
Ionel Vișinescu, cunoscutul medic veterinar argeșean și consilier superior în cadrul Agenției Naționale a Zonei Montane, după ce a fost chiar director general al acesteia, încearcă de vreo patru ani să recupereze niște diferențe salariale cauzate de o așa-zisă discriminare, în sensul că remunerația sa nu a fost stabilită corect, prin asimilare cu unele funcții ministeriale. Problema era mai veche, au mai existat procese de grup contra angajatorului, iar Vișinescu a continuat să lupte împotriva sistemului care nu îi respecta drepturile. Litigiul l-a declanșat în Suceava, acolo unde are sediul Agenția, dar dosarul a ajuns la Pitești. În primă fază, adică la prima judecată, cea din 2022, Vișinescu a pierdut, a făcut recurs, iar Curtea de Apel a trimis cauza spre rejudecare. Procesul a fost reluat anul trecut, iar la început de 2026 instanța i-a respins din nou solicitarea, sub rezerva accesării din nou a căii de atac a recursului.
(ELECTRO-CUTARE)
Citește și Eugeniu Toader, noul şef al DGASPC Argeş, adus de la Finanţe să spele imaginea instituţiei



0 Comentarii