Web Analytics
scris luni, 13.07.2026

Fundația Culturală Ilfoveanu & Badea deschide o nouă expoziție, realizată de artista Anca Pașa Deaconu

Fundația Culturală Ilfoveanu & Badea prezintă  expozitia ,, Semn.Simbol.Semnificație”, semnată de artista Anca Pașa Deaconu, în perioada 22 iulie – 20 August 2026. Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 22 Iulie, începând cu ora 18:00 în prezenta artistei Anca Pașa Deaconu și a criticului de artă Eduard Andrei.

Anca Pașa-Deaconu (n. 23 aprilie 1978, Cernavodă, jud. Constanța) este o artistă ce abordează pictura, grafica, colajul, fotografia, video, instalația, obiectul. Este licențiată a Universității „Ovidius” din Constanța, secția Pedagogia Artelor Plastice și Decorative (2000-2004), cu masterat la Universitatea Națională de Arte din București, secția Pictură (2006-2008), și în prezent este doctorandă în cadrul Universității Naționale de Arte din București.

Expoziția Semn.Simbol.Semnificație este un omagiu adus lui Brâncuși, de la nașterea căruia în acest an s-au împlinit 150 de ani și cuprinde lucrări de grafică, dominante numeric, și câteva colaje. Acestea sunt concepute, în general, în serii de câte 12..

Citește și „ROMEO ȘI JULIETA”, ÎN REGIA LUI TOMA ENACHE, A EMOȚIONAT PUBLICUL LA AVANPREMIERA DE LA TEATRUL NAȚIONAL BUCUREȘTI

Anca Pașa Deaconu resemantizează motive brâncușiene, printr-o interpretare de tip semiotic. Artista invită privitorul într-un drum inițiatic, pentru a traversa un labirint de semnificații a căror descifrare presupune contactul cu opera brâncușiană, emblematic reprezentată prin ansamblul monumental de la Târgu Jiu. Numărul 12 a fost ales în mod simbolic, ca referință la scaunele de la Masa Tăcerii, la cei 12 apostoli, la cele 12 luni ale anului, la numărul de ore ale zilei / nopții.

Regăsim, astfel, în expoziția Ancăi Pașa Deaconu motivul sărutului brâncușian, sublimat pe grinda orizontală și pe stâlpii Porții Sărutului sub forma sferei secționate median – un laitmotiv dominant – sau trimiteri la elementele romboidale (modulul octaedric), care asigură creșterea ritmică pe verticală a Coloanei Infinitului. Toate acestea, în lucrări care poartă însă amprenta profund originală a artistei, fără a fi simple reluări formale de tip mimesis, ci încercări de a pătrunde spiritul artei brâncușiene, în căutarea esenței.

De pildă, sub titluri ca Începuturi, Oglinda, Reflexie, Simbol, Scut, Povestea unui templu, artista creează compoziții în care spațiul plastic este descompus și recompus în manieră scenografică și geometrizantă, jonglând cu ambiguitatea și misterul luminii, în același timp diurne și nocturne, într-un joc caleidoscopic de reflexii multiple, care sugerează întoarcerea la începuturile lumii, la creația primordială.

(Eduard Andrei, critic de artă)

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită