
Administrația locală a comunei Băiculești, condusă de primarul Niculae Dragnea (foto), a dispus alocarea de fonduri din bugetul local necesare unor intervenții diverse ce se impun a fi realizate la lăcașurile de cult. Astfel, s-au acordat 20.000 de lei Parohiei Aluniș pentru lucrări de reparații și întreținere a bisericii, 35.000 de lei Parohiei Băiculești pentru reparații la acoperișul bisericii, tot 35.000 de lei este sprijinul financiar pentru Parohia Valea Brazilor, necesar pentru reparații la acoperișul bisericii din cimitirul parohial, 20.000 de lei sunt pentru Parohia Zigoneni, acolo unde se extinde și se modernizează capela mortuară, iar alți 20.000 de lei ajung în Parohia Mănicești pentru lucrări de consolidare a bisericii.
Căteasca. Proiecte și lucrări
Sunt obiective importante pe lista de investiții a comunei Căteasca pe acest an, aprobarea bugetului permițând alocarea de fonduri pentru întocmirea de proiecte, derularea de lucrări și asigurarea cofinanțărilor. În trei sate se lucrează la rețeaua de canalizare, dar sunt și extinderi ale sistemelor de apă și canal. Modernizarea iluminatului public este în continuare în atenția administrației locale, la fel ca reînnoirea infrastructurii educaționale, școala și grădinița din satul Cireșu urmând să fie înlocuite efectiv prin demolare și reconstruire.
Dragoslavele. Proiect finalizat pentru dotarea școlilor
Autoritățile locale ale comunei Dragoslavele au încheiat implementarea unui proiect care a avut drept scop dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ din localitate, inclusiv dotarea unui laborator de infomatică, dotarea cu echipamente TIC pentru săli de clasă, dotarea cabinetului de asistență psihopedagogică, precum și dotarea cu materiale didactice a școlilor și grădinițelor. Proiectul a beneficiat de finanțare prin PNRR în valoare de aproape 700.000 de lei.
Budeasa. Plan de dezvoltare a serviciilor sociale
Comuna Budeasa are acum un instrument administrativ necesar stabilirii, organizării și prestării serviciilor sociale publice, în acest scop fiind adoptat un plan de dezvoltare. Obiectivul principal stabilit constă în înființarea unor servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice, persoane cu dizabilități și persoane aflate în situație de dependență. Planul de dezvoltare a serviciilor sociale al comunei Budeasa are o perioadă de implementare de 5 ani.
Bogați. Proiect pentru sprijinirea persoanelor vârstnice
Și în comuna Bogați există preocupare pentru îngrijirea la domiciliu a persoanelor în vârstă, iar în acest scop a fost întocmit un proiect pentru asigurarea unui asemenea tip de servicii sociale. Iar Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a acceptat acest proiect la finanțare prin Fondul Social European Plus, valoarea totală eligibilă fiind de 4,5 milioane lei dintre care contribuția proprie a localității este de circa 26.000 de lei.
Cătălin Ioan Butoiu
Citește și Radar argeșean! Bascov. Fonduri pentru continuarea unor lucrări
Citește și Reducere de venituri la Câmpulung! Dezvoltarea a scăzut sub 200 de milioane de lei



0 Comentarii