Web Analytics
scris marți, 09.06.2026

Războiul din Orientul Mijlociu costă scump Europa: Factura UE de energie a crescut de la începutul conflictului cu 47 miliarde de euro

Costurile Uniunii Europene cu importurile de combustibili fosili au crescut cu 47 miliarde de euro (54,3 miliarde de dolari) de la începutul conflictului din Orientul Mijlociu, în urmă cu 100 de zile, transmit DPA, potrivit Agerpres.

„Acesta este preţul pe care îl plătim fără nicio moleculă de energie în plus”, a declarat luni un purtător de cuvânt al Comisiei Europene (CE).

„Dar este important să spunem că nu am suferit niciun fel de perturbări. Securitatea aprovizionării este asigurată şi acesta este cel mai important lucru”, a adăugat oficialul.

Citește și: Grevă japoneză în sănătate: Sanitas amenință cu declanșarea grevei generale

Acest fapt a fost posibil pentru că UE şi-a diversificat sursele de energie, a sporit ponderea energiei interne şi a îmbunătăţit eficienţa energetică, a explicat purtătorul de cuvânt.

Executivul comunitar „este pregătit să adopte acţiuni suplimentare dacă va fi necesar”, a dat asigurări oficialul.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au anunţat că Uniunea Europeană lucrează la o serie de planuri care vizează reducerea taxelor pentru energia regenerabilă şi flexibilizarea sistemelor de electricitate, în condiţiile în care costurile ridicate ale electricităţii continuă să afecteze economia regiunii.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Forța Dreptei Argeș de 23 de bani

Potrivit Autorității Electorale Permanente, anul trecut organizația argeșeană a partidului Forța Dreptei a strâns din cotizații 21.300 de lei. În...