Web Analytics

articol scris miercuri, 30 septembrie 2026

Din culisele realizării Monumentului Semicentenar de pe Transfăgărăşan. Sculptorul Adrian Ilfoveanu: „Este destul de complicat să lucrezi la 1800 de metri, mai ales când timpul este atât de schimbător”

Un punct spectaculos de pe Transfăgărășan, care atrage atenția turiștilor și oferă cadru idilic pentru fotografii, este Monumentul Semicentenar, realizat în cinstea celor care au contribuit, inclusiv cu viața lor, la construirea celui mai spectaculos drum din România. Transfăgărășanul a împlinit 50 de ani de la darea în exploatare, în 2024 și, cu acest prilej, miercuri, 30 septembrie, se inaugurează oficial Monumentul Semicentenar, un „gigant” de 12 metri, situat în zona alpină Capra, comuna Arefu, în apropierea Bazei Salvamont Argeș.

Proiectul de anvergură este rodul colaborării dintre mai multe instituții și organizații: Fundația Culturală Ilfoveanu & Badea (reprezentată de președintele Gheorghe Badea), Federația Societatea Civilă Românească – Filiala Argeș (condusă de președintele Gheorghe Mihăiță), Consiliul Județean Argeș și Primăria comunei Arefu.

Din punct de vedere artistic, monumentul spectaculos poartă semnătura arhitectului piteștean Pompiliu Soare și a sculptorului bucureștean Adrian Ilfoveanu. „Ei au fost cu concepția, cu nașterea artistică a monumentului, și noi cu execuția”, ne-a declarat omul de afaceri Gheorghe Badea, patronul Grupului Industrial Componente. Inițiatorii au încercat să aducă la eveniment și persoane care au pus umărul la construcția Transfăgărășanului în anii '70, însă, din păcate, nu mai sunt în viață, a mărturisit cu regret Gheorghe Badea.

Gheorghe Badea: „Transfăgărășanul e emblema României”

L-am întrebat pe Gheorghe Badea cum a pornit ideea realizării acestui monument. „Ideea a pornit de la dragostea pentru lucrurile mărețe ale României. Transfăgărășanul - o capodoperă, o artă a infrastructurii rutiere românești”. Gheorghe Badea și-a amintit cum, în 2017, Constantin Băjenaru, fostul președinte al Societății Civile Argeș, a inaugurat primul monument la Piscul Negru, eveniment la care au participat și Gheorghe Badea și arhitectul Pompiliu Soare. „De atunci am zis că, pentru Transfăgărășan, care, repet, e capodopera infrastructurii rutiere românești, trebuie ceva onorant. A venit Semicentenarul și am reușit să adun un colectiv de oameni, de instituții, în frunte cu Consiliul Județean, Primăria comunei Arefu... Transfăgărășanul e emblema României. A fost desemnat de englezi cel mai frumos drum al Europei, dar noi? Merită să îi dăm în continuare viață și să îl înnobilăm mai departe cu funcționare tot timpul anului, nu trei-patru luni pe an”, ne-a mai spus Gheorghe Badea.

Interlocutorul și-a amintit cu emoție de Constantin Băjenaru, care s-a stins pe 5 septembrie 2024, într-un accident de mașină. „Acesta a pus sămânța. Un tip extraordinar, păcat că s-a prăpădit în al doilea an după ce am început”.

Iată ce spunea regretatul Constantin Băjenaru la CJ Argeș, în urmă cu câțiva ani. „L-am denumit Monumentul Jertfei, pentru că acolo a fost jertfă; Gloriei, pentru că după jertfă a urmat gloria în care românii de dincoace de Carpați și românii de dincolo de Carpați și-au dat mâna pe muntele tăiat de om și am reușit să inducem în mentalul din ce în ce mai unit al nostru, al argeșenilor și al românilor, această coeziune în jurul marilor proiecte”.

Sculptorul Adrian Ilfoveanu: „Lumina soarelui creează un efect de oglindă între aceste lamele de metal ale personajului și pare că personajul luminează”

L-am contactat și pe sculptorul Adrian Ilfoveanu (fiul marelui pictor argeșean Sorin Ilfoveanu) care ne-a povestit despre simbolistica lucrării. „Este o paralelă între trecut și perioada contemporană. Pe scurt, avem o pagină de istorie, din Letopisețul lui Cantacuzino, în care se povestește că Radu Negru, pe la anul 800, a adunat comunitățile din jurul Făgărașului și le-a pus împreună la masă. Încă de atunci existau căi de acces peste Făgăraș”.

Statuia propiu-zisă are 12 metri, iar personajul țintuit de ea măsoară opt metri. „Personajul reprezintă o siluetă umană care se înalță către cer, către vârfurile munților. Este abordat în manieră modernă, din felii de tablă, iar privit din față, poți vedea cerul. Pentru că omul se îmbină cu natura. Nu este o figură în sine. Întotdeauna omul a trăit în comuniune cu natura. Mai mult decât atât, în jurul orei 15, uitându-ne prin personaj vedem soarele. Ce apare interesant e că lumina soarelui creează un efect de oglindă între aceste lamele de metal ale personajului, iar prin efectul de oglindă se mărește senzația de iluminare și pare că personajul luminează, el luminează”, adaugă sculptorul.

Important de știut că echipa proiectului a amplasat și un selfie spot, adică un loc din care oricine își poate face un selfie sau o fotografie cu familia având în spate personajul prin care trece soarele.

În partea de jos a monumentului, sub personaj, este harta României, făcută din bucăți care imită stilul metalului folosit chiar în perioada construcției Transfăgărășanului. „Eu am găsit câteva bucăți de metal pe Transfăgărășan, elemente de metal de acum 50 de ani, și am urmărit același stil de rugină”, mărturisește artistul. Sub hartă sunt și două mâini care se apropie și care „simbolizează cele două regiuni, Ardealul și Țara Românească, apropiate prin această șosea”, ne-a mai povestit Adrian Ilfoveanu.

Dimensiunea lucrării, vremea capricioasă de pe Transfăgărășan și puținele luni în care drumul este deschis au făcut ca monumentul să fie finalizat după trei ani de lucrări. „Din octombrie până în iunie, Transfăgărășanul este închis, deci am lucrat numai în perioada de vară. Multe elemente au fost făcute în fabricile de aici din Pitești, în fabrica de confecții metalice și toate ale Grupului GIC, și fabrica de hale industriale; elemente care au fost transportate și amplasate la fața locului. Pentru că este, totuși, destul de complicat să lucrezi la 1800 de metri, mai ales când timpul este atât de schimbător. La munte, imediat poate apărea o ploaie”, explică sculptorul.

Totodată, pentru această lucrare au fost obținute aprobări de la județ, de la Ministerul Culturii, de la Drumuri și Poduri, de la Ministerul Mediului, iar volumul de muncă a fost unul impresionant. „A fost enorm de muncă. A fost o determinare a domnului Badea, a Grupului GIC. La un moment dat, a adunat în jur de 50 de persoane care lucrau numai pentru acest proiect. Și efortul a fost foarte mare și, în primul rând, un efort sufletesc, pentru că fără suflet nu s-ar fi putut face un asemenea proiect”, a punctat Adrian Ilfoveanu.

Arhitectul Pompiliu Soare: „Pentru realizarea monumentului au fost incluși ingineri structuriști cu mare experiență”

Arhitectul Pompiliu Soare ne-a povestit că a fost inclus în echipa de realizare a proiectului „Transfăgărășan 50” de către inițiatorul proiectului, Gheorghe Badea. Pentru o lucrare amplasată într-o zonă cu condiții meteo extreme s-au folosit beton, beton armat și un metal foarte rezistent care se folosește inclusiv și la realizarea navelor.

„Provocările au fost din foarte multe puncte de vedere. Alegerea amplasamentului: să fie un loc cu vizibilitate maximă, să reprezinte o zonă care caracterizează această lucrare de artă. Altă provocare: transpunerea în realitate a ideii de sacrificiu și, în același timp, de măreție. Prin sacrificiu s-a putut realiza această lucrare căreia i se închină monumentul. În echipă, pentru realizarea monumentului, au fost incluși ingineri structuriști cu mare experiență pentru realizarea unor astfel de lucrări. L-aș enumera pe inginerul Bălescu Stelian pentru realizarea acestui obiectiv”, ne-a mai spus Pompiliu Soare.

L-am întrebat pe arhitect dacă e de părere că monumentul va deveni un reper obligatoriu pentru turiști, așa cum sunt Barajul Vidraru și Bâlea Lac. „Sunt convins că va deveni un reper al Transfăgărășanului. Deja am văzut, când am fost acolo în timpul execuției, foarte mulți turiști opreau și se fotografiau la monument. El deja avea viață. Nu trecea nimeni pe lângă el fără să oprească”.

Distribuie!

1 Comentariu

  1. DA ESTE O LUCRARE DEOSEBITĂ.CINSTE CELOR CARE AU INITIAT-O ,CINSTE CELOR CARE AU CONCEPUT-O, CINSTE CELOR CARE AU PUS IN OPERĂ ACEST MINUNAT MONUMENT CARE-I AMINTESTE PE EROII CUNOSCUȚI ȘI NECUNOSCUȚI

    Răspuns

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Argeș. Accident rutier pe DN 73, la intrarea în Furnicoși

Duminică, 15 noiembrie 2026, a avut loc un accident rutier pe DN 73, pe raza localității Mihăești. Din primele informații, […] Citește!

Alexandru Rogobete: Mă gândesc să fie ultimul an când la Rezidenţiat scoatem posturi

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă că se gândeşte ca acesta să fie ultimul an când vor fi scoase posturi pentru […] Citește!

Armata Română pregătește instruirea voluntară. Indemnizație de peste 4.000 de lei net pe lună, cine poate participa

Ministerul Apărării Naționale pregătește un program de instruire militară voluntară destinat cetățenilor care nu au făcut serviciul militar. Proiectul normelor […] Citește!

Adrian Năstase, avertisment despre viitorul României într-o lume în schimbare: „Nu este suficient să știm de partea cui suntem”

Fostul premier Adrian Năstase avertizează că România trebuie să își reevalueze parteneriatele strategice într-un context geopolitic marcat de războiul din Ucraina, […] Citește!

A treia navă comercială, lovită de o dronă în apropiere de Sulina. Incendiu la bord

O a treia navă comercială a fost lovită de o dronă în apropierea gurilor Dunării, în zona Sulina, în noaptea […] Citește!

România și-a aflat urna pentru preliminariile EURO 2028. Ce adversari pot întâlni tricolorii

România și-a asigurat prezența în urna a treia valorică la tragerea la sorți pentru preliminariile EURO 2028, după victoria cu […] Citește!

Selecționerul Poloniei, reacție după înfrângerea cu România: „Am pierdut prea ușor”

Selecționerul Poloniei, Jan Urban, a analizat înfrângerea suferită de echipa sa în fața României, scor 1-2, pe Arena Națională, în […] Citește!

Doi câini salvați din Argeș se pregătesc să devină salvatori montani la Brașov

Serviciul Județean Salvamont Brașov își extinde echipele canine specializate în misiuni de căutare și salvare. Noii membri sunt Alva și […] Citește!

Argeș. Conducea fără drept și băut o motocicletă neînmatriculată. Ce a urmat

În noaptea de 13 spre 14 noiembrie, polițiștii din Costești au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 37 […] Citește!

Rula cu 141 km/oră la Pitești, pe bulevard!

Vineri, 13 noiembrie, polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr în vârstă de 22 de ani, din județul Vâlcea, […] Citește!

15 noiembrie. Ziua Mondială de Comemorare a Victimelor Accidentelor Rutiere

Ziua a începeut cu un semnal de alarmă și un apel la responsabilitate pe șosele. Inițiativa a apărut  în 1993 […] Citește!

O mașină a lovit un pieton la Coșești. Șoferul și victima erau băuți

S-a întâmplat în noaptea de sâmbătă, în jurul orei 23:00, când polițiștii din Argeș au fost sesizați cu privire la […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete