Web Analytics

articol scris marți, 09 iunie 2026

29 de copii evacuați după izbucnirea unui incendiu la o grădiniță

Momente de emoție marți dimineață în județul Prahova, după ce un incendiu a izbucnit la o grădiniță din satul Țărculești, comuna Gornet-Cricov. Flăcările au cuprins acoperișul clădirii, mobilizând mai multe echipaje de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Prahova, la fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Urlați, o autospecială de stingere de la Punctul de Lucru Apostolache, precum și o autospecială de stingere și una de primă intervenție și comandă de la Detașamentul Mizil.

Citește și: Grevă japoneză în sănătate: Sanitas amenință cu declanșarea grevei generale

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului grădiniței, afectând o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați. „Incendiul se manifestă la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați”, au precizat reprezentanții ISU Prahova.

Din fericire, toate persoanele aflate în clădire au reușit să se evacueze înainte ca flăcările să se extindă. Este vorba despre 29 de copii și trei cadre didactice, care au ieșit în siguranță din imobil. Autoritățile au confirmat că nu au fost înregistrate victime și că nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Pompierii au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului, iar cauza izbucnirii focului urmează să fie stabilită după finalizarea cercetărilor. Ancheta va determina dacă incendiul a fost provocat de o defecțiune tehnică, un scurtcircuit sau de o altă cauză.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reacții după ce Nicușor Dan i-a interzis jurnalistului Ovidiu Vanghele accesul la conferințele de presă de la Cotroceni

Decizia președintelui Nicușor Dan de a-i interzice jurnalistului Ovidiu Vanghele accesul la conferințele de presă de la Palatul Cotroceni a […] Citește!

Accident mortal pe DN13, la ieșirea din Brașov. Un bebeluș de trei luni a murit, iar alte trei persoane au fost rănite

Un bebeluș de numai trei luni a murit într-un accident rutier produs marți seară, 10 noiembrie 2026, pe DN13, la […] Citește!

CASS ar putea fi eliminat pentru mame și veterani de la 1 ianuarie 2027. Anunțul lui Florin Manole

Românii care beneficiază de indemnizație pentru creșterea copilului ar putea scăpa de contribuția de asigurări sociale de sănătate începând cu […] Citește!

Spania cere blocarea TikTok! Peste 48 de milioane de vizualizări ale unor postări legate de abuzuri asupra copiilor

TikTok ar putea fi suspendat temporar în Spania, după ce o investigație jurnalistică a scos la iveală amploarea distribuirii unor […] Citește!

Scandal de spionaj în armata americană: Un militar SUA, arestat în Marea Britanie. Este suspectat că ar fi colaborat cu Rusia

Un caz de presupus spionaj zguduie cooperarea militară dintre Statele Unite și Marea Britanie. Un militar american în vârstă de […] Citește!

Argeș. 10.270 de șomeri înregistrați la final de octombrie 2026. De unde provin

La sfârșitul lunii octombrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 10.270 șomeri (din care […] Citește!

Programul etapei a 16-a din SuperLiga. Când se joacă FC Argeş – FCSB

LPF a anunțat programul etapei a 16-a din SuperLiga, care se va juca în penultimul weekend al lunii noiembrie. În […] Citește!

Mircea Sandu contestă strategia lui Răzvan Burleanu

Fostul președinte al Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu (74 de ani), a taxat dur activitatea actualei conduceri a FRF, […] Citește!

Becali, colaboratori noi pentru transferurile de jucători de la FCSB

Gigi Becali (68 de ani) este pus pe fapte mari după o primă parte de sezon modestă făcută de FCSB. […] Citește!

Schimbări fiscale majore pentru industria auto din România: Premierul Luca Niculescu anunță noi facilități pentru companii

Industria auto, unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei românești, ar urma să beneficieze de măsuri fiscale și programe […] Citește!

Lovitură pentru angajații Salinei Praid: 60 de oameni vor rămâne fără loc de muncă în noiembrie

Aproape jumătate dintre angajații Salinei Praid urmează să își piardă locurile de muncă în această lună, la mai bine de […] Citește!

România își consolidează patrimoniul recunoscut de UNESCO! Geoparcul Țara Hațegului primește o nouă confirmare internațională

Țara Hațegului își păstrează locul pe harta celor mai valoroase teritorii naturale și culturale recunoscute la nivel internațional. Geoparcul administrat […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete