Web Analytics
scris sâmbătă, 13.06.2026

Unul din trei elevi care a intrat în clasa pregătitoare nu a mai ajuns la Bac după 13 ani de școală cu 12 miniștri ai Educației

Peste 130.000 de candidați sunt așteptați să susțină în această vară examenul de Bacalaureat, potrivit Ministerului Educației, iar din ei peste 13.000 sunt din generația anterioară. Este generația care a intrat în clasa pregătitoare în septembrie 2013, a trecut prin pandemie în gimnaziu și ajunge acum la examenul care încheie învățământul preuniversitar, scrie Edupedu.

Citește și C.J. Argeş ascunde numele funcţionarilor publici din comisia de achiziţii a microbuzelor cumpărate la preţuri umflate

Datele analizate de Edupedu.ro arată că această generație a început școala cu 183.633 de elevi și a ajuns în septembrie 2025 la 130.136 elevi înscriși în clasa a XII-a la zi. Cu alte cuvinte, aproximativ șapte din zece copii care au intrat în sistemul de educație în urmă cu 13 ani se aflau pe traseul direct către examenul de Bacalaureat din 2026.

Ministerul Educației a anunțat că la prima sesiune a examenului sunt așteptați peste 130.000 de candidați, însă aproximativ 13.000 dintre aceștia provin din promoțiile anterioare, potrivit estimărilor rezultate din diferența dintre efectivele clasei a XII-a la zi și numărul total de candidați înscriși la examen.

Datele analizate de Edupedu.ro, pe baza informațiilor furnizate de Institutul Național de Statistică și a documentelor Ministerului Educației, arată traseul unei generații care a început școala cu 183.633 de copii și care s-a împărțit, după clasa a VIII-a, între ruta liceală și învățământul profesional.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

RO-Alert post factum la Câmpulung

Furtuna cu grindină care s-a abătut asupra Câmpulungului luni după-amiază a fost prevăzută de norii negri ce se tot adunau și de durerile de oase...