Web Analytics
scris sâmbătă, 11.07.2026

Armata României va participa la parada militară de Ziua Franței

Un detaşament de onoare al Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” reprezintă România la parada militară organizată la Paris cu prilejul Zilei Naţionale a Republicii Franceze, eveniment desfăşurat anual pe bulevardul Champs-Élysées, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Apărării.

„În perioada 7–12 iulie 2026, militarii români participă la programul de pregătire organizat de autorităţile franceze în vederea desfăşurării ceremoniei militare din 14 iulie. Detaşamentul de onoare este comandat de maiorul Valentin Stan, locţiitorul comandantului Batalionului 2 Ceremoniale, Onoruri Militare şi Intervenţie din cadrul Brigăzii 30 Gardă «Mihai Viteazul»”, a transmis, sâmbătă, Ministerul Apărării, într-un comunicat de presă.

Citește și Intervenție de amploare în Munții Bucegi: patru alpiniști s-au prăbușit în gol după ruperea corzii

Potrivit documentului citat, ultima participare a militarilor Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” la parada militară organizată la Paris, cu prilejul Zilei Naţionale a Franţei, a avut loc în anul 2022.

La rândul lor, militarii francezi au participat, în ultimii ani, la Parada Militară Naţională organizată la Bucureşti cu ocazia Zilei Naţionale a României, reflectând relaţiile strânse dintre forţele armate ale celor două state.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită