Web Analytics

articol scris miercuri, 28 octombrie 2026

Simona Bucura-Oprescu: Protejarea copiilor de hărțuirea de orice fel trebuie să fie o prioritate!

Simona Bucura-Oprescu, deputat de Argeș al PSD și chestor al Camerei Deputaților, a votat miercuri, 28 octombrie, în plenul Camerei, documentul privind Planul de acțiune al Comisiei Europene împotriva hărțuirii cibernetice, „Un mediu online mai sigur – împreună suntem mai puternici”.

„Protejarea copiilor de hărțuirea de orice fel trebuie să fie o prioritate!

Niciun copil nu ar trebui să meargă la școală cu frică de colegi sau să se teamă să deschidă telefonul, înspăimântat de jignirile și umilințele la care ar putea fi supus! Din păcate, incidentele din ultimele zile din unele unități de învățământ, inclusiv cele din Pitești, ne arată că hărțuirea și violența dintre copii sunt probleme pe care nu le mai putem ignora.

Este nevoie de intervenție la timp, de profesori care să știe cum să gestioneze astfel de situații și de sprijin pentru copiii care trec prin asemenea experiențe. În mediul online, platformele trebuie să își asume responsabilitatea, iar abuzurile trebuie raportate și tratate cu fermitate.

Mă îngrijorează și folosirea inteligenței artificiale pentru a crea imagini false, cu caracter ofensator, care pot umili și afecta profund copiii, în special fetele. Și în astfel de cazuri trebuie să existe mijloace clare de intervenție și protecție.

Acestea sunt câteva dintre motivele pentru care am votat astăzi, în plenul Camerei Deputaților, pentru PHCD nr. 56/2026, privind Planul de acțiune al Comisiei Europene împotriva hărțuirii cibernetice, ”Un mediu online mai sigur – împreună suntem mai puternici”. Este nevoie și de alocarea resurselor financiare necesare pentru implementarea măsurilor de securitate online, consiliere școală și psihologică, conștientizare, dar și pentru educație digitală.

Violența nu trebuie trecută cu vederea, indiferent dacă se petrece în curtea școlii, în clasă sau pe internet. Iar copiii care sunt victime au nevoie să fie ascultați, luați în serios și ajutați.

Siguranța copiilor nu este doar treaba părinților sau a profesorilor. Este responsabilitatea noastră, a tuturor!” - transmite Simona Bucura-Oprescu, deputat de Argeș al PSD.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Argeșean de 62 de ani, dat dispărut

Polițiștii din Curtea de Argeș au fost sesizați că, în ziua de 23 octombrie, SCARLAT NICULAE, în vârstă de 62 […] Citește!

Corona Brașov – FC Argeș 0-3

FC Argeș a învins astăzi, în etapa a doua din grupele Cupei României, pe Corona Brașov, în deplasare, cu 3-,0. […] Citește!

SUA pregătesc noi bombardamente asupra Iranului după alegerile intermediare

Administrația americană a avertizat mai multe state din Golf cu privire la posibilitatea unor noi bombardamente asupra Iranului după alegerile […] Citește!

Reguli noi pentru obținerea și reînnoirea permisului auto, din 6 noiembrie

Șoferii care au antecedente de dependență de alcool, suferă de anumite afecțiuni psihice sau au probleme de vedere vor fi […] Citește!

George Simion: „Vedem din ce în ce mai mulţi muncitori din ţări terţe. Am cerut o comisie de anchetă”

Preşedintele AUR, George Simion, a atras atenţia asupra disparităţilor sociale dintre regiunile României, spunând că reducerea fondurilor europene riscă să […] Citește!

Un nou caz de femicid în România: O femeie a fost omorâtă în bătaie de partenerul ei. Bărbatul a fost arestat preventiv

O femeie în vârstă de 51 de ani, din judeţul Dolj, a murit după ce a fost lovită cu pumnii […] Citește!

Nazare nu exclude taxe și impozite noi în 2027: „Nu îmi doresc, dar avem nevoie de sustenabilitate” 

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, nu a exclus posibilitatea introducerii unor taxe și impozite noi în 2027, afirmând că orice program […] Citește!

Înșelăciune de 25.000 de euro. Piteștean păgubit

Un bărbat de 31 de ani, din Găești, județul Dâmbovița, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din […] Citește!

Pitești. A trecut pe roșu și l-a văzut Poliția. Ce a urmat

Marți, 27 octombrie, polițiștii din cadrul Secției 1 Pitești au depistat un bărbat în vârstă de 45 de ani, din […] Citește!

Ion Mînzînă a discutat cu premierul României despre situația de la Dacia

Ion Mînzînă, președinte al Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, s-a întâlnit miercuri, 28 octombrie, cu premierul Luca Niculescu, […] Citește!

Binoclu de vânătoare: cum alegi mărirea și obiectivul potrivit pentru teren

La vânătoare, fiecare detaliu contează. O mișcare discretă la marginea pădurii, silueta unui animal pe o creastă sau schimbarea luminii […] Citește!

Deputatul Cătălin Mîndroc, la Bruxelles: „A fost o onoare să reprezint legislativul României”

Deputatul PSD de Argeș, Cătălin Mîndroc, a participat la prima reuniune a reprezentanților Comisiilor de Apărare din statele membre NATO, […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

Când CJ-ul lui Mînzînă îşi plăteşte căţelul din bani publici ca să latre la ziarişti

Din ediția tipărită

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!