Web Analytics

articol scris miercuri, 03 iunie 2026

Virgil Ghiță, despre obiectivul echipei naționale: „Acesta este, dar avem nevoie de timp”

Piteșteanul Virgil Ghiță a fost titular în amicalul dintre Georgia și România. Fundașul central a reacționat la finalul meciului și a oferit câteva concluzii după prestația „tricolorilor”.

Virgil Ghiță este unul dintre jucătorii care și-a câștigat dreptul de a fi convocat la echipa națională. În toamna anului trecut, fundașul central reușea un gol magistral la București în poarta Austriei. Titular în meciul cu Georgia, el a ieșit de pe teren în minutul 78, lăsându-i locul în teren lui Deian Sorescu.

La finalul partidei, stopper-ul celor de la Hannover a spus cum a fost să reia colaborarea cu Gică Hagi, alături de care a lucrat în trecut la Viitorul. „M-am bucurat de fotbal azi. Cred că a fost un meci destul de bun, după puține zile de pregătire.

Cred că a trebuit să ne reamintim puțin ce vrea dânsul de la noi, cei care am lucrat atâta timp cu el. Știam în mare parte, dar fiecare am mai jucat și la alte echipe și era nevoie de o recapitulare. Per total, cred că am făcut un meci bun și că este un debut promițător. Știm ce vrea de la noi, știm cât de exigent este, dar suntem maturi și vrem să facem performanțe. Ne-a spus că a fost un meci bun, că este mulțumit, dar că este nevoie să mai lucrăm. Noi mai avem nevoie de timp, dar amicalele ne prind bine”, a spus inițial Virgil Ghiță.

Chestionat despre obiectivul echipei naționale, Virgil Ghiță nu a ezitat să spună că toți își doresc o calificare la un turneu final și că atât el, cât și colegii săi, se vor plia de acum pe ceea ce le este cerut de Gică Hagi. „Obiectivul este să ducem naționala la un turneu final. Când a venit un antrenor nou, s-a luat totul de la capăt.

Am plecat de la 0, pentru că am jucat diferit cu nea Mircea Lucescu, cu Edi Iordănescu… Trebuie să jucăm ce ne cere dânsul acum”, a mai spus fundașul central, potrivit digisport.ro.

Citește și: Ianis Hagi, după ce tatăl său i-a dat banderola la națională: „Simt că sunt capabil”

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

binoclu_de_vanatoare_cum_alegi_mrirea_i_obiectivul_potrivit_pentru_teren

Binoclu de vânătoare: cum alegi mărirea și obiectivul potrivit pentru teren

La vânătoare, fiecare detaliu contează. O mișcare discretă la marginea pădurii, silueta unui animal pe o creastă sau schimbarea luminii […] Citește!

Argeș.Trei incendii în ultimele zile din cauza coșurilor de fum necurățate

Potrivit ISU Argeș, în weekend-ul recent încheiat, pe 7 și 8 noiembrie 2026, pompierii argeșeni au fost solicitați de trei […] Citește!

Se întrerupe apa la Pitești. Zonele afectate

Începând de miercuri, 11 noiembrie 2026, de la ora 02:00 și până joi, 12 noiembrie, ora 02:00, Societatea Apă Canal […] Citește!

Traficul la Podul Viilor, dirijat și de Poliția Locală Pitești

Zona Podul Viilor din Pitești a fost și este una dintre cele mai importante ramificații rutiere ale municipiului, cu fluxuri […] Citește!

Argeș. Urși văzuți în Câmpulung, Lerești și alte zone ale județului. Au fost trimise mesaje RO-Alert

Luni, 9 noiembrie 2026, a fost semnalată prezența unui urs în municipiul Câmpulung, dar și în zonele din apropierea orașului, […] Citește!

A murit Florian Lungu, una dintre personalitățile jazzului românesc. Muzicianul avea 83 de ani

Muzicianul Florian Lungu a murit luni, 9 noiembrie 2026, la vârsta de 83 de ani, potrivit Radio România Cultural. Cunoscut […] Citește!

Caz macabru în Caraș-Severin. Tânăr de 21 de ani, ucis de tatăl său vitreg. Mama victimei a ajuns la spital

În dimineața zilei de luni, 9 noiembrie 2026, un tânăr de 21 de ani din orașul Oțelu Roșu a murit, […] Citește!

Trei persoane rănite în urma unui accident rutier în Piatra-Neamț

Luni, 9 noiembrie 2026, un accident rutier s-a produs pe DN2 E85, în localitatea Săbăoani, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii […] Citește!

Argeș. Expoziția de artă „Clipa de pace”, la Muzeul Golești

Miercuri, 11 noiembrie 2026, începând cu ora 13:00, are loc vernisajul expoziției „Clipa de pace” a pictorului Ion Mieiță, în […] Citește!

Invitație la teatru în Mioveni. „Prostia omenească”, la Centrul Cultural

Marți, 10 noiembrie 2026, începând cu ora 11:00, are loc în sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni spectacolul „Prostia […] Citește!

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Florian Goldstein (MAKE) Ziarul BURSA #Macroeconomie / 9 noiembrie English Version Prăbuşirea acţiunilor companiilor de inteligenţă artificială de la bursa americană a pus sub […] Citește!

30 de percheziții într-un dosar de furt de energie pentru mașini electrice. Curentul era vândut la „reducere” pe WhatsApp

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și polițiștii Serviciului de Combatere a Infracțiunilor Informatice […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete