Web Analytics
scris joi, 07.12.2017

Noutăţi marca „AJF Argeş”!!!

13 AJF# Salarii mărite! Conducerea Asociației Județene de Fotbal Argeș a ajuns la concluzia că odată cu „Revoluția fiscală” din România și salariile angajaților la această instituție trebuie mărite ceva mai înainte de intrarea în vigoare a noilor legi. Așa se face că președintele Cornel Sorescu a ajuns la un salariu de 25 de milioane de lei vechi „în mână”, secretarul general Viorel Ilinca la 22 de milioane și toți angajații la o suplimentare de câte două milioane de lei vechi. Vă dați seama în aceste condiții cât sunt salariile „pe hârtie” la AJF!

Noutăţi marca „AJF Argeş”!!!

# 28 de minute a durat repriza a doua! Situație cu care de altfel ne-am obișnuit în fotbalul județean! Este vorba de meciul dintre Sporting Pitești și Victoria Berevoești, meci care la scorul de 8-0 pentru gazde, s-a terminat… prin minutul 28 al celei de-a doua reprize. Cum așa? Păi, oaspeții au început unul câte unul să părăsească terenul de fotbal până au rămas în șase, ceea ce a dus automat la fluierul final. Oare de ce au mai venit la fotbal?

# Observator și consilier local în aceeași localitate! Așa cum relatam în numerele trecute ale Jurnalului, delegările la ligile inferioare sunt făcute acum de un anume Ion Ionescu, cel care este și observator de joc. Ei bine, acest personaj, pe lângă delegările preferențiale, a devenit și un atotștiutor al fotbalului județean. Așa se face că Ionescu, deși este consilier local în localitatea Suseni, de curând a observat un meci, chiar al Suseniului de pe teren propriu. Oare ce a scris în foaie acest Ionescu?

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...