Web Analytics
scris vineri, 10.07.2026

A venit și rândul Școlii „Nicolae Iorga” pentru renovare. „Arată rău toată zona”

Primarul Piteștiului anunță că încep lucrările de renovare energetică și la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din municipiu.

Aici, CNI a construit o sala de educație fizică, dar nu a fost încă recepționată. De asemenea, se va investi, la fel ca în celelalte școli, într-un teren multifuncțional modular.

„Arată rău toată zona. Dacă ești mai gospodar, puteai să mai faci câte ceva. I-a venit rândul și acestei școli. Începem lucrările de renovare energetică. Bineînțeles, așa cum se întâmplă peste tot, sunt foarte multe alte lucrări în interior. Dacă facem o treabă, o facem cu totul, chiar dacă e vorba de bani mulți. La sfârșit, totul trebuie să iasă foarte bine. Este și o școală unde, de 8 luni de zile, nu putem să recepționăm sala de educație fizică școlară; trebuie neapărat să facem ceva vara asta. Să încercăm împreună cu CNI să îl facem pe acest constructor să ducă la sfârșit toată investiția. Dar venim și cu un teren multifuncțional-modular, așa cum am făcut la foarte multe școli din Pitești, în așa fel încât, la final, toți elevii să beneficieze de condiții normale anului în care ne aflăm”, a declarat primarul Cristian Gentea.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită