Polițiștii argeșeni au intensificat, în zilele de 21 și 22 august, acțiunile pentru menținerea ordinii și siguranței publice, cu o atenție deosebită acordată zonelor turistice și celor în care se înregistrează aglomerări de persoane.
Transfăgărășanul a fost una dintre zonele aflate în atenția autorităților. Polițiștii atrag din nou atenția turiștilor asupra pericolului reprezentat de apropierea de urșii aflați în libertate.
În cadrul acțiunilor desfășurate în sistem integrat, polițiștii au colaborat cu jandarmi, silvicultori, reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu și ai Gărzii Forestiere, pentru prevenirea faptelor de natură penală și contravențională, dar și pentru creșterea siguranței rutiere.
„Transfăgărășanul nu este un parc safari!”, este mesajul transmis de polițiști, care le recomandă turiștilor să nu se apropie de animale și să nu uite că acestea nu sunt protejate de garduri și pot reacționa imprevizibil. Astfel de întâlniri pot avea consecințe grave atât pentru oameni, cât și pentru animale.
În cele 48 de ore de acțiuni, polițiștii au legitimat 2.551 de persoane și au verificat 1.920 de autovehicule. În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 834 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 191.000 de lei.
Cele mai multe sancțiuni, respectiv 692, au fost aplicate pentru încălcarea legislației rutiere. Alte 130 de sancțiuni au fost aplicate în baza Legii nr. 61/1991 privind normele de conviețuire socială, restul vizând încălcarea altor acte normative.




























0 Comentarii