O învățătoare în vârstă de 54 de ani din Medgidia a fost reținută pentru 24 de ore, fiind acuzată că a agresat fizic și verbal un elev de 10 ani după ce acesta ar fi rupt documentul cu rezultatele personale de la Evaluarea Națională.

Citește și: Drogat la volan pe străzile din Pitești. Au venit analizele de laborator
”Astfel, la data de 26 mai, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Medgidia au fost sesizaţi, cu privire la faptul că, în cursul dimineţii de 25 mai, într-o sală de curs dintr-o unitate de învăţământ din municipiul Medgidia, o femeie, de 54 de ani, ar fi agresat fizic şi i-ar fi adresat injurii unui minor, de 10 ani. Minorul, elev în unitatea şcolară, ar fi rupt un document cu rezultatele personale de la evaluarea naţională, moment în care femeia, în calitate de învăţător, ar fi agresat fizic elevul, fapt care ar fi creat o stare de temere şi indignare celorlalţi elevi, participanţi la oră”, au transmis, miercuri, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa.
Poliţiştii i-au înmânat reprezentantului legal al copilului o cerere pentru adresarea către instanţa de judecată în vederea emiterii unui ordin de protecţie. De asemenea, învăţătoarea a fost reţinută pentru 24 ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.



0 Comentarii