Web Analytics
scris luni, 13.07.2026

O dronă Shahed s-a prăbușit și a explodat în Republica Moldova. Autoritățile acuză încălcarea spațiului aerian

O dronă de tip Gheran-2 (Shahed-136), despre care autoritățile din Republica Moldova spun că a survolat spațiul aerian al țării în timpul atacurilor ruse asupra regiunii Odesa, s-a prăbușit și a explodat în apropierea satului Copanca, raionul Căușeni. Incidentul a provocat un incendiu, însă nu au fost înregistrate victime.

Poliția și pompierii au intervenit pentru securizarea zonei, iar Ministerul Apărării de la Chișinău a anunțat că evaluările preliminare indică faptul că aparatul era o dronă folosită de Federația Rusă în războiul din Ucraina. O anchetă este în desfășurare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Citește și: Un bărbat de 44 de ani a ajuns la spital cu răni grave. Medicii suspectează că pacientul ar suferi de antrax cutanat

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a calificat incidentul drept o încălcare gravă și inacceptabilă a spațiului aerian național și a subliniat că războiul din Ucraina continuă să genereze riscuri directe pentru securitatea țării. Evenimentul s-a produs în ziua în care președinta Maia Sandu participa la summitul „Coaliției de Voință” de la Paris.

Autoritățile le recomandă cetățenilor să nu atingă obiecte zburătoare suspecte, să păstreze distanța și să anunțe imediat Serviciul 112, întrucât acestea pot conține componente explozive.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Bolnav dispărut din Pitești

La data de 13 iulie 2026, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au fost sesizați cu...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită