Web Analytics

articol scris marți, 11 august 2026

Legenda care poate ucide: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

„Ce ați făcut, băi? Ne-ați făcut de râsul lumii! Să ne știe o țară întreagă de proști!”, tună primarul în fața familiilor celor arestați duminică în Recea-Cristur - svriu cei de la PRESShub, într-un reportaj semnat de Ruxandra Hurezean.

S-au adunat în fața porții mame, neveste, copii și nurori. „De câte ori a venit salvarea la voi, de câte ori nu v-a ajutat pe voi și pe copiii voștri bolnavi, ce v-a venit să atacați ambulanța?! Acum e bine ce s-a întâmplat?”

„Păi, domnu’ primar, s-or speriat copiii, că au încercat să-i celuiască (momească – nota red.) cu ciocolată, le-o arătat un număr de telefon și i-or întrebat unde stă bolnavul ăla și ei or zâs că asta e salvarea neagră care ia copiii! Asta o fost, toți ne-am speriat!”

„Și era neagră salvarea? Neagră era?! Era albă și avea cruce roșie! N-ați mai văzut salvări în viața voastră?” „Era noapte și s-o văzut neagră… domn primar!” „Cum noapte, femeie, că sunt leduri peste tot, avem șoseaua luminată ca ziua!”, „Era mai pătrățoasă așa, nu ca salvarea noastră și copiii or zâs asta e salvarea neagră, erau speriați, dumnia voastră ce ați face, nu v-ați apăra copiii?” „Păi v-a luat cineva copiii? De ce la ora aia nu erau în casă?”.

Silvia Lăcătuș este mama unor băieți implicați. Își aranjează băsmăluța albă pe cap și încearcă să explice mai bine: „Or văzut pe telefoanele alea că e o salvare neagră care ia copiii – și când or văzut-o pe asta că era mai altfel decât salvările noastre or zis că aia e!” „Sunt salvări noi, femeie, sunt în toată țara! Ce vreți, de câte ori apare o mașină nouă să v-o prezint mai întâi vouă, s-o știți voi!”

O femeie mai tânără se plânge că băiatul ei a fost „luat” din celălalt capăt al străzii, el n-a fost la scandal. Iar primarul îi răspunde că asta se va vedea „pe camere” și dacă e așa, o să vorbească avocatul pentru el. Primăria nu are niciun amestec, e treaba procuraturii de acum.

„Când au venit copiii speriați, ați sunat la Poliție să spuneți că umblă o salvare neagră prin sat și vă e frică că vă ia copiii?” „Am sunat, dar după ce s-o întâmplat nenorocirea. Și o vinit domnu’ Marcel și așa o urlat la noi că ce prostie am făcut! O urlat de numa’!”

Domnu Marcel este polițistul din sat. Iar o femeie în vârstă, slabă, îmbrăcată în negru, cu un șorț albastru fosforescent se apropie de grup și tot repetă că salvarea era neagră. Primarul îi mai spune o dată că era albă și se vedea în lumină că era albă, iar ea îl privește pierdută, îngrijorată. O întreb cum o cheamă și spune că Minerva… „Cum Minerva, femeie, Rozalia Covaci te cheamă!”, o corectează primarul. „Ei, dar așa îmi zice…” Este mama Laurei Covaci, arestată pentru că a atacat ambulanța sâmbătă seara, la ieșirea din Recea-Cristur spre Dej. Fiica ei este cap de listă a celor șapte acuzați de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej și reținuți în arest în cazul atacului asupra ambulanței.

