Web Analytics
scris joi, 28.05.2026

Binecuvântare arhierească la Micești. Sărbătoare de hram: Sfântul Ioan Rusul

Parohia Micești, din cadrul Protopopiatului Mioveni, și-a sărbătorit miercuri, 27 mai, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Ioan Rusul.

Cu acest prilej de aleasă bucurie duhovnicească, credincioșii comunității l-au avut în mijlocul lor pe Înaltpreasfintitul Părinte Calinic, arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, care a săvârșit Sfânta Liturghie, alături de un sobor de preoți și diaconi. La final a fost oficiată și o slujbă de pomenire pentru ctitorii și binefăcătorii bisericii, trecuți la cele veșnice, aducându-se rugăciuni pentru odihna sufletelor acestora – se arată într-o postare a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.

„În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Chiriarhul a vorbit despre viața și exemplul de credință al ocrotitorului spiritual al parohiei, amintind de minunile săvârșite de Sfântul Ioan Rusul și de puternica sa mijlocire înaintea lui Dumnezeu” – se mai arată în comunicat.

Evenimentul a reprezentat un prilej de rugăciune, comuniune și întărire sufletească pentru toți cei prezenți, într-o zi de sărbătoare și binecuvântare pentru întreaga comunitate parohială.

Biserica Parohiei Micești a fost construită în anul 1844, prin osteneala și contribuția credincioșilor din localitate, sub îndrumarea preotului Barbu Bîrzotescu.
În 2016, parohia a primit în dar un fragment din moaștele Sfântului Ioan Rusul. Prin mijlocirea și ocrotirea sfântului, lucrările de restaurare au fost finalizate într-un timp scurt, iar biserica a fost resfințită în anul 2018.

Marți, 26 mai, a fost sfințită noua Troiță din centrul satului, un moment deosebit pentru întreaga comunitate, care îmbogățește patrimoniul spiritual și exprimă statornicia credinței și evlaviei credincioșilor din Micești – transmite jurnalistul Constantin Pașol (Radio România).

Parohia Micești se află sub ocrotirea a trei hramuri: „Intrarea Domnului în Ierusalim”, „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Ioan Rusul”.

Citește și: In memoriam – părintele martir Ion Postelnicescu, mort în Închisoarea Jilava


Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită