Data plății pensiilor pe card se schimbă în luna iulie. Aproximativ 2,5 milioane de pensionari care își primesc drepturile prin virament bancar vor încasa pensia mai devreme în luna iulie de la Casa Națională de Pensii Publice. Modificarea este determinată de calendarul zilelor lucrătoare, iar în paralel, majorarea salariului minim de la 1 iulie va influența punctajul de pensie pentru peste un milion de angajați.

Citește și: Doi infractori din Argeș, duși la închisoare. Ani grei de pedeapsă pentru droguri și trafic de minori
În România, aproximativ 2,1 milioane de pensionari primesc pensia prin intermediul Poștei Române. Pentru aceștia, distribuirea sumelor se face în intervalul 1-15 ale fiecărei luni, iar calendarul din iulie rămâne neschimbat. Modificarea îi vizează pe pensionarii care încasează pensia pe card. În prezent, aproximativ 2,5 milioane de persoane primesc drepturile prin transfer bancar.
În mod obișnuit, plata pensiilor pe card este efectuată în data de 12 a fiecărei luni sau, cel târziu, până pe 13.
În luna iulie, data de 12 cade într-o zi de duminică. Potrivit informațiilor publicate de Newsweek, pensiile vor fi virate mai devreme, respectiv vineri, 10 iulie. Astfel, beneficiarii care încasează pensia pe card vor avea banii disponibili cu două zile înainte de termenul obișnuit.
Pentru pensionarii români stabiliți în străinătate, plata pensiilor continuă să fie efectuată în jurul datei de 20 a fiecărei luni.



0 Comentarii