Web Analytics
scris joi, 10.11.2011

Amor franţuzesc cu final românesc

# Cazul francezului țepuit de o damă de companie din Pitești e cercetat de polițiștii de la Investigarea Fraudelor. Jurnalul de Argeş v-a prezentat recent cazul lui Gael Marino, un cetățean francez amorezat lulea de piteșteanca Georgiana Nicoleta Barbu, cu care ulterior s-a şi logodit. Gael, informatician de profesie, a ajuns în situația de a rămâne pe drumuri după ce toată averea lui a încăput pe mâinile acestei fete de 19 ani, despre care, culmea, franțuzul știa că e damă de companie. De altfel, așa a și cunoscut-o Gael  pe Georgiana, la Villa Vertigo, un sauna club din localitatea Grefrath din Germania, unde românca avea numele de scenă Ariana. După ce s-a culcat cu el (l-a agățat, ca să fim mai aplicați), Georgiana l-a dus de nas pe francez că e nevoită să se prostitueze ca să-și întrețină mama bolnavă și o soră mai mică, ambele rămase în țară, după ce tatăl ei le-a abandonat.

„Sunt interesată de tine, handicapatule!”

Idila românească l-a costat pe Gael Marino nu mai puțin de 120.000 de euro. Mai exact, un teren achiziționat pe banii lui, la Suseni, pe care a fost ridicată o casă cu etaj, ce urma să le fie cămin conjugal celor doi porumbei, o mașină BMW seria 3, la mâna a doua, propria sa mașină adusă din Franța, un Chevrolet Corvette, o motocicletă Suzuki 1100, piese de mobilier luate din apartamentul său din Franța, plus alte cheltuieli făcute de logodnica de ocazie direct de pe cardul pe care francezul credul i-l încredințase. Bașca verighetele din aur alb, cumpărate tot de el, în Franța, cu 2000 de euro şi inscripţionate cu prenumele lor – Gael și Georgiana. 
„Nu mi-a dat decât mici cadouri, nimic din ceva ce nu mi-aș fi putut oferi și singură”, ne-a spus ofuscată Georgiana, după ce am contactat-o telefonic. Întrebată însă de noi, dacă și cei 30.000 de euro pe care francezul îi transferase în contul ei bancar, cu scopul exprimat de a fi destinați construirii viitorului lor cămin conjugal de la Suseni, au fost tot din categoria „cadourilor” pe care și le-ar fi putut oferi și singură, Georgiana a răspuns: „Așa a vrut el, să-mi ofere cadou acești bani.” Fata susține că nici vorbă de vreo casă la Suseni, ridicată pe banii lui Marino și că, dimpotrivă,  francezul dă târcoale unei casei care aparține actualului ei prieten și căreia îi tot face fotografii și susține că e făcută din banii lui.  Cert e că puștoaica nu are însă o explicație plauzibilă și evită să spună ceva referitor la destinația celor 30.000 de euro ce i-au fost virați în cont de către Gael, cu mențiunea clară „pentru construirea viitoarei noastre case” (vezi și facsimil – ”construction de notre future maison”). În multe dintre mesajele trimise pe telefonul mobil logodnicului său francez, Georgiana pomenește despre casa cu pricina. „Sunt interesată de tine, de aceea rămân cu tine și fac casa pe numele tău, handicapatule. ”, „Este mult pentru tine să-mi dai 20.000 de euro, ca să terminăm casa noastră?”, „Nu sunt proastă, ce-ți imaginezi, că-mi dai banii pentru casă și pe urmă te părăsesc? Asta ar fi o prostie deoarece casa este pe numele tău, iar tu, dacă vrei, să îmi spui să plec, e casa ta, eu sunt cea care are încredere în tine.”, sunt doar câteva din sms-urile Georgianei, dar pe care francezul le-a păstrat, evident, în memoria telefonului. Și, într-adevăr, există un set de acte ale casei pe numele lui Gael Marino, însă nu sunt autentice, ci e vorba de falsuri grosolane. Profitând de faptul că francezul nu cunoaște limba română, logodnica lui, Georgiana Barbu, împreună cu un așa-zis văr, Ionuț, s-au ocupat de întocmirea actelor pentru cumpărarea terenului și construirea casei. Documentele ce i-au fost prezentate de aceştia și pe care Marino a avut, totuși, prezența de spirit de a le fotografia sunt un certificat de urbanism și o autorizație de construcție ce poartă, peste antetul Primăriei Suseni, ștampila unei firme din Colibași, producătoare de îmbrăcăminte, SC ELEGANT MODEXIM SRL. Prin urmare, e vorba de un fals grosolan cu care l-au dus de nas pe francez.

Presiuni prin sms

Din mesajele telefonice mai reiese foarte clar că fata făcea presiuni asupra logodnicului ei francez de a face rost de bani pentru finalizarea construcției casei. „Este obligația ta să termini casa. (…) Ce te-ai gândit să faci cu apartamentul? (este vorba despre apartamentul din Franța al lui Gael – n.r.) Îl vinzi sau nu? Nu poți să-mi dai măcar 2000 pentru ferestre?”, îi scria ea. Alternativa găsită de el, de a-şi vinde autoturismul Corvette pe care i-l dăduse fetei spre folosință, a nemulțumit-o pe Georgiana, care a ripostat: „(…) Mașina Corvette nu pleacă de aici, îmi place și nu pot momentan să fac rost de bani pentru uși și ferestre.” În momentul în care francezul a spus că va duce autoturismul Corvette în Franța, pentru că a găsit acolo un cumpărător pentru el, Georgiana i-a spus că nu poate vinde mașina, întrucât el nu mai este proprietarul ei. Din acel moment, francezul a realizat că a fost tras pe sfoară chiar de către cea pe care o iubea.

„Vărul Ionuţ” este traficant de carne vie

În toată povestea asta apare omniprezent și bun la toate  ”vărul Ionuț”, un personaj dubios al cărui nume complet este Cosmin Ionuț Mozăceanu. În urmă cu cinci ani, acesta era arestat în Italia, împreună cu ambii săi părinți, pentru trafic de persoane și exploatare sexuală. Potrivit jurnalului italian online „Andria live” din 23 februarie 2006, cei patru români (Ionuț Mozăceanu cu părinții săi și un prieten) au fost încătușați de carabinieri după ce în preajma apartamentului în care locuiau în Viale Istria din provincia Andria, vecinii au observat persoane suspecte și au sesizat poliția. La descindere, carabinierii au găsit locuind împreună cu familia Mozăceanu încă trei tinere românce, aduse la produs în Italia din comuna Mozăceni, județul Argeș. Conform publicației italiene, anchetatorii au stabilit că Ionuț Cosmin și prietenul său, Eduard Eston Martin, le însoțeau pe tinere la întâlniri cu diverși clienți. Prețul pentru o singură prestație sexuală, potrivit sursei citate, era de 100 de euro. Două dintre fete, după ce i-au denunțat pe traficanți, au fost transferate în cadrul unei structuri protejate, iar cealaltă româncă a fost repatriată. Întrebată despre „vărul Ionuț”, Georgiana Barbu neagă că ar cunoaște o asemenea persoană, însă,  din nou, mesajele telefonice o contrazic. „Eu am lucrat la casă iar vărul meu ți-a „reparat” corvette-ul, îți jur că o să ți-l distrug, să vedem atunci cu ce o să mai pleci (în Franța – n.r.).”, îi spune ea francezului într-un sms. „Ți-am zis să vii după mașini, dar vărul meu nu este în Pitești. Mâine o să ți le dau.”, spunea ea într-un alt mesaj trimis anterior datei la care îi dădea de știre francezului că autoturismul Corvette nu îi mai aparţine. Mai mult chiar, Gael Marino are fotografii cu Ionuţ Mozăceanu, făcute în Franța, atunci când acesta venise pentru a-i transporta mobilierul în România, contra cost bineînțeles. Dându-şi seama de situaţia disperată în care a ajuns şi suspectând faptul că a căzut victimă unei grupări infracţionale, cetăţeanul francez a cerut ajutorul Consulatului francez de la Bucureşti şi s-a adresat
cu o plângere și organelor de poliţie argeșene. „Nu este ceva normal ca o fată de 19 ani, fără niciun venit, să deţină legal atâtea bunuri de o asemenea valoare, cum ar fi casă, două maşini de lux… plus celelalte bunuri pe care şi le-a însuşit de la mine.”, spune, pe bună dreptate, logodnicul păcălit de piteşteancă. În prezent, acest caz, comic și incredibil în același timp, se află în atenția polițiștilor de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Argeș.

Pomelnicul banilor şi bunurilor care au ajuns la amantă

Material realizat de Adriana Gândilă

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită