoria menține formația arădeană în cursa pentru play-off, în timp ce FC Argeș continuă seria rezultatelor negative și are nevoie de puncte pentru a se îndepărta de zona periculoasă a clasamentului. Pentru FC Argeş, care va juca în runda următoare în deplasare, cu Corvinul Hunedoara, eşecul cu UTA reprezintă mai mult decât pierderea a trei puncte. Este un semnal de alarmă şi un motiv de îngrijorare pentru ca jucătorii să-şi regăsească luciditatea, determinarea şi eficienţa în faţa porţii.


Suporterii, singurii care au fost la înălțime
Suporterii au motive să fie dezamăgiţi, dar tot ei ştiu că nu se opreşte aici campionatul. Am remarcat un aspect extrem de important în timpul jocului de sâmbătă, 24 octombrie. Suporterii au dat dovadă de devotament, chiar dacă scorul era în favoarea oaspeţilor.
În timpul jocului, fanii au arătat că dragostea pentru o echipă nu se măsoară în victorii, ci în fidelitate, pasiune şi puterea de a rămâne alături de favoriţi şi în momentele dificile. Cântecele galeriei au răsunat neîncetat din primul până în ultimul moment. Deşi tabela de marcaj indica avantaj pentru UTA, fanii au continuat să-şi încurajeze echipa, sperând că energia tribunelor va putea schimba soarta partidei. Au existat, totuşi, şi câteva momente mai încinse, pentru că alb-violeţii se jucau cu nervii celor care-i iubesc.
De exemplu, când a ieşit la încălzire, pe marginea terenului, Vadim Raţă a avut un scurt dialog cu tribuna. În timp ce câţiva suporteri îi cereau explicaţii pentru rezultatele slabe, acesta le-a spus: “Vă înţeleg perfect nemulţumirea! Credeţi că noi nu ne dorim să câştigăm?” La final, când jucătorii Argeşului au venit să salute galeria, nervii au cedat şi alb-violeţii au fost huiduiţi. “Noi avem răbdare, dar cât timp? Este bătaie de joc, nimic altceva!”, au murmurat suporterii, după fluierul final al arbitrului.
Donații pentru Ștefan și tratamentul din Germania
Dincolo de rezultate, fotbalul înseamnă şi solidaritate. La partida dintre FC Argeş şi UTA, încheiată cu victoria oaspeţilor, scor 1-0, suporterii alb-violeţi au demonstrat încă o dată că familia “vulturilor” este unită şi în momentele dificile. La stadion au fost amplasate urne în care fanii au putut dona bani pentru Ştefan, suporterul cu dizabilităţi al lui FC Argeş, care luni, 26 octombrie, a plecat în Germania, la un control post-operator pentru schimbarea ortezelor şi talonetelor. Prin fiecare donaţie, indiferent de valoare, suporterii au transmis un mesaj clar: Ştefan nu este singur! În spatele lui se află o comunitate care îi este alături şi care speră ca plecarea în Germania să îi aducă motive de bucurie şi noi speranţe. Ștefan se confruntă cu probleme care necesită terapie și, pentru ca tratamentul să poată continua, mama sa are nevoie de sprijin financiar. Costurile terapiilor sunt greu de susținut, iar orice ajutor poate contribui la continuarea acestui proces.
O donație, indiferent de valoare, poate însemna o ședință de terapie. Ştefan s-a întors la începutul lunii de la Timişoara, acolo unde, timp de două săptămâni, a lucrat cu terapeuţi din ţară şi din afara ţării, care i-au dat încredere că munca depusă dă rezultate când este susţinută cu perseverenţă. Dar acum urmează o altă bătălie, în Germania…




























0 Comentarii