Există un gest pe care îl facem de multe ori pe zi, aproape fără să ne dăm seama: ne măsurăm cu ceilalți. Cât a realizat o persoană la vârsta mea, cum arată ea, ce casă, ce carieră, ce căsnicie pare să aibă omul. Comparația pare astfel un instrument de orientare, un fel de a ști unde ne aflăm. De cele mai multe ori este doar un instrument care creează nemulțumire de sine.
Leon Festinger, psiholog la Universitatea Stanford, a formulat în 1954 teoria comparației sociale: în absența unor măsuri obiective, omul își evaluează propria valoare raportându-se la cei din jur. Era o observație firească despre natura umană. Problema este că lumea în care trăim astăzi a transformat acest mecanism firesc într-o sursă continuă de suferință. Nu ne mai comparăm cu vecinul sau cu colegul de bancă, ci cu cele mai bune momente, atent selectate și șlefuite, din viețile a sute de oameni pe care nu îi cunoaștem.
Capcana comparației este că pierdem mereu, indiferent în ce direcție cade ea. Dacă ne considerăm mai prejos, ne simțim mici, invidioși și nevrednici. Dacă ne considerăm mai presus, ne agățăm de o superioritate fragilă, care depinde de eșecul altora pentru a se susține. În ambele cazuri, atenția pleacă din viața noastră și se mută în viața altcuiva. Iar o viață trăită cu privirea ațintită în ‘grădina’ vecinului este o viață pe care nu o gustăm niciodată cu adevărat.
Ce e cu adevărat dureros nu este că alții au mai mult. Este că, în timp ce ne uităm la ei, încetăm să mai vedem ce avem noi. Recunoștința și comparația nu pot locui în aceeași minte și în același timp: una hrănește, cealaltă seacă. Cu cât privim mai des în afară, cu atât pierdem mai mult contactul cu propriul drum, cu ritmul nostru, cu lucrurile mărunte care, însumate, alcătuiesc de fapt o viață.
Singura comparație care construiește ceva este cea cu propria persoană de ieri. Sunt eu, astăzi, puțin mai aproape de omul care vreau să fiu? Am făcut un pas, oricât de mic? Aceasta este singura cursă pe care o putem câștiga, pentru că suntem singurii concurenți în ea. Ceilalți nu sunt rivali. Sunt doar oameni care, la fel ca noi, încearcă să își ducă viața cum pot mai bine, cu temerile și limitele pe care fotografiile nu le arată niciodată.
Psihologii de la Clinica Senex (București și Pitești) te pot ajuta să rezolvi situația cu care te confrunți. Programări: 0724.222.500 sau ne puteți găsi și pe www.clinicasenex.ro. Întâlnirea cu un psiholog vă va da șansa să vă puteți simți în siguranță pentru a vorbi despre tot ceea ce vă stă pe suflet și a crea schimbarea dorită. Este un loc unde poți vorbi despre gânduri și sentimente dificile, pe care altfel te-ai putea simți speriat să le împărtășești cu oamenii din jurul tău. Este un loc unde să te simți înțeles, poate pentru prima dată.
Bogdan Stoian, psiholog clinician şi fondator Clinica Senex
Citește și Sfatul psihologului. Când etichetele devin destin
Citește și Sfatul psihologului. Dinamica de putere într-o relaţie
0 Comentarii