Casele lor sunt îngrijite, au gospodării care par înstărite. Romii locuiesc în ambele capete ale satului. „Nu putem să ascundem realitatea, nu ne folosește să ocolim adevărul: sunt romi! Numărul lor a tot crescut, avem ca să zic așa, 25-30 la sută romi în sat. Sunt 250-300 de toți”, începe primarul Alexandru Rus să ne explice structura socială de la Recea Cristur. „Ei sunt și pocăiți, deci n-ar trebui să bea. Urmează să aflu dacă totuși au băut. Dar în cazul ăsta cred că trebuie spus că TikTok-ul a avut cel mai mare rol, de acolo a pornit totul. Noi avem oameni serioși și gospodari în comună. Nu ne place că suntem făcuți de râs de câțiva care s-au luat după niște rețele și au crezut în bazaconii. Dar trebuie să spun că e o problemă destul de complicată cu romii care n-au prea mers la școală, asta a fost situația! Părerea mea e că un pic s-au mai civilizat, pentru că în prezent copiii lor sunt toți înscriși la școală. Acum 15 ani nu prea veneau, dar de când sunt motivați că li se dă corn cu lapte și mere la amiază, vin la școală. Iar dacă nu vin, pierd și alocațiile. Constrângerile astea sunt un lucru bun.”

Citește mai mult AICI.

Citește și: Alexandru avea doar 12 ani. A murit după ce a fost trimis acasă de la UPU cu diagnosticul de infecție urinară

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Câmpulungean prins cu 131 km/h în localitate! Poliția nu l-a iertat

Duminică, 8 noiembrie, polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Câmpulung, care […] Citește!

Bilanț uriaș după Operațiunea „Jupiter 6”: Aproape 1.700 de percheziții, 37 de arestări și prejudicii de sute de milioane de lei

O săptămână de percheziții și anchete desfășurate în întreaga țară s-a încheiat cu un bilanț de amploare pentru procurorii și […] Citește!

Scandal de securitate în România: Camerele Poliției Locale și imagini cu copii din creșe, accesibile pe internet fără parolă

Camere de supraveghere instalate pentru protejarea cetățenilor au ajuns să reprezinte, în anumite situații, un risc pentru viața privată a […] Citește!

Atac cibernetic în Franța: Iranul, acuzat că a sabotat frigiderele din peste 700 de supermarketuri. Parisul pregătește sancțiuni

Franța acuză Iranul că se află în spatele unui atac cibernetic de amploare care a provocat probleme grave în supermarketurile […] Citește!

Lerești. Băută la volan, a intrat într-un stâlp

Duminică, 8 noiembrie, polițiștii câmpulungeni au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier pe DJ 734, pe raza comunei Lerești, […] Citește!

Argeș. Nouă persoane sancționate de jandarmi în zone montane din Muscel

În cadrul unor acțiuni care au avut loc în comunele muscelene Berevoiești și Lerești, în zilele de sâmbătă, și duminică, […] Citește!

Trump anunță că războiul cu Iranul este „practic încheiat”, dar Teheranul îl contrazice. Ce se întâmplă cu blocada americană și negocierile de pace

Președintele american Donald Trump a făcut luni, 9 noiembrie 2026, o declarație surprinzătoare despre conflictul din Orientul Mijlociu, susținând că […] Citește!

Alertă de călătorie pentru Spania: Grevă generală de 24 de ore, miercuri. Zborurile și trenurile ar putea fi afectate

Românii care locuiesc în Spania sau intenționează să călătorească în această țară trebuie să se pregătească pentru posibile probleme de […] Citește!

Surpriză pe piața imobiliară din România: Locuințele au devenit mai accesibile în raport cu veniturile, potrivit datelor Eurostat

România înregistrează cea mai mare îmbunătățire din Uniunea Europeană a raportului dintre prețurile locuințelor și veniturile populației, potrivit celor mai […] Citește!

Medicii care pleacă de la spital înainte de terminarea programului riscă să fie concediați. Ministrul Sănătății anunță controale în toată țara

Medicii care părăsesc spitalele publice în timpul programului pentru a consulta pacienți în cabinetele private ar putea rămâne fără locul […] Citește!

România ar putea deschide încă 138 de kilometri de autostradă până la finalul anului. Tronsoanele vizate și proiectul de pe Dunăre care poate ajuta Cernavodă

România ar putea încheia anul 2026 cu aproximativ 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres dați în circulație, […] Citește!

Premieră istorică la Eurovision! Bangkok găzduiește prima ediție asiatică

Eurovision se pregătește să scrie un nou capitol în istoria sa, de această dată la mii de kilometri de Europa. […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete