Web Analytics

articol scris miercuri, 29 iulie 2026

Şoc! Patronul de la Star Trading a început executarea Spitalului Judeţean. Victor Marinescu: „De ce-o lungesc, de-aia plătesc mai multe penalităţi zilnic. Cu totul sunt 21 milioane lei”

”Auzi, că-i obligă legea să mă dea în judecată… Nu, bă, te obligă legea prima dată să-mi plătești banii, iar dacă am făcut ceva rău, te judeci cu mine! Nu că ți-am făcut lucrarea și nu vrei tu să-mi plătești!”, mai spune constructorul

Spitalul Județean de Urgență Pitești se află deja în procedură de executare silită. Săptămâna trecută, imediat după ce hotărârea instanței a fost redactată, Victor Marinescu, patronul Star Trading Impex, principala firmă care a construit noul corp al unității medicale, dar n-a primit banii cuveniți în urma lucrărilor, a trimis somație la SJUP, prin intermediul executorului judecătoresc. Suma totală pe care o are de primit constructorul se ridică la aproximativ 21 de milioane de lei, cu tot cu garanțiile de bună execuție, care sunt blocate.

„Săptămâna trecută le-am trimis somația, cu executorul”

„Am început executarea. Săptămâna trecută, joi sau vineri, le-am trimis somația, cu executorul. În somație se cere disponibilizarea sumelor, acestea fiind împărțite care și de unde vin. E o aia lungă de zeci de pagini. Sumele nu sunt adunate, ca total, sunt puse de când sunt facturile făcute… Cred că se adună undeva la 16 milioane lei. Plus alea de nu vor să le dea drumul, garanțiile. Cu totul, sunt undeva la 21 milioane lei!” - ne-a spus Victor Marinescu.

Constructorul mai afirmă că Spitalul are un termen în care trebuie să se conformeze.
„Da, le permite legea, nu știu, să-și facă un buget. Au o procedură ei… E posibil să mă mai țină șase luni, dar nu știu de ce-o lungesc, că, de ce-o lungesc de-aia plătesc mai multe penalități zilnic. Dar, practic, ei nu plătesc nimic. Plătim noi, toți! Nu știu de ce fac treaba asta. În orice caz, eu sunt sigur că lucrurile se vor închide cum trebuie să se închidă, pentru că sunt banii mei, e munca mea, sunt toate plătite de noi! Auzi, că-i obligă legea să mă dea în judecată… Nu, bă, te obligă legea prima dată să-mi plătești banii, iar dacă am făcut ceva rău, te judeci cu mine! Nu că ți-am făcut lucrarea și nu vrei tu să-mi plătești!” - ne-a mai spus dl Marinescu.

Constructorul a deschis un nou proces, pentru deblocarea garanțiilor

Vă reamintim: Curtea de Apel București a respins cererea Spitalului Județean de suspendare a executării silite, după ce Tribunalul București încuvințase această acțiune, dat fiind faptul că firmele de construcții - Star Trading Impex și Zeus - nu și-au primit toți banii pentru lucrările la noul corp de spital, investiție recepționată în 2024, dar nedat încă în folosință.
De asemenea, patronul Star Tradind Impex a început un nou proces, la Curtea de Arbitraj, pentru a-și putea debloca singur garanțiile de bună execuție, sume care adună, la rându-le, penalități zilnice, pe care, tot noi, argeșenii, vom trebui să le plătim, dacă cei vinovați nu vor fi trași la răspundere.

Citește și Instanţa a decis: omul de afaceri Victor Marinescu poate începe executarea silită a Spitalului Judeţean!

Citește și Constructorul care a câştigat procesul cu Spitalul Judeţean, dezlănţuit împotriva preşedintelui Ion Mînzînă: „Mă duc să le blochez conturile! (…) şi dacă mă enervez, candidez la preşedinţia Consiliului Judeţean”

Citește și Victor Marinescu: „Îi execut, le iau salvările, le iau corpul de spital, le iau tot ce nimeresc pe acolo!”

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

foto casino online

De ce aleg românii cazinouri străine precum Slotsgem?

Jucătorii români au acces la numeroase cazinouri online locale, însă unii caută și platforme din afara pieței românești. Interesul pentru […] Citește!

O singură notă de zece la Titularizare, în Argeș, înainte de contestații

Marți, 28 iulie, s-au publicat rezultatele inițiale de la Titularizare. În Argeș, este o rată ridicată de promovare înainte de […] Citește!

Bonus de 1.500 de lei net pentru profesori: Prima de carieră didactică a trecut de Parlament pentru anul școlar 2026-2027

Plenul Camerei Deputaților a votat, miercuri, în calitate de for decizional, cu 234 de voturi „pentru”, prelungirea perioadei de utilizare […] Citește!

Lecția de drept. Angajatorul ți-a modificat fișa postului fără acordul tău? Iată ce spune legea și ce poți face

Primești un e-mail de la HR sau de la șeful direct: începând cu data de… vei prelua și atribuțiile colegului […] Citește!

PSD acuză Guvernul Bolojan că a lăsat spitalele fără oameni: „De la nepăsare la panică în doar 48 de ore”

PSD lansează un atac dur la adresa Guvernului demis condus de Ilie Bolojan, pe care îl acuză că a ignorat timp de […] Citește!

UE introduce etichetarea obligatorie a conținutului generat de inteligența artificială

O mare parte din conținutul online creat cu ajutorul inteligenței artificiale va trebui să fie etichetat în întreaga Uniune Europeană începând de […] Citește!

De la 1 ianuarie 2027 apare stimulentul „bonus/malus” pentru funcționarii publici din ANAF și Vamă

Plenul Camerei Deputaților a votat, miercuri, în calitate de for decizional, cu 208 voturi pentru, 20 de voturi contra și […] Citește!

combustibil InfoMM

Camera Deputaţilor a votat reducerea temporară a nivelului accizei la motorină

Deputaţii au adoptat, miercuri, proiectul de lege privind declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor petroliere, reducerea […] Citește!

Activitatea în Portul Constanța, suspendată după o amenințare cu bombă

Activitatea din Portul Constanța a fost întreruptă miercuri, după ce Autoritatea Navală Română a primit un apel telefonic prin care […] Citește!

Şoc! Patronul de la Star Trading a început executarea Spitalului Judeţean. Victor Marinescu: „De ce-o lungesc, de-aia plătesc mai multe penalităţi zilnic. Cu totul sunt 21 milioane lei”

”Auzi, că-i obligă legea să mă dea în judecată… Nu, bă, te obligă legea prima dată să-mi plătești banii, iar […] Citește!

Statuia lui Anton Pann

29 Iulie 1848: Intonarea imnului revoluției pașoptiste „Deșteaptă-te române!” în parcul Zăvoi din Râmnicu-Vâlcea. Ziua imnului național

    „Deșteaptă-te, române!” este Imnul Național al României, începând cu anul 1990. Pentru o vreme, a fost, de asemenea, imn național al Republicii Democratice Moldovenești în anii 1917 […] Citește!

Primarul Boţârcă, cu „Harley”-ul său, a ajuns la Novi Sad, în Voivodina

„Am fost douăzeci, cu motoarele. O fumusețe!” Gheorghiță Boțârcă, primarul din Topoloveni, a participat, alături de alți câțiva colegi „archangels” […] Citește!

Omul săptămânii

Claudiu Samoilă

Opinie

Lecția de drept. Angajatorul ți-a modificat fișa postului fără acordul tău? Iată ce spune legea și ce poți face

Din ediția tipărită

Directorii de la „Iulia Zamfirescu” și „Alexandru Odobescu” și-au dat liceele în judecată pentru sporul de condiții vătămătoare

După ce fostul director adjunct al Liceului „Iulia Zamfirescu” din Mioveni, profesorul Valeriu Fianu, a fost dat afară ca urmare […] Citește!

Foto-pamflete

Slujbă de hram la 400 de ani de la ctitorire la Biserica „Sfântul Ilie” din Câmpulung

Ziua sărbătorii Sfântului Ilie Tesviteanul nu a mai fost prinsă în perioada desfășurării manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Câmpulung, deși sfântul […] Citește!

Fostul şef al Poliţiei Câmpulung s-a căsătorit cu iubita care a încercat să-l scape de vina accidentului de anul trecut

A greșit cândva, dar acum e fericit! Aflat în termenul de supraveghere după condamnarea cu suspendare de anul trecut, fostul […] Citește!

Perioadă de evaluări cu emoţii în cultura câmpulungeană

A fost și este perioadă de evaluări și concursuri ale managerilor instituțiilor de cultură din Câmpulung, trecând deja prin așa […] Citește!

Foto-pamflete

Elena Lasconi i-a sfidat pe consilierii locali

Momente stupefiante la ultima ședință de consiliu a celor de la Câmpulung, la întrunirea la care s-a aprobat programul Zilelor […] Citește!

O nouă grupare interlopă controlează Ştefăneştiul

La Ștefănești se conturează o nouă grupare interlopă care îi terorizează pe locuitori, fără ca cineva să ia vreo măsură, […] Citește!

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